Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Peste jumătate dintre români vor cumpăra cadouri online de Ziua Îndrăgostiţilor din acest an, potrivit celor de la Mastercard

www.gazetadebuzau.ro
Sfântul Valentin, inimi, dragoste, Valentine's Day

Peste jumătate dintre români (51%) vor cumpăra cadouri online în acest an, de Ziua Îndrăgostiţilor, iar şase din zece (60%) persoane declară că vor opta pentru magazinele locale, din apropierea casei, arată rezultatele raportului anual "Mastercard Love Index", potrivit Agerpres.

Conform cercetării realizate de Mastercard, în România, cheltuielile pentru cadouri de Ziua Îndrăgostiţilor au crescut cu 411%, în ultimii 10 ani, în timp ce numărul tranzacţiilor a crescut cu 1701%.

Românii au rămas fideli cadourilor tradiţionale, buchetele de flori (+1258%), restaurantele (+774%), bijuteriile (+342%) şi excursiile romantice (+225%) înregistrând cele mai mari valori ale investiţiilor.

În 2020, consumatorii din România au cheltuit peste 16 milioane de dolari, comparativ cu cele peste 3 milioane de dolari, înregistrate în 2011.

Citește și: Ministrul Justiției: Am transmis la Guvern proiectul de deființare al SIIJ - Avizul CSM este consultativ iar după analiză am decis

De asemenea, volumul cheltuielilor destinate excursiilor a depăşit 3 milioane de dolari, anul trecut, iar achiziţiile de buchete de flori au avut o valoare totală de peste 200.000 de dolari.

Tot în 2020, românii au investit peste un milion de dolari în achiziţia de bijuterii, comparativ cu mai mult de 300.000 de dolari, cu zece ani în urmă.

În ceea ce priveşte cumpărăturile online din preajma Zilei Îndrăgostiţilor, studiul relevă un avans record al tranzacţiilor online, de 633% pe parcusul ultimilor zece ani.

În 2021, mai mult de jumătate dintre români (51%) au afirmat că vor achiziţiona cadouri online, în timp ce 60% că vor opta pentru magazinele locale, din apropiere.

În topul primelor zece experienţe romantice planificate pentru Ziua Îndrăgostiţilor din acest an se află: o masă gătită acasă (42%), o plimbare în parc (39%), preparate de la restaurant livrate acasă (29%), maraton de filme acasă (26%), o plimbare prin oraşul natal (20%), un picnic în casă (13%), o zi de spa acasă (13%), o seară de jocuri (11%), un picnic spontan afară (9%) şi o întâlnire online (Zoom, FaceTime etc.) - cu 7% din sufragii.

Mastercard este o companie de tehnologie în industria globală de plăţi, ce acoperă peste 210 ţări şi teritorii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.