Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Polițistul economic PICCJ care 'VISA' la 1,1 milioane de euro în timpul stării de urgență plasat în arest la domiciliu - În alte trei dăți CAB a respins decizia

judecator justitie

Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul București care va judeca pretinsele fapte de corupție ale ofițerului judiciarist economic Aurelian Marius Fleancu a stabilit plasarea acestuia în arest la domiciliu, la patru luni de la trimiterea ofițerului în judecată de către procurorii DNA.

Anterior același magistrat a stabilit, la prima verificare de măsură, imediat după trimiterea în judecată, înlocuirea arestului preventiv cu controlul judiciar, iar apoi cu arestul la domiciliu de două ori.

Prima oară un magistrat a stabilit că Fleancu poate fi judecat sub control judiciar, cu o serie de obligații, iar un alt magistrat, tot de cameră preliminară, a stabilit până în prezent că el poate fi judecat în arest la domiciliu.

În toate trei dăți procurorii DNA au contestat la Curtea de Apel București decizia magistratului de cameră preliminară iar Curtea a admis solicitările Direcției, astfel că ofițerul a rămas încarcerat.

Citește și: 'O avem pe doamna în portofoliu',îi spunea consilierul ALDE 'partenerului de afaceri' cu Unifarm-'Încă nu, analizează pechinezii stocul', se plângea afaceristul

Polițistul care spera să obțină în luna mai 1,1 milioane de euro de la un om de afaceri căruia îi promitea intervenții la doi procurori din Parchetul instanței supreme (PICCJ) a stat în arest preventiv cinci luni.

Aurelian Marius Fleancu opera ca ofițer economic în cadrul IGPR dar era delegat să lucreze în colaborare cu un procuror de la Parchetul instanței supreme.

Lăsat să „viseze” în patul de acasă

„În baza art. 348 alin. (2) din Codul de procedură penală rap. la art. 242 alin. (2), art. 220 alin. (1), art. 218 alin. (1), art. 221 alin. (1) şi art. 202 alin. (4) lit. d) din Codul de procedură penală înlocuieşte măsura preventivă a arestării preventive luată faţă de inculpatul Fleancu Marius-Aurelian, arestat în baza MAP nr. 82/UP din 02.05.2020, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri.

Citește și: DOSAR Consilierul ALDE Gal Avram a primit electrocasnice de peste 60.000 de lei pentru 'AJUTORUL' dat la contractele Covid - Bunurile aveau VICII ASCUNSE

În baza art. 221 alin. (1) din Codul de procedură penală impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul în care locuieşte fără permisiunea judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată în faţa căreia se află cauza penală ce-l priveşte. În baza art. 221 alin. (2) din Codul de procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, care se execută în municipiul Bucure?ti, ...., inculpatul are următoarele obligaţii:

a) să se prezinte în faţa judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu inculpatul Ploaie Cristian-Nicolae sau martorul Savin Bogdan Mihail direct sau indirect, pe nici o cale. În baza art. 221 alin. (4) din Codul de procedură penală atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

Citește și: DNA despre SPECULA generată de pandemie - 'A fost creat cadrul propice apariției 'indispensabilului traficant de influență''

În baza art. 221 alin. (5) din Codul de procedură penală, pe durata măsurii, inculpatul poate părăsi imobilul în care locuieşte, pentru a se prezenta la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată, la chemarea acestora. În baza art. 221 alin. (6) din Codul de procedură penală judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, prin încheiere, îi poate permite inculpatului părăsirea imobilului pentru procurarea mijloacelor esenţiale de existenţă şi în alte situaţii temeinic justificate, pentru o perioadă determinată de timp, pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale acestuia, în baza unei cereri scrise şi motivate.

În baza art. 221 alin. (7) din Codul de procedură penală inculpatul are obligaţia să informeze autoritatea desemnată cu supravegherea sa – organul de poliţie în a cărui rază teritorială locuieşte - şi organul judiciar care a luat măsura arestului la domiciliu ori în faţa căreia se află cauza, în situaţia de cazuri urgente şi pentru motive întemeiate când fără permisiunea organului judiciar părăseşte imobilul pe o durată de timp strict necesară.

