DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

PNL respinge amânarea introducerii criteriilor de evaluare a performanței pentru mediul universitar!

content-image

PNL solicită Ministerului Educației să nu amâne evaluarea și finanțarea universităților pe criterii de performanță. Cerem ministrului Adrian Curaj să se delimiteze de decizia Consiliului Național al Rectorilor de neaplicare a acestora.

Dacă dorim să avem universități românești în topul celor 300 sau al celor 500 de instituții de învățământ superior din lume, trebuie să introducem criterii clare de performanță, iar finanțarea universităților să fie făcută în funcție de progresele fiecărei universități. Dacă ministerul va continua să finanțeze universitățile pe criterii subiective, România va pierde și ultima șansă la o dezvoltare durabilă.

Consiliul Național al Rectorilor a spus un NU răspicat competiției oneste și transparente a universităților și cercetătorilor români. Tinerii universitari, doctoranzii și studenții români vor fi evaluați după criterii ”autohtone”, ceea ce înseamnă izolare pe plan internațional și diminuarea șanselor de a avea universități în topurile internaționale.

Consiliul a decis că evaluarea cadrelor didactice și a universităților este prea dificilă și complicată, iar finanțarea universităților se va face ca până acum: din pixul ministrului.

Această amânare a implementării criteriilor de performanță și respectiv a evaluării universitarilor și a universităților, nu este altceva decât o palmă dată instituțiilor de învățământ superior performante și profesorilor cu rezultate foarte bune.

PNL solicită transparență și competiții corecte între universități și cadre didactice. În anul 2016 trebuie să avem publicate rezultatele individuale ale fiecărui universitar și să se facă ierarhizarea universităților naționale în funcție de performanțele academice. Performanța trebuie răsplătită, iar acolo unde rezultatele vor fi slabe să introducem un plan clar de creștere a competitivității. Părinții și studenții au dreptul să aleagă o universitate în cunoștință de cauză, iar acest lucru va fi posibil doar în urma unor evaluări corecte și transparente ale fiecărei instituții de învățământ.

Raluca Turcan

Vicepreședinte PNL

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.