Premieră după 1989: PSD atacă la CCR desemnarea candidatului de prim-ministru / DOCUMENT

STIRIPESURSE.RO va prezinta cererea de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre Președinție și Parlament, sesizare initiata de liderul PSD Marcel Ciolacu in calitate de presedinte al Camerei Deputatilor, dupa ce Guvernul Ludovic Orban a fost demis de Parlament prin motiune de cenzura cu 261 de voturi si presedintele Klaus Iohannis l-a propus premier tot pe Ludovic Orban care vine cu aceeasi garnitura de ministri. Este prima asemenea actiune post-decembrista.

Varianta PDF este aici.

VARIANTA TEXT AICI:

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR Ion – Marcel CIOLACU

Cerere de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre:

- PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, care are atribuția de a desemna un candidat pentru funcția de prim-ministru, și

- PARLAMENTUL ROMÂNIEI, care are atribuția de a da votul de încredere asupra programului și întregii liste a Guvernului și de a retrage încrederea Guvernului prin adoptarea unei moțiuni de cenzură.

Conflictul juridic de natură constituțională constă în exercitarea în mod discreționar a atribuțiilor Președintelui României, astfel cum acestea sunt reglementate de Constituția României, republicată, constând în desemnarea, în data de 6 februarie 2020, a candidatului Ludovic Orban la funcția de prim-ministru, prin Decretul nr. 82/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 6 februarie 2020, cu încălcarea, în mod direct sau indirect, a următoarelor principii sau dispoziții constituționale: 1. principiul colaborării loiale între instituțiile publice, derivat din art. 1 alin. (4); 2. obligația constituțională de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, înscrisă în art. 80 alin. (2) teza I; 3. obligația constituțională de a exercita funcţia de mediere între puterile statului, înscrisă în art. 80 alin. (2) teza a II-a. De asemenea, prin acest demers, Președintele României a nesocotit și a deturnat de la scopul prevăzut de legiuitorul constituant dispozițiile imperative înscrise în art. 114 alin. (2) din legea fundamentală, potrivit cărora Guvernul este demis dacă o moțiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea proiectului de lege, a fost votată în condițiile art. 113. Nominalizându-l drept premier pe Ludovic Orban, Președintele României încalcă voința Parlamentului, care tocmai i-a retras încrederea acestuia prin recenta moțiune de cenzură. Respingând propunerea de premier formulată de o majoritate parlamentară, Președintele României va declanșa, astfel cum a declarat, un conflict juridic de natură constituțională, împiedicând formarea unui Guvern, cu scopul declarat de a dizolva Parlamentul și de a ajunge la „alegeri anticipate”.

Art. 89 alin.(1) din Constituția României, republicată, prevede dizolvarea Parlamentului ca mijloc de rezolvare a crizei guvernamentale, nerezolvată de către Parlament ca urmare a faptului că nu acordă votul de încredere unui Guvern, după două încercări eșuate și împlinirea unui termen de 60 de zile, scopul fiind alegerea unui nou Parlament care să poată rezolva criza. Președintele României încalcă 3 dispozițiile art. 89 alin. (1) din Constituția României, republicată, declarând deschis că are ca scop „alegeri anticipate”, folosind ca mijloc nerezolvarea crizei guvernamentale mai mult de 60 de zile.

Odată cu soluționarea conflictului juridic de natură constituțională, semnalăm că este necesar, totodată, a se stabili conduita la care autoritățile publice implicate trebuie să se conformeze pentru a fi în concordanță cu prevederile constituționale.

1. Circumstanțele cauzei

La data de 5 februarie 2020, Camera Deputaților și Senatul, reunite în ședință comună, au retras încrederea Guvernului condus de prim-ministrul Ludovic Orban, prin adoptarea Moțiunii de cenzură „Guvernul Orban/PNL - privatizarea democrației românești” nr. 1/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 83 din 5 februarie 2020, înregistrându-se un număr de 261 de voturi pentru și 139 împotrivă.