Citește și: DOSAR Mario Iorgulescu către medic - 'Mă simt BINE și vreau să mă întorc SĂ CONDUC mașina și să merg SĂ DANSEZ cu prietena mea'

Desemnează ca organ de supraveghere a respectării măsurii preventive a arestului la domiciliu, precum şi a respectării obligaţiilor de către inculpat, organul de poliţie în raza căruia domiciliază în fapt inculpatul. Dispune punerea în libertate a inculpatului la data rămânerii definitive a prezentei încheieri. În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare pentru procuror şi inculpat. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 22 octombrie 2020”, se arată în minuta de joi seară a magistratului.

Caz premieră pentru DNA

Procurorul șef al DNA, Crin Bologa afirma despre flagrantul făcut de anchetatorii anticorupție în acest caz că a adus cu sine o premieră în istoria DNA.

A fost primul caz pentru care DNA a trebuit să colaboreze și cu alte unități de parchet pentru colectarea sumei totale cerute de către ofițerul Fleancu, respectiv 1,1 milioane de euro.

Citește și: DOSAR Raport 'ABSURD' al unui specialist italian în cazul Mario Iorgulescu - Se bazează pe afirmațiile părinților care spun că a căzut în cap când era mic

Mai precis, afirma Bologa la momentul discuției despre acest caz, s-ar fi „imprumutat” bani inclusiv din fondurile de flagrant al Parchetului instanței supreme.

Un polițist cu greutate....mică

La momentul trimiterii în judecată DNA nota că ofițerul Fleancu ar fi pretins, în mod repetat, de la un om de afaceri vizat într-un dosar în care ofițerul fusese delegat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (P.Î.C.C.J) să efectueze activități de urmărire penală, suma de 1.100.000 euro pentru sine, pentru procurorul de caz și procurorul șef de secție.

Banii respectivi ar fi fost pretinși prin intermediul celuilalt inculpat, în schimbul promisiunii că:
- ar urma să facă cercetări într-un anume sens, astfel încât probele strânse să conducă la desființarea concluziilor expertizei deja făcute în cauză și în cele din urmă la o soluție de clasare,

- ar urma să intervină la procurorul de caz și la procurorul ierarhic superior, (asupra cărora a lăsat să se înțeleagă că ar avea influență) astfel încât să se dispună soluția clasării, iar eventualele plângeri față de clasare să fie respinse.

Citește și: De aproape 20 de ori, în opt ani, a avut 'CONFERENȚIARUL' Baranga șansa de a pune punct infracțiunii de înșelăciune - Detaliile cazului

În același context, cu scopul de a obține suma de 1.100.000 euro pretinsă de la omul de afaceri, inculpatul Fleancu Marius-Aurelian i-ar fi comunicat și ar fi permis celuilalt inculpat accesul la date și informații care nu erau destinate publicității, din dosarul respectiv, pentru a-i crea omului de afaceri, cu ocazia întâlnirilor avute, convingerea că ajutorul promis este real, după cum urmează:

- probele administrate sau care urmează a fi administrate în dosar,
- măsurile asiguratorii instituite și bunurile asupra cărora au fost aplicate,
- măsurile asiguratorii ce urmau a fi instituite și bunurile asupra cărora urmau a fi aplicate sechestrele asiguratorii,
- activitățile de urmărire penală ce urmează a fi efectuate.

Prins lângă banii „visați”

Potrivit actelor din dosar polițistul a fost prins în flagrant delict, mai precis în preajma sumei de 1,1 milioane de euro.

Acesta nu i-ar fi luat deși ei au fost aduși de către omul de afaceri căruia îi promitea că va interveni în dosarul său la Parchetul instanței supreme.

STIRIPESURSE va prezenta în exclusivitate culisele acestui dosar ce evocă modalitatea în care un ofițer al statului român a dorit îmbogățirea subită în perioada stării de urgență pe fondul pandemiei cu coronavirus.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.