Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Țările din UE au ajuns la un nou acord pentru impunerea altor restricții de circulație mai stricte în Uniune

romania uniunea europeana ue

Ambasadorii statelor membre UE au adoptat vineri o propunere a Comisiei Europene care prevede o nouă cartografiere a celor mai afectate zone de covid-19 şi restricţii de circulaţie mai stricte în aceste regiuni, anunţă CE, relatează AFP.

Comisia a prezentat luni recomandări împotriva ameninţării noilor variante ale SARS-CoV-2 - cu caracter neconstrângător - vizând ”să descurajeze puternic deplasările considerate neesenţaile, dar care să evite totodată închiderea frontierelor sau interdicţii generale de călătorie”.

Citește și: Dezvăluire: Adrian Streinu-Cercel și Alexandru Rafila, abonați la banii gigantului Pfizer

Ea vrea să adauge o nouă categorie de zone pe harta sanitară europeană publicată săptămânal de către agenţia însărcinată cu supravegherea pandemiei - ECDC.

Aceste zone ”roşu închis” corespund zonelor în care rata incidenţei covid-19 este mai mare sau egală cu 500 de cazuri la 100.000 de locuitori timp de 14 zile.

Citește și: Daniel Suciu, deputat PSD: ‘Noi credeam că domnul Tătaru este un exemplu de ‘aşa nu’, dar se pare că domnul Voiculescu îl întrece cu brio chiar și pe domnul Tătaru’

În aceste zone cu risc ridicat, testele şi carantina se aplică inclusiv în cazul unor călătorii considerate esenţiale. Unele derogări sunt însă prevăzute, în cazul locuitorilor zonelor de frontieră şi lucrătorilor din domeniul transportului.

Potrivit unei hărţi preliminare a ECDC, la care AFP scrie că a avut acces joi, 14 ţări din UE au cel puţin o zonă clasată ”roşu aprins”.

Citește și: Dacian Cioloș: ‘Trebuie asumată situația ca atare și reformat sistemul fără milă’

Comisia încearcă să coordoneze măsurile statelor membre UE, care vor să evite o reeditare a scenariului din primăvară - când închiderea frontierelor în cascadă a antrenat un haos în circulaţia persoanelor şi mărfurilor în UE şi în spaţiul Schengen.

Portugalia - care deţine preşedinţia semestrială a UE - a precizat în cadrul acestei reuniuni a ambasadorilor că sunt posibile măsuri naţionale complementare, potrivit unei surse diplomatice.

Citește și: Vaccinarea anti-Covid s-a amânat pentru zeci de mii de persoane!

Această ţară - în care contaminările cu noul coronavirus au ”explodat” - a decis joi să interzică toate călătoriile în străinătate considerate neesenţiale, pe o perioadă de 15 zile.

Belgia a luat aceeaşi măsură - de miercuri şi până la 1 martie.

Citește și: Sorin Cîmpeanu îi pune pe jar pe directorii de școli: ‘Am cerut o analiză, la fiecare trei zile, cu privire la stocurile de substanțe dezinfectante