Având în vedere încetarea mandatului Guvernului condus de prim-ministrul Ludovic Orban, Președintele României a desemnat în data de 6 februarie 2020 candidatul la funcția de prim-ministru în persoana domnului Ludovic Orban, conform Decretului nr. 82/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 6 februarie 2020. În acest mod observăm că a fost deturnat demersul autorității legiuitoare care, în exercitarea atribuțiilor reglementate de legiuitorul constituant în legătură cu suveranitatea națională, a retras încrederea Guvernului condus de prim-ministrul Ludovic Orban prin adoptarea unei moțiuni de cenzură în data de 5 februarie 2020, ca expresie a controlului parlamentar asupra activității Executivului, reglementat în art. 111 alin. (1) din legea fundamentală. Constatăm totodată că Președintele României a încălcat astfel principiul colaborării loiale între autoritățile și instituțiile publice și a aplicat cu rea-credință dispozițiile constituționale ale art. 103 alin. (1) în ce privește desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru, în sensul neaplicării acestor dispoziții, având în vedere că finalitatea procedurii de desemnare a candidatului la funcția de prim-ministru, astfel cum aceasta este înscrisă în alin. (3) al aceluiași articol, constă în coagularea unei majorități parlamentare în vederea obținerii votului de încredere asupra listei Guvernului și programului de guvernare. Subsecvent, trebuie să avem în vedere că suportul majorității parlamentare este obligatoriu pentru ca Guvernul să poată asigura realizarea politicii interne și externe a țării. Aceasta cu atât mai mult cu cât în repetate rânduri Președintele României a afirmat că își dorește alegeri anticipate ca urmarea dizolvării Parlamentului și vrea rezolvarea rapidă și corectă a crizei guvernamentale prin nominalizarea unui Prim ministru propus de partidele care au dovedit că dețin majoritatea parlamentară obținând cel mai mare număr de voturi pentru demiterea unui guvern din istoria postdecembristă. Încă un argument foarte puternic este și acela că nici un partid parlamentar, nici chiar PNL nu ar vota un nou guvern condus de Ludovic Orban, așa cum au declarat toți defii partidelor cu reprezentare parlamentară. Prin acțiunea de a desemna același candidat pentru funcția de Prim ministru care cu numai o zi în urmă a fost demis în urma unui vot zdrobitor în Parlament, Președintele României se poziționează în afara prerogativelor constituționale, desconsiderând în mod evident rolul și poziția Parlamentului, ieșind cu totul din rolul și atribuțiile stabilite prin art. 80 din Constituție potrivit căruia „Președintele României veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice. În acest scop, Președintele exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate”. Sistematizând situația concretă, observăm că: 1. Președintele României a desemnat candidatul pentru funcția de prim-ministru în persoana domnului Ludovic Orban, conform Decretului nr. 82/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 6 februarie 2020; 2. Parlamentul, cu doar o zi înainte, în data de 5 februarie, a retras încrederea Guvernului condus de persoana desemnată din nou  de Președintele României; 3. La consultările la care au fost invitați de Președintele României în data de 6 februarie anul curent, Partidul Social Democrat și Partidul PRO România au propus drept candidat pentru funcția de prim-ministru o persoană care ar întruni votul majorității deputaților și senatorilor; 4. Partidul Social Democrat a dovedit că poate asigura majoritatea necesară învestirii Guvernului, după cum rezultă din numărul de semnături strânse în vederea inițierii moțiunii de cenzură, din numărul de voturi înregistrate pentru adoptarea moțiunii de cenzură, precum și din declarația Președintelui României în sensul existenței în Parlament a unei majorități PSD; 5. Domnul Ludovic Orban, candidatul pentru funcția de prim-ministru, nu se bucură de susținerea grupurilor parlamentare, având în vedere declarația Partidului Național Liberal și a partidului Uniunea Salvați România de a vota împotriva Guvernului propus de candidatul Ludovic Orban, pentru a fi declanșate alegeri anticipate, precum și declarațiile domnului Ludovic Orban, candidatul la funcția de prim-ministru, prin care susține același demers

2. Admisibilitatea cererii

Cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională este admisibilă atât din perspectiva titularului acesteia, expres prevăzut la art. 146 lit. e) din Constituția României, republicată, cât și a celorlalte elemente. Astfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale „conflictul juridic de natură constituţională presupune acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate ori mai multe îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe care, potrivit Constituţiei României, aparţin altor autorităţi publice ori omisiunea unor autorităţi publice, constând în declinarea competenţei ori în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligaţiile lor” (Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005).

Totodată, conflictul juridic de natură constituţională există între două sau mai multe autorităţi şi poate privi conţinutul ori întinderea atribuţiilor lor, decurgând din 6 Constituţie, ceea ce înseamnă că acestea sunt conflicte de competenţă, pozitive sau negative, şi care pot crea blocaje instituţionale (Decizia nr. 97 din 7 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 5 martie 2008). Mai mult, Curtea a statuat că textul art. 146 lit. e) din Constituţie „stabileşte competenţa Curţii de a soluţiona în fond orice conflict juridic de natură constituţională ivit între autorităţile publice, iar nu numai conflictele de competenţă născute între acestea” (Decizia nr. 270 din 10 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 15 aprilie 2008).

