Experții CNCS au evaluat edituri ale Bisericii și reviste teologice românești: Rezultate21-01-2021196Cultură si Media
150 de migranţi au încercat să treacă cu forţa peste gardul înalt care separă enclava spaniolă Melilla de Maroc19-01-2021348Externe
Michel Barnier, negociatorul UE pentru Brexit, a fost numit consilier special al preşedintei Comisiei Europene19-01-2021418Uniunea Europeană
Boris Johnson, despre Brexit: 'Este un moment incredibil. Avem libertatea în mâinile noastre şi depinde de noi să profităm la maximum'31-12-2020823Externe
Banca Transilvania: 'Sectorului de sănătate se va dezvolta într-un ritm ridicat în acest deceniu'15-12-2020166Economie
Iohannis a reiterat, la reuniunea CE, susţinerea României pentru adoptarea condiţionalităţii referitoare la statul de drept vizând protejarea bugetului UE11-12-2020290Politică
Greta Thunberg critică 'promisiunile goale', la cinci ani după semnarea Acordului pentru climă de la Paris11-12-2020118Externe
BNR: 'Anul 2019 s-a înscris pe trendul de accentuare a deficitului de cont curent, început în anul 2015'10-12-202066Economie
Sosirile vizitatorilor străini au scăzut la punctele de frontieră cu 65,4%, în octombrie 2020, comparativ cu anul precedent03-12-202093Economie
300 de muncitori sezonieri marocani vor fi aduşi cu avionul în cursul lunii decembrie în sud-estul Franţei02-12-2020276Externe
Comisarul european pentru economie crede că bugetul UE nu este compatibil cu nivelul datoriei Uniunii30-11-20201.430Externe
Eurosta: Irlanda şi România, cel mai scăzut procent de contribuţii sociale şi taxe raportat la PIB29-10-2020452Externe
Macron l-a înțepat pe Boris Johnson: Liderii celor 27 de ţări care au rămas în UE nu se află aici doar pentru a-l face fericit pe premierul britanic16-10-2020701Externe
Factbox: De Ziua Hispanităţii, vă prezentăm Episcopia Spaniei şi Portugaliei în câteva cifre12-10-2020297Cultură si Media
Comisia Europeană va propune standarde minime obligatorii cu privire la performanţa energetică a clădirilor din Europa12-10-2020295Externe
Ministrul de externe german Heiko Maas: Otrăvirea lui Aleksei Navalnîi cere o reacţie internaţională 08-10-2020130Externe
Exporturile de carne de porc ale Uniunii Europene vor încetini semnificativ la finalul anului, pe măsură ce Germania se va confrunta cu restricţii la export07-10-2020223Economie
Elveţienii votează prin refedendul o propunere de încetare liberei circulații cu UE27-09-2020526Externe
Compa Sibiu a înregistrat în primul semestru al acestui an o cifră de afaceri de 235,513 milioane lei30-08-2020266Economie
Miniştrii de Externe din ţările Uniunii Europene, sesiune extraordinară pe tema crizei din Belarus12-08-2020292Externe
Svetlana Tihanovskaia, contracandidata preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, s-a refugiat în Lituania11-08-2020718Externe
Germania anunță un summit virtual UE-China la jumătatea lunii septembrie - SZ07-08-2020230Uniunea Europeană
Încă o țară impune restricții românilor: Este nevoie de test negativ pentru a călători în Ucraina sau carantină 14 zile04-08-2020551Externe
Platformă europeană pentru coordonarea reacţiilor la migraţia ilegală prin Mediterana de Est23-07-2020120Externe
Fondul de relansare economică contestat: UE dezabrobă unele elemente ale bugetului şi cere condiţii dure privind statul de drept22-07-20201.532Uniunea Europeană
03:40Știrile ZileiCerul Australiei s-a colorat într-un roșu aprins, făcând totul să arate ca într-un film despre sfârșitul lumii. Care sunt explicațiile
03:22Știrile ZileiȘtiința s-a răzgândit iar despre cum se transmit virusurile de la animale la oameni: Nu e nevoie de mutații genetice
03:03SportFranţa a învins duminică seara, pe teren neutru, echipa naţională a Columbiei, într-un meci amical de pregătire pentru Cupa Mondială 2026
03:01Știrile ZileiLIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski anunță că Rusia și-a intensificat puternic atacurile asupra Ucrainei
02:40Știrile ZileiHoroscopul zilei de 31 martie 2026. Leii au o zi în care vor să fie observați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
00:13Știrile ZileiNoua „modă” de Paște: carnea care începe să înlocuiască mielul, la același preț, dar considerată mai sănătoasă
00:06ExterneSistemele de apărare aeriană au fost activate la Teheran după ce au fost raportate lovituri
00:04SocialPoliţia Locală Bucureşti, distribuind imagini cu doi şoferi care s-au bătut la Piaţa Rosetti: Lăsaţi orgoliul la o parte, câteva secunde de furie va pot costa mult mai mult decât un minut pierdut în trafic
29 marȘtirile ZileiVIDEO Escaladare majoră: Iranul a lovit două dintre cele mai mari fabrici de aluminiu din lume / Universitățile SUA, în vizorul Teheranului
29 marȘtirile ZileiCalvarul trăit de Mihaela Rădulescu în Austria: cum a ajuns hărțuită de oameni ce aveau în casă 'o colecție de simboluri naziste'
29 marȘtirile ZileiScandalul Italia-Israel, reacții internaționale. Explicațiile premierului Netanyahu care arată că nu a fost o 'intenţie răuvoitoare'