Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Romanul 'The Book of Form and Emptiness', de Ruth Ozeki, a fost recompensat cu Women's Prize for Fiction

Pexels.com
carte citit

Romanul ''The Book of Form and Emptiness'', cea de-a patra carte semnată de scriitoarea americano-canadiană Ruth Ozeki, a câştigat miercuri Women's Prize for Fiction 2022, informează The Guardian.

Romancieră, cineastă şi preot zen-budist, Ozeki a primit premiul, în valoare de 30.000 de lire sterline, pentru cartea sa, care ''se remarcă prin scriitura spumoasă, căldură, inteligenţă, umor şi intensitate'', potrivit preşedintei juriului, Mary Ann Sieghart, potrivit Agerpres.

''The Book of Form and Emptiness'' spune povestea lui Benny Oh, un băiat de 14 ani care, după moartea tatălui său, începe să audă voci aparţinând obiectelor din locuinţă. După ce mama lui devine hoarder, vocile încep să se audă mai puternic, iar Benny caută refugiu în liniştea şi calmul unei biblioteci publice. Aici întâlneşte o serie de personaje excentrice care îl învaţă să asculte lucrurile cu adevărat importante.

Prezentă la ceremonia de decernare a premiului, Ozeki a spus că este ''absurd'' şi că ea nu ''câştigă lucruri''. În discursul său, scriitoarea le-a mulţumit femeilor şi instituţiilor pentru femei care au sprijinit-o de-a lungul carierei. ''Am vrut să rostesc numele femeilor care m-au sprijinit pentru că acum, mai mult ca oricând, trebuie să luăm cuvântul şi să rescriem naraţiunile dominante care ne-au adus într-o situaţie cu adevărat dificilă.''

Ozeki a declarat pentru The Guardian că este foarte fericită că a câştigat, dar a adăugat: ''Este destul de întâmplător pentru că oricare dinte cărţile de pe lista lungă şi lista scurtă sunt extrem de valoroase.''

Juriul, prezidat de Mary Ann Sieghart, a fost alcătuit din: jurnalista şi editoarea Lorraine Candy, scriitoarea Dorothy Koomson, jurnalista şi autoarea Anita Sethi, prezentatoarea şi scriitoarea Pandora Sykes.

Ozeki a fost selectată în 2013 pe lista scurtă a prestigiosului Booker Prize cu romanul ''A Tale for the Time Being''. Este afiliată Everyday Zen Foundation şi locuieşte în Northampton, Massachusetts, unde predă creative writing la Smith College.

Autoarea a spus că a scris acest roman întrucât în copilărie ''relaţiona cu obiectele de parcă ar fi fost dotate cu conştiinţă''. ''Chiar şi acum mă gândesc la poveştile pe care lucrurile le-ar putea spune dacă ar putea vorbi'', a mai spus ea.

''The Book of Form and Emptiness'', o carte de 560 de pagini, a fost cea mai voluminoasă de pe lista scurtă de anul acesta a premiului, care a mai inclus volumele ''The Bread the Devil Knead'', de Lisa Allen-Agostini, ''The Sentence'', de Louise Erdrich, ''Sorrow and Bliss'', de Meg Mason, ''The Island of Missing Trees'', de Elif Shafak şi ''Great Circle'', de Maggie Shipstead.

Ozeki a fost recompensată cu o sumă de bani oferită de un donator anonim şi cu ''Bessie'', o figurină din bronz în ediţie limitată, creată de artistul Grizel Niven.

Women's Prize for Fiction, care a purtat anterior denumirile Orange Prize şi Baileys Prize, a fost lansat în 1996 şi este acordat ''celui mai bun roman al anului semnat de o femeie'', scris în engleză şi publicat în Marea Britanie.

În 2021, premiul a fost câştigat de Susanna Clarke, autoarea romanului ''Piranesi''. Printre câştigătoarele ediţiilor anterioare se numără Zadie Smith, Madeline Miller, Ali Smith şi Kamila Shamsie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.