Prin urmare, potrivit jurisprudenţei Curţii, conflictele juridice de natură constituţională „nu se limitează numai la conflictele de competenţă, pozitive sau negative, care ar putea crea blocaje instituţionale, ci vizează orice situaţii juridice conflictuale a căror naştere rezidă în mod direct în textul Constituţiei” (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 901 din 17 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009, Decizia nr. 504 din 18 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 3 octombrie 2019). Raportat la cauza de faţă, situaţia litigioasă vizează un diferend între două puteri ale statului, puterea executivă și puterea legislativă, respectiv Președintele României și Parlament, cu privire la limitele de competenţă ale acestora. Litigiul are un caracter juridic având în vedere că se impută Președintelui României atitudinea și acțiunea pe care acesta le manifestă, cu încălcarea prevederilor constituționale, după cum vom argumenta în continuare.

Desemnându-l tot pe Ludovic Orban candidat pentru funcția de prim-ministru, Președintele României încearcă să anihileze rolul constituţional al Parlamentului în ceea ce privește retragerea încrederii Guvernului condus de prim-ministrul Ludovic Orban, încalcă principiul cooperării loiale, dimensiune a principiului separației și echilibrului puterilor în stat, și nesocotește totodată propriile atribuții înscrise la art. 80 alin. (2) din legea fundamentală, în componentele 7 referitoare la obligația sa de a veghea la respectarea Constituţiei, de a veghea la buna funcţionare a autorităţilor publice și de a exercita funcţia de mediere între puterile statului.

Ca urmare, Președintele României se situează în afara ordinii constituționale, încălcând exigențele statului de drept și principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale, astfel cum sunt reglementate în art. 1 și dezvoltate în celelalte articole ale legii fundamentale, situație care este de natură să determine un conflict juridic de natură constituțională, care poate fi dezlegat exclusiv de către Curtea Constituțională. Având în vedere aspectele prezentate anterior, cererea este admisibilă, întrucât: - există o situație conflictuală între Președintele României și Parlament, generată de depășirea competențelor constituționale de către cea dintâi autoritate; - litigiul are caracter juridic constituțional, în legătură cu întinderea și valorizarea competențelor autorităților publice antereferite; - situația juridică are natură constituțională, deoarece vizează competențele celor două autorități publice consacrate constituțional.

3. Fondul cauzei

Potrivit dispozițiilor art. 110 alin. (2) teza întâi din Constituția României, republicată, care reglementează cu privire la încetarea mandatului Guvernului „Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate”. Potrivit dispozițiilor art. 103 din Constituția României, republicată, care reglementează cu privire la învestitura Guvernului „(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament. (2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de 8 încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului. (3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Având în vedere modalitatea de redactare a acestor dispoziții și conținutul normativ al acestora, observăm că în procedura de învestire a Guvernului legiuitorul constituant a implicat două autorități publice care reprezintă puteri distincte ale statului, puterea legislativă și puterea executivă. Sediul materiei îl constituie așadar prevederile art. 85, art. 103 şi art. 104 din Constituţia , dezvoltate, în ce priveşte procedura parlamentară, în art. 86-97 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 5 februarie 2018.

Din analiza dispoziţiilor legale menţionate rezultă că procedura de învestitură a Guvernului parcurge mai multe etape, pe care le putem prezenta în următoarea ordine cronologică: 1. desemnarea de către Preşedintele României a unui candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament (art. 85 alin. (1) şi art. 103 alin. (1) din Constituţie); 2. solicitarea de către candidatul desemnat pentru funcţia de prim-ministru, în termen de 10 zile de la desemnare, a votului de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului (art. 103 alin. (1) din Constituţie); 3. multiplicarea şi difuzarea către deputaţi şi senatori a programului şi listei Guvernului, de către Birourile permanente ale celor două Camere, de îndată ce acestea au fost primite de la candidatul desemnat pentru funcţia de prim-ministru; 4. stabilirea, de către birourile permanente ale celor două Camere, a datei şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului la cel mult 15 zile de la primirea 9 programului de guvernare şi a listei Guvernului şi luarea de măsuri pentru convocarea deputaţilor şi senatorilor; 5. audierea fiecărui candidat pentru funcţia de ministru, în şedinţă comună, de către comisiile permanente ale celor două Camere al căror obiect de activitate corespunde sferei de competenţă a viitorilor miniştri; 6. întocmirea de către comisii a avizelor comune; 7. dezbaterea în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului a programului de guvernare şi a întregii liste Guvernului (art. 103 alin. (3) teza întâi din Constituţie); 8. acordarea sau neacordarea încrederii de către Parlament, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor (art. 103 alin. (3) teza a doua din Constituţie); 9. înaintarea către Preşedintele României a Hotărârii Parlamentului privind acordarea votului de încredere sau, după caz, aducerea la cunoştinţa Preşedintelui României a situaţiei de neacordare a votului de încredere pentru formarea Guvernului, în vederea desemnării unui alt candidat pentru funcţia de prim-ministru; 10. pe baza votului de încredere acordat de Parlament, numirea Guvernului de către Preşedintele României (art. 85 alin. (1) din Constituţie) și 11. depunerea jurământului de credinţă de către primul-ministru, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului (art. 104 alin. (1) din Constituţie)

