Premium
Guvernul român nu se ține de cuvânt când spune că sprijină refugiații.
Deși pe hârtie, un refugiat ucrainean are cam aceleași drepturi cu un cetățean român în ceea ce privește accesul la piața muncii, sănătate și educație, în realitate lucrurile nu stau așa. Medicii de familie nu acceptă refugiați, ajutorul de chirie se dă doar dacă un adult lucrează, ori mamele singure cu copii mici nu au cum lucra și avea grijă de copii în același timp.
În plus, alocațiile cu copii, mai ales cele pentru copiii cu handicap pur și simplu nu se dau. Ascultați această poveste spusă de psihologa ucraineană Julia Osipishyna, mama unei fetițe cu autism care face voluntariat cu mulți copii ucraineni cu handicap, în propriul apartament.
Julia Osipishyna: Au spus că ne vor acorda aceleași drepturi ca și românilor, dar nu este așa. Așa că au spus că vor da 2.000 de lei în fiecare lună pentru a plăti chiria unui apartament pentru o familie, dacă un adult are un loc de muncă și copilul merge la grădiniță sau școală. Dar, din păcate, ultima plată a fost pentru iunie (2023, n.r.) Am încercat să ne găsim un loc de muncă aici. Am încercat să ne ducem copiii la grădiniță sau la școală pentru a obține acest sprijin. Dar, din păcate, nu îl primim la timp și aceasta este principala problemă.
Mulți oameni au fost nevoiți să se întoarcă în Ucraina, în orașe care sunt încă bombardate... pentru că nu au nicio posibilitate de a rămâne aici. Este imposibil mai ales pentru mamele cu copii. De exemplu, dacă ai doi copii, unul dintre copii merge la grădiniță și altul la școală. Este imposibil ca o mamă să-și ducă un copil la grădiniță, apoi unul la școală, să îi ia pe amândoi după ore, după-amiaza și să lucreze în același timp. Nu cred că este posibil fizic. Deci femeile nu își pot găsi un loc de muncă și dacă nu și nu pot solicita sprijin din partea guvernului. Aceeași situație este și cu părinții care au copii cu handicap.
Motive ridicole pentru a nu plăti alocațiile
Reporter: Pentru că, Julia, tu ai o fetiță cu autism și ar trebui să primești sprijin din partea guvernului țării care te protejează. Dar acest lucru nu se întâmplă… Tu însăți ești psiholoagă și ai decis să lucrezi ca voluntar cu copiii în propria ta casă...
Julia Osipishyna: Da, având în vedere acest handicap, ni s-a promis că guvernul va plăti în jur de 400 de euro pentru fiica mea, dar din păcate acum primim doar 210 de lei. Ar trebui să mai avem o plată de 1.000 de lei, dar am fost informați că guvernul refuză să plătească acești bani deoarece nu putem dovedi că locuim oficial în București. În documentele noastre de protecție noastră temporară nu există un loc unde să punem adresa.
Reporter: Nu înțeleg asta.
Julia Osipishyna: Avem documente de protecție temporară pe care trebuie să scrie adresa unde locuim oficial. Dar este imposibil pentru că nu există un loc să scrii această adresă…
Reporter: Adică nu există o rubrică pentru adresă…
Julia Osipishyna: Nu, nu există o rubrică pentru adresă.
Reporter: Și dacă o scrii tu singură?
Julia Osipishyna: Acest document nu va fi valabil.
Reporter: Mi se pare foarte stupid....
Julia Osipishyna: Este foarte stupid… din acest motiv ni se spune că nu putem solicita această compensație de 1.000 de lei de la guvern. Există încă un ajutor de 610 de lei pe care nu ni-l plătesc fără să dea vreo explicație. Fiica mea are handicap și nu pot lucra oficial. Nu au fost de acord să mă numească oficial însoțitor și să mă plătească… Mi se spune : ești mamă, oricum stai cu fiica ta, dar cum pot lucra oficial și să rămân cu fiica mea în același timp? Ea nu poate merge singură grădinița, are nevoie de mine sau de altcineva care să rămână cu ea la grădiniță tot timpul.
Medicii de familie nu vor ucraineni
Reporter: Nu aveți acces la sistemul medical gratuit pentru că medicii de familie nu acceptă ucraineni. De ce ?
Julia Osipishyna: Atunci când cauți un medic de familie și află că ești din Ucraina, medicii spun că, o, ne pare rău, dar nu avem deloc locuri libere. Sau dacă au locuri libere, spun că nu ne acceptă deoarece nu știm română și nu se simt confortabil să vorbească cu noi în altă limbă. Sau spun, bine, acceptăm, dar numai copilul. Fac asta deoarece copiii au oricum acces la îngrijire medicală gratuită în România.
Reporter: Și ce faci dacă ai o pneumonie? Tu, Julia, ce faci?
Julia Osipishyna: Am avut pneumonie, fiica mea a avut pneumonie și am avut grijă de noi singure, acasă…
Reporter: Ai devenit medic sau cum?
