Premium
”Curajul este prețul pe care viată îl pretinde pentru a îngădui pacea.” - Amelia Earhart
A vorbi despre curaj implica mai mult de a vorbi despre virtute și despre valoarea unui individ, a unui grup, a unei comunități, a unei națiuni.
Dumnezeu a construit Pământul, a zidit lumea, a așezat omul în mijlocul creației Sale, iar omului i-a fost dat să trăiască în Eden, alături de semenii săi, apoi Edenul a devenit năzuința fiecărui individ conștient de relatările biblice, trăitor cu speranța întâlnirii lui cu Dumnezeu.
Anii de război nu au fost ani ușori pentru europeni, în primul rând. Au fost ani în care moartea mustea la orice colt și fără nici un fel de dubiu asupra subiectului, au fost cei mai negri ani ai umanității, norii tulburi și negri aveau să nu ocolească un crampei de Rai, unde, alături de populația majoritara, conviețuiau sute de mii de români de altă etnie.
Buni vecini, buni prieteni, educați, muncitori și cu drag de țară, patrioți români, în primul rând, evreii au clădit România modernă, au luptat pentru România, dreapta intrării a cimitirului evreiesc din Iași fiind mărturie mormintele lor, ale ostașilor fără care nu am vorbi cu atâta mândrie despre România Mare.
Herman, Samuil, Iancu, Moise, David, Isaac, Leon, Naiman sunt doar câțiva dintre sutele de eroi ai României care se odihnesc în pământul capitalei Moldovei, eroi care s-au jertfit pentru acest popor și pământ ... românesc.
23 de ani mai târziu, în vara anului 1941, o mână de călăi, indiferenți la acel sacrificiu, nepăsători și negândind la orfanii acelor soldați, au secerat părinții rămași în viață, văduvele, copii și nepoții, eroilor care au murit pentru România. Puțini, prea puțini, așa cum s-a întâmplat deseori în istorie, au fost cei care au apărat victimele, care au încercat, cu riscul vieții, să ascundă familii de evrei din fața criminalilor, prea puțini aflându-se astăzi printre ”drepții între popoare” și drepți în fața lui Dumnezeu, prea putini curajoși cum a fost Viorica Agarici, președintele filialei Crucii Roșii din Roman care a dat dovadă de un eroism fără egal, îndrăznind să oprească în gara orașului Roman unul dintre „trenurile morții“, tren plin cu evrei transportați din Iași, martorii povestind că femeia s-a așezat în fața trenului ale cărui vagoane erau pline de cadavre și de muribunzi și a spus că trenul va mai pleca din gară doar cu prețul vieții sale, reușind ulterior să ofere apă și prim-ajutor oamenilor ”goi, înnebuniți, morți şi muribunzi laolaltă” din acele vagoane care miroseau a moarte în întreaga gară.
Cum să nu fie strigător la Cer și cum, astăzi, putini reușesc să conștientizeze, să vadă contrastul și realitatea unei istorii care ne apasă puternic, care ne izbește în obraz și cum am putea să nu auzim astăzi strigatele acelora care s-au născut pe pământ românesc, care au fost uciși pe pământ românesc de români în perioada Pogromului din Iași, pentru simplul fapt că erau evrei? Cum să vorbim despre istoria noastră recentă în tot acest an centenar fără să recunoaștem și amintim durerea trăită de cei care au suferit și de familiile lor, îngenunchiați, torturați, umiliți, hăituiți și vânați ca animalele de către cei care înainte le erau, poate vecini sau colegi, cuprinși de nebunia acelui război și doctrinei fasciste?
27-29 iunie 1941 era timpul cireșelor coapte în căldura verii și va rămâne mereu perioada în care cireșii vor plânge, în intimitate, pentru acea mare pierdere prin uciderea a 13.266 de români de etnie evreiască, iar în onoarea lor și pentru descendenții lor, trăitori sau nu ai acelor vremuri, există astăzi ”Marsul vieții” care atrage în acest an profesori, militari în rezerva și juriști din Israel, reprezentanți ai Federației Comunităților Evreiești din România, personalități importante precum Rabinul Iosef Harel, reprezentanți ai mediului diplomatic român în persoana domnului Cătălin Radu Dancu, consul al României la New York, diplomați ai ambasadei Israelului în România, în persoana doamnei Tania Berg Rafaeli, sef adjunct de misiune și a domnului Matan Safran, atașat comercial, șeful misiunii economice pentru România și Bulgaria din Ambasada Statului Israel din România, dl. Abraham Ghiltman, președintele comunității evreilor din Iași, dl. Radu Sacagiu, președintele comunității tinerilor evrei din Iași, dl. Ciprian Rosca, secretar de stat din Ministerul Dezvoltarii Regionale, gazdele evenimentului fiind orașul Iași reprezentat prin dl. Mihai Chirica, primarul al Iașiului, capitala Moldovei, Consiliul Județean Iași reprezentat de către dl. Maricel Popa, președinte al Consiliului Județean Iași, dl. Istrate Constantin-Gabi, Primar al localității Podul Iloaiei, dl. Aurelian Mihai, fost deputat pentru diaspora în Parlamentul României, dar nimic nu s-ar fi realizat fără inițiatorul proiectului Marsul Unirii, Rabin av. Josef Wasserman, omul care a adus an de an descendenți ai victimelor Pogromului de la Iași în România și omul care face tot posibilul ca prietenia româno-israeliana să fie o certitudine și rodul păcii intre popoare.
Sperăm ca în anii următori, Bucureștiul să se alăture Marsului Vieții, în cinstirea memoriei celor fără de care, așa cum aminteam mai sus, a fost posibilă România modernă și România Mare.