Rezultă așadar că procedura de învestitură a Guvernului este iniţiată (desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru) şi finalizată (numirea Guvernului pe baza votului de încredere acordat de Parlament) prin acte ale Preşedintelui României. Exponent al puterii executive, Preşedintele României are atribuția de a desemna un candidat pentru funcţia de prim-ministru. Faptul că are această atribuție nu înseamnă că o poate exercita în orice mod, discreţionar. Obligativitatea Președintelui României de a consulta, anterior desemnării candidatului pentru funcția de prim-ministru, partidul care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, partidele reprezentate în Parlament este deosebit de importantă tocmai din perspectiva atribuției exclusive a Camerei Deputaților și Senatului de a acorda votul de încredere asupra programului 10 și întregii liste a Guvernului, cu votul majorității absolute a deputaților și senatorilor, având în vedere modalitatea de alegere a Camerelor Parlamentului.

Desemnarea de către Preşedintele României a unei alte persoane decât aceea pentru care s-a conturat o opţiune în cadrul consultărilor , acordându-i mandatul de a forma lista viitorului Guvern și programul de guvernare, implică riscul previzibil ca aceasta să nu aibă susţinere parlamentară şi, prin urmare, să nu îi fie acordat votul de încredere de către Parlament. Ca urmare a acestui mecanism de partajare a competențelor, niciuna dintre autoritățile publice implicate nu poate să le exercite în mod deplin fără concursul celeilalte/celorlalte autorități, legiuitorul constituant excluzând o posibilă conduită discreționară a factorilor implicați, respectiv Preşedintele României și partidele politice, din perspectiva dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Constituția României, republicată, potrivit cărora „Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.”.

În interpretarea și aplicarea acestor prevederi ale legii fundamentale, prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 7 iunie 2018, (par. 120), au fost reiterate următoarele aspecte: „Curtea are în vedere prevederile art. 1 alin. (3), (4) şi (5) din Constituţie, în conformitate cu care România este stat de drept, organizat potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească, stat în care respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, iar colaborarea între autorităţile/instituţiile statului se fundamentează pe principiul colaborării loiale şi al respectului reciproc [Decizia nr. 460 din 13 noiembrie 2013, Decizia nr. 261 din 8 aprilie 2015, par. 49, Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, par. 123, sau Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, par. 139]. Una dintre condiţiile realizării obiectivelor fundamentale ale statului român o constituie buna funcţionare a autorităţilor publice, cu respectarea principiilor separaţiei şi 11 echilibrului puterilor, fără blocaje instituţionale [Decizia nr. 460 din 13 noiembrie 2013, Decizianr.261 din 8 aprilie 2015, par.49, sau Decizia nr.68 din 27februarie 2017, par.123]”. Abordările forului constituțional privind interpretarea principiului loialității constituționale vizează garantarea de către autoritățile publice, prin acțiunile ori inacțiunile lor, a unei cooperări de bună-credință, cu caracter permanent și perpetuu, în vederea exercitării atribuțiilor izvorâte direct din legea fundamentală sau de nivel infraconstituțional.

