Premium
Incerc sa explic de ceva vreme, in diverse emisiuni la care sunt invitat, ca pericolul post-democratiei, adica al lipsei de reprezentativitate politica si al rezultatelor electorale influentate de structuri subtile autohtone sau de aiurea, este unul major.
Vazand rezultatele alegerilor locale, si mai ales deznodamantul acestora, se desprind 2 concluzii: 1. candidatii francezi sunt clar mai slab pregatiti decat cei germani, macar prin prisma rezultatelor obtinute (prima castiga la limita, in urma unui urias scandal, acuzata de manipularea voturilor, al doilea este ovationat de toata lumea). 2. „Aceeasi mizerie” conduce Romania, in aceeasi formula, de 12 ani .
Punctul 1 necesita o analiza complexa, vizand autonomia nationala, atat cat mai exista ea, si penetrarea sferelor politice de persoane considerate cel putin agenti de influenta ai puterilor de origine, insa oricum nu ar fi nimic nou in istoria ultimilor 150 de ani, si cu atat mai putin a ultimilor 16, de cand politica externa a Romaniei lipseste cu desavarsire.
La punctul 2 lucrurile sunt mai simple, iar ele vor putea fi explicitate aritmetic, dupa un scurt istoric. La categoria anecdotica, sa spunem ca „fragila noastra democratie”, nascuta in 1990, a debutat cu victoria FSN, precursorul actualului PNL, pe filiera PDL. in pofida multor prostii vehiculate in media si nu numai, PSD este rezultatul fuziunii dintre PDSR si PSDR, primul dintre ele (PDSR) fiind partidul care a succedat FDSN (aripa rupta din FSN dupa congresul din martie 1992, castigat de Petre Roman). Asadar, bazele actualului PSD s-au pus in 1992, ulterior construindu-se filiale teritoriale in stransa colaborare cu structurile sindicale. Mai departe, FSN a evoluat in PD, devenit PDL dupa fuziunea cu aripa rupta de Stolojan din PNL in 2007 (PLD), si ajuns ulterior in PNL dupa fuziunea din 2014 (astazi, Ludovic Orban ocupa fostul birou al lui Ion Iliescu din 1990 din Aleea Modrogan nr. 1).
Aceasta recapitulare fiind facuta, ajungem la comparatia ultimilor 12 ani si ultimelor 4 runde de alegeri (3 randuri de parlamentare si 1 rand de locale, de saptamana trecuta). parlamentare 2008: PSD + PDL = 66% (cate 33% fiecare) parlamentare 2012: USL (PSD + PNL) = 66% parlamentare 2016: PSD +PNL = 66% (46%, respectiv 20%) locale 2020: PSD + PNL = 65% (31%, respectiv 34%)
Eliminand nuante multiple care au condus la actuala realitate politica, am sintetizat 7 concluzii simple:
A. Avem 2 partide de tip catchall, care schimba intre ele atat electori, cat si alesi (primari, parlamentari, membri). Cele doua sunt partide care se identifica establishment-ului, sunt mari, structurate si foarte greu de diferentiat ideologic. Tehnic vorbind, politicile economice si fiscale ale PSD sunt din 2000 pana azi mai degraba de dreapta, singurele elemente stangiste fiind politicile sociale, in vreme ce valorile asumate sunt mai degraba conservatoare, traditionale, nationaliste, deci tot de dreapta. PNL face cam acelasi lucru in sfera economica, ignorand insa necesitatea politicilor sociale, dar copiind mesaje progresiste de la USR, pentru a tine pasul cu marele rival din zona urbana si „educata”. Mai mult, liberali care sa aplaude catusele si institutiile de forta, in detrimentul libertatilor individuale numai in Romania exista
B. Practic, PNL nu se lupta azi cu PSD, ci cu alter ego-ul sau, mai proaspat, mai isteric si mai proletar: USR. Daca urmarim rezultatele in marile orase castigate de USR (Brasov si Timisoara, caci la Iasi a castigat un primar PSD, iar la Cluj Emil Boc e liberal doar in urma fuziunii), vedem exact tipologia de electorat PNL si PNT al anilor 90 sau al PNL de pana in 2004 inclusiv. Sa ne reamintim ca victoria Aliantei DA la localele din 2004 a venit prin alaturarea unui partid-guerilla cotat la 7% (PD) si a unui partid eminamente urban, intelectual si organizat mai degraba precum un club, cotat la 20% (PNL), ambele declamand nu lipsa de performanta a guvernarii Adrian Nastase, ci lupta impotriva coruptiei. Suna cunoscut, asa-i?