Julia Osipishyna: Da. A trebuit să devenim noi înșine medici pentru că atunci când am luat legătura cu medicul de familie al fiicei mele, ea nici măcar nu ne-a invitat la cabinet să asculte plămânii fiicei mele. A spus OK, dacă vrei îți pot prescrie antibiotice, poți merge la farmacie, cumpără-le și atât. Te poți îngriji singură de copil, dacă e foarte foarte grav, poți contacta ambulanța.
Reporter: Cum te, descurci, Julia? Mi-ai spus că soțul tău lucrează aici, că a putut pleca deoarece nu este ucrainean….
Julia Osipishyna: Da, așa este. Lucrează la o organizație numită Caritas care îi ajută pe ucraineni.
Reporter: Deci are un salariu...
Julia Osipishyna: Da, are salariu, dar salariul lui este de 500 de euro și, cum nu primim bani pentru a ne compensa chiria, aproape tot salariul lui este doar pentru chirie și pentru fiica mea. Ea nu mănâncă mâncare normală, mănâncă mâncare pentru copii și este foarte scumpă. Trebuie să cumpărăm o mulțime de vitamine pentru a o ajuta deoarece nu mănâncă alimente normale.
Reporter: Și cum reușești să te descurci ?
Julia Osipishyna: ONG-ul Expert Forum ne ajută pe noi și pe mulți oameni din Ucraina, așa că în fiecare lună ne oferă medicamente pentru fiica mea, pentru că altfel nu le putem cumpăra. Uneori ne oferă și lapte pentru bebeluși, cereale speciale..
Julia trimite la rândul ei ajutoare pentru 400 de oameni în Nikolaiev
Reporter: Chiar și cu toate dificultățile tale, tu strângi ajutoare pe care le trimiți în Ucraina.
Julia Osipishyna: Da, pentru că sunt din Nikolaev și știu cât de mult a fost bombardat și cât de mult suferă oamenii, apartamentul meu a fost distrus și îi înțeleg pe oamenii care nu mai au nimic. Când bunica mea, care are 86 de ani, a vrut să obțină sprijin din partea autorităților ucrainene de la Nikolaev, i-au spus să meargă pentru mâncare în altă parte a orașului. Pentru ea este imposibil, nu poate să iasă din casă pentru că este foarte bătrână și are probleme cu picioarele. Așa că am înțeles că sunt mulți oameni ca bunica mea, ca mama mea, invalidă și ea, care nu pot merge altundeva pentru a obține sprijin… fără ajutorul nostru ar muri de foame, pensia lor nu ajunge, e cam 50 de euro pe lună. Și de aceea am decis să ajutăm, așa că am încercat să găsesc cât mai multe lucruri aici, în București, dar este nevoie de timp…
Reporter: Și trimiți ajutor în fiecare lună.
Julia Osipishyna: Trimit cam două mașini pe lună cu 100 de cutii în fiecare mașină.
Reporter: Ce conțin cutiile ?
Julia Osipishyna: Haine, mâncare, produse igienice, așternuturi, jucării pentru copii, tot ce găsesc aici. Trimit aceste lucruri pentru 400 de oameni care au nevoie de tot. Unii dintre ei nu mai au case, au nevoie de haine haine, prosoape, cearșafuri… Trebuie să strângem și să îi ajutăm să aibă o viață apropiată de normal… pentru că nu putem spune deloc că este viața normală în orașul nostru. În Nikolaev, de mai bine de mai bine de un an, nu mai este apă de băut. Prin țevi curge apă sărată, nu o poți bea, așa că oamenii trebuie să își părăsească casele și să meargă după apă de băut. Cei care au peste 70 sau 80 de ani, nu pot să-și părăsească casele și să meargă undeva să cumpere 5 sau 10 litri de apă pentru a o putea bea. Deci este foarte greu să faci rost de această apă pentru ei.
Eram fericiți și nu știam cât de fericiți eram înainte să ne atace acești teroriști
Reporter: Iulia, ce mesaj ar avea pentru oamenii care s-ar putea să fi obosit să audă de război?
Julia Osipishyna: E greu de spus, dar i-aș invita să vină în orașul meu și să vadă cum trăiesc oamenii acolo. Știi, când trăiești sub stres și sub bombardamente în fiecare zi și nu știi dacă te vei trezi sau nu, faci cumva să te întărești și să-i ajuți pe alții. Așa că cei care sunt obosiți să stea în patul lor în fiecare zi, în patul lor normal fără probleme, fără bombardamente și rachete, sunt oameni foarte fericiți și nu înțeleg acum cât de fericiți sunt. Pentru că atunci când aveam viață normală în Ucraina noastră, nici noi nu înțelegeam că suntem oameni foarte fericiți. Înainte ca acești teroriști să vină în țara noastră și să ne distrugă viețile.
preluare RFI via Rador Radio România