În jurisprudența Curții Constituționale, cu referire la etapele premergătoare numirii Guvernului, prin Decizia nr. 875/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1093 din 21 decembrie 2018 (par. 65), se statuează că „Regimul constituțional al procedurii de învestire și numire a Guvernului este guvernat de prevederile art. 85 - Numirea Guvernului și cele ale art. 103 - Învestitura din Constituție. Dispozițiile art. 85 alin. (1) teza întâi din Constituție îi conferă Președintelui dreptul de a desemna un candidat pentru funcția de primministru. Aceeași teză se regăsește și la art. 103 alin. (1) din Constituție, text ce se continuă cu teza potrivit căreia candidatul este desemnat de Președinte ‹în urma consultării (n.red. - de către Președinte) partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament›. Așadar, candidatul desemnat de Președinte la funcția de primministru nu reprezintă alegerea exclusivă a Președintelui, ci reprezintă rezultatul unor consultări și/sau negocieri dintre acesta și partidul politic care are majoritatea absolută în Parlament sau a celor parlamentare, dacă nu există o atare majoritate.”

Semnalăm în același timp că prin Decizia nr. 80/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 07 aprilie 2014, (par. 325), Curtea Constituțională a expus următoarele considerații: „dreptul unei minorități parlamentare de a propune desemnarea, în mod invariabil, a candidatului pentru 12 funcția de prim-ministru înseamnă a accepta că se poate învesti un Guvern fără legitimare electorală. A nu ține cont de faptul că cetățenii au ales în favoarea unor competitori electorali care formează sau pot forma o majoritate absolută, de natură a asigura învestirea Guvernului, înseamnă a afecta în mod decisiv dreptul de vot, întrucât exprimarea dreptului de vot vizează, în mod direct, configurația politică a Parlamentului, iar, indirect, învestirea Guvernului.”

În timp ce procedura de învestitură a Guvernului este iniţiată de către Preşedintele României, uneori aceasta fiind consecința iminentă și intrinsecă a retragerii încrederii Guvernului de către Parlament, întotdeauna decizia asupra componenţei viitorului Guvern și a programului de guvernare revine exclusiv Parlamentului, având în vedere că acesta exercită în mod direct suveranitatea națională rezultată din alegerile parlamentare. Prin Decizia nr. 48/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 21 mai 1994, Curtea Constituțională a reţinut că potrivit „poziţiei preeminente a Parlamentului în sistemul autorităţilor publice ale României, el exercită prerogative de cea mai mare însemnătate pentru activitatea de stat, fiind, în întregul său, expresia suveranităţii naţionale rezultată din alegerile parlamentare. Între aceste prerogative, alături de cea privitoare la adoptarea legilor, este şi activitatea de control asupra executivului”. Pentru ca un control parlamentar să fie autentic, el trebuie să fie deplin, adică Parlamentul trebuie să dispună de posibilitatea de a lua orice măsuri pentru a da conţinut acestei plenitudini, iar măsurile luate trebuie respectate de celelalte autorități publice, din perspectiva principiului loialității constituționale, care vizează garantarea de către autoritățile publice, prin acțiunile ori inacțiunile lor, a unei cooperări de bună-credință, în vederea exercitării atribuțiilor prevăzute în legea fundamentală.

Exercitarea prerogativei Parlamentului de învestire a Guvernului nu se poate realiza sub presiunea pierderii mandatului Parlamentului, deaceea Constituția îl obligă pe președinte să se consulte cu partidele parlamentare pentru a desemna pe  acea persoană care are cele mai mari șanse să formeze și să obțină sprijinul unei majorități parlamentare. Obligația Președintelui nu este una formală, ci este o veritabilă obligație de diligență, altfel Constituția ar fi lipsită de conținut și fără efecte. Alegerile înainte de termen urmează să aibă loc dacă Parlamentul nu funcționează, fără a avea la bază rațiunea de a schimba majoritatea parlamentară.

Având în vedere considerentele anterioare, rezultă că Președintele României și-a îndeplinit în mod discreționar, abuziv, prerogativele înscrise în art. 85 alin. 91) și 103 alin. (1) din Constituția României, republicată, încălcând astfel principiul cooperării loiale, dimensiune a principiului separației și echilibrului puterilor în stat. Totodată, acesta nesocotește propriile atribuții înscrise la art. 80 alin. (2) din legea fundamentală, în componentele referitoare la obligația sa de a veghea la respectarea Constituţiei, de a veghea la buna funcţionare a autorităţilor publice și de a exercita funcţia de mediere între puterile statului, și deturnează de la scopul prevăzut de legiuitorul constituant dispozițiile imperative înscrise în art. 114 alin. (2) din legea fundamentală, potrivit cărora Guvernul este demis dacă o moțiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea proiectului de lege, a fost votată în condițiile art. 113. Totodată, în vederea soluționării conflictului de natură constituțională, vă solicităm să dispuneți conduita în acord cu prevederile constituționale față de care autoritățile publice trebuie să se conformeze.