C. Singurul partid avand conotatii ideologice particulare, un oarecare populism de stanga (prin negarea valorilor traditionale, desi multi membri poarta ie la proteste, sau chiar a religiei) este USR: revansard, violent in mesaje, legitim in randul electoratului tanar si presupus educat. Sa le luam pe rand: o parte dintre electori (18-27 de ani, sa zicem, pentru a acoperi o decada) voteaza protestatar, ca orice noua generatie din istorie, din sentimentul de revolta, iar cei de 28-37, apartinand precariatului (google it!) sunt departe de capacitatea de analiza critica a celor instruiti inainte de 1989. Ambele categorii sunt „asuprite” de consumerismul care le furnizeaza o falsa stima de sine, sunt bombardate de stimuli puternici, tehnologici, motiv pentru care sunt si usor de profilat si tintit cu mesaje simple si dure (cele mai relevante exemple sunt legenda urbana conform careia IT-istii voteaza USR, desi facilitatile fiscale pentru aceasta bransa au fost acordate de PSD, pe vremea lui Adrian Nastase, sau ca pro-occidentalii urasc PSD, in conditiile in care negocierile de aderare euroatlantica au fost duse si incheiate de acelasi premier PSD, iar orientarea apuseana a Romaniei a fost initiata de Ion Iliescu, prin Acordul de la Snagov, din 1995).
D. Conexiunile dintre numarul de voturi al partidului majoritar (alianta sau nu), de 66%, si presedintele Romaniei se repeta in oglinda la ultimii 2 sefi de Stat: Traian Basescu scade rapid dupa 2004, dar este revigorat de suspendarea votata de PSD si PNL in 2007, iar PDL ia un scor excelent in 2008, si un mandat mai mult decat PSD in Parlament. Klaus Iohannis cunoaste acelasi traseu incepand inca din 2016, dar PSD se asigura ca il revigoreaza inca de la inceputul lui 2017. Traian Basescu va castiga un al doilea mandat in 2009, iar PDL va ajunge in sondaje la 45%. Gestionarea crizei din 2010 va transforma PD intr-un partid mic, de doar 16% in 2012, salvat doi ani mai tarziu de fuziunea cu PNL. Ramane sa vedem cum vor gestiona Klaus Iohannis si PNL anuntata criza economica de anul viitor.
E. Fluiditatea votului despre care vorbeam la inceput da nu doar masura absentei ideologizarii electoratului, dar mai ales a absentei intelesului ideii de reprezentativitate in clasa politica. Teoretic, democratia reprezentativa nu organizeaza alegeri pentru ca majoritatea sa supuna minoritatea, ci pentru ca reprezentantii tuturor sa gaseasca solutiile necesare coeziunii sociale si evitarii conflictelor sociale. Din pacate, astazi vedem exact opusul, atat in discursurile de la Cotroceni, cat si in ales PNL si USR.
F. sansa PSD este sa se consolideze electoral, atat cat se poate in cateva luni, pentru a avea un scor bun la parlamentare, spre a fructifica opozitia care urmeaza. Spun opozitie pentru ca prima sansa de a forma viitorul guvern o are PNL (alaturi de UDMR si PMP, daca partidul lui Traian Basescu va face pragul). in cel mai rau caz pentru PNL, vom avea un Cabinet care va include si USR (rau pentru ca disensiunile vor aparea rapid, iar PSD se va legitima ca unic opozant). Daca pe langa aceasta consolidare se vor intari si relatiile externe, de diplomatie politica la Washington si Bruxelles, si se va capacita si o echipa de comunicatori eficienti, credibili, atunci PSD are sansa de a obtine spre 50% din voturi in 2024.
G. Daca scenariul revigorarii PSD se va realiza, atunci vom vedea sfarsitul PNL in forma actuala, si posibil o fuziune a acestuia cu USR, dupa 2024, in care „liberalii” sa vina cu zestrea organizatorica de primari, iar USR cu o buna parte din urbanul mare. Ar fi sansa mare pentru clarificarea scenei politice, dominate de framantari si clivaje inca de la finalul secolului XIX. Sa nu uitam ca, exceptand momentul 1990, cand FSN a obtinut 66% (suna cunoscut, da?) nicio coalitie suficient de puternica in Parlament (PSD si PD in 2009, USL in 2012) nu a demarat reformele structurale administrative care sa aduca Romania in secolul XXI (transarea situatiei constitutionale si reorganizarea administrativa)
COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
