Regizorul Miguel Courtois, despre 'Toate acele lucruri', serial cu Jean Reno şi Alexandra Maria Lara: 'Este povestea unei regăsiri între un tată şi fiica lui'

Serialul „Toate acele lucruri”, ce va fi difuzat pe Focus Sat TV pe 24 decembrie, „este povestea unei regăsiri între un tată şi fiica lui, atinge sentimente universale”, spune regizorul Miguel Courtois, într-un interviu la Festivalul de Film de Televiziune de la Monte Carlo. Filmat în timpul pandemiei de Covid, serialul abordează tema „reconcilierii” dintre un tată (Jean Reno) şi fiica sa (Alexandra Maria Lara).

În seara de Ajun, pe 24 decembrie, de la ora 20.00, la Focus Sat TV, publicul va putea urmări un maraton al cele nouă episoade ale producţiei franţuzeşti „Toate acele lucruri” („All Those Thinghs We Never Said/ Toutes ces choses qu'on ne s'est pas dites”, 2022), producţie Canal+ Original. Serialul este bazat pe cartea bestseller a lui Mark Levy.

Actriţa de origine română Alexandra Maria Lara şi legendarul actor Jean Reno aduc pe micile ecrane o producţie sensibilă, despre o familie complicată, dar plină de iubire şi umor, scrie news.ro.

Julia (Alexandra Maria Lara) a avut o relaţie dificilă cu tatăl ei (Jean Reno). Cu câteva zile înainte de nuntă, ea primeşte un telefon prin care i se spune că tatăl ei nu poate participa. Pentru prima dată Julia trebuie să recunoască că el are o scuză foarte bună - tocmai a plecat dintre cei vii. A doua zi după înmormântare, soseşte o cutie care conţine un android, o replică în mărime naturală a tatălui ei. Androidul îi explică că deţine memoria tatălui ei cu o durată de viaţă a bateriei de şapte zile. După o săptămână „Michel” se va închide automat. El o convinge pe Julia să pornească într-o călătorie împreună ca tată şi fiică. Voiajul va deveni o aventură iniţiatică în vederea găsirii primei iubiri a Juliei.

Miguel Courtois este născut în 1960 la Paris. În calitate de regizor şi producător este cunoscut pentru producţiile „Operación E” (2012), „GAL” (2006) şi „El Lobo” (2004). În cadrul Festivalului de Televiziune de la Monte-Carlo, Miguel Courtois a vorbit cu presa despre caracterul acestei producţii, cum este „Toate acele lucruri” diferit de celelalte proiecte ale sale, despre dragostea universală dintre un tată şi fiica sa, despre colaborarea cu Mark Levy, despre filmările în pandemie, provocările regizorale şi despre caracterul internaţional al seriei.

Serialul „Toate acele lucruri” este diponibil din 24 decembrie şi în biblioteca VOD din Aplicaţia Focus Sat alături de alte seriale europene producţie Canal+ Original, pentru a putea petrece sărbătorile în compania unor personaje aclamate internaţional.

Cum ai caracteriza stilul şi tonul acestui serial?

Miguel Courtois: Aş spune că e un subiect atemporal. Am vrut să fac un serial care nu e fabricat într-o epocă pe care aş vrea... Am muncit mult la un serial care să fie clasic şi elegat şi care se poate vedea la 10 sau 20 de ani fără să fie demodat sau pe care nu-l va mai vedea nimeni. Şi a fost o muncă deosebită. Trebuia să aibă aerul unei epoci, fiindcă serialul se petrece în mai multe epoci şi trebuia să amestec epocile şi nu voiam să le dau impresia unui lucru artificial, mai ales că serialul se bazează pe conflictele dintre personaje şi am luat de la început partea cuiva şi tonul e... Uneori, pare că aş vrea să fac un lucru ironic sau plin de umor, dar plin de emoţii şi se trece de la un mod la altul fără să-ţi dai seama. Şi asta a fost o provocare.

Serialul e amuzant şi emoţionant. Asta e ce trebuia după ultimii ani?

M.C.: Am făcut filmul diferit şi uneori foarte negru şi foarte polemic şi asta din cauza vremurilor, aveţi dreptate. Am conceput ceva foarte uşor şi accesibil. Deci, sunt emoţii, provocări, sunt sentimente, dar e, până la urmă, o poveste de dragoste, e povestea unei regăsiri între un tată şi fiica lui, atinge sentimente universale. Şi, dacă vorbim despre călătoria celor doi protagonişti, cred că asta ne face bine. E o ocazie de a ne reconcilia cu lucrurile frumoase din viaţă.

Tema reconcilierii pare mai relevantă acum, când am ieşit din pandemie?

M.C.: Am scris scenariul cu Marc în timpul izolării, când eram complet izolat şi e interesant, fiindcă eu cred că râsul dă sens lucrurilor profunde şi care reconciliază oamenii cu istoria lor şi cu bunăvoinţa posibilă şi pandemia ne-a băgat pe toţi într-un fel de stare de angoasă şi paranoia. Pentru mine a fost grozav să pot scrie asta în acel moment, fiindcă am găsit personajele astea şi mi-am regăsit pofta de viaţă şi de călătorie. Dar ce a fost mai complicat au fost pregătirile, fiindcă în timpul ăsta, cu normele Covid-ului, şi să faci un tur în Europa şi să pregăteşti totul în oraşe moarte era complicat, fiindcă nimic nu era deschis. Asta a fost foarte complicat. Când am început filmările, regulile fuseseră deja relaxate şi asta a fost recompensa.

Cât de important a fost că filmul s-a axat pe personaje?

M.C.: Da, nu am vrut să fac un serial ale cărui scene să fie „vizibile”, voiam să rămân alături de personaje. Cartea lui Marc se preta acestui lucru, trebuia ca totul să treacă prin personaje şi nu prin mişcări sofisticate ale camerei sau lucruri vizibile, voiam să rămân aproape de actori şi ei să fie şi personajele, cele care să impună ritmul poveştii lor, în funcţie de dezvoltarea lor în timpul poveştii. Până la urmă, a fost un exerciţiu, care pentru mine nu a fost simplu, fiindcă, atunci când faci un film de gen, adică, de fapt, un monogen, poţi să dezvolţi punerea în scenă în funcţie de asta, dar eu a trebuit să rămân foarte centrat pe ceva care va fi doar în jurul personajului şi dus mai departe de personaje şi asta obligă la o punere în scenă care e cu totul diferită şi uneori fundalul nu trebuie să se vadă deloc pentru ca povestea să-şi găsească ritmul potrivit.

Ce crezi că atrage publicul internaţional la acest serial?

M.C.: Sper că aşa va fi. Cred că va fi universal. Toată lumea, în viaţă, are o poveste de dragoste pe care nu a putut-o exprima, nu a putut s-o finalizeze sau a trecut pe lângă ea, ori din laşitate, ori fiindcă viaţa a pus-o în umbră. Şi apoi, relaţia dintre un tată şi fiica sa e universală, fie că eşti guatemalez sau chinez, englez, spaniol sau francez, e mereu ceva, când părinţii vor muri se spune tot ce nu s-a spus sau ce s-a întâmplat. Iar serialul propune o temă cu adevărat formidabilă, fiindcă e un moment pentru a încerca să reuşeşti ce n-ai reuşit în viaţă şi cred că asta e frumos şi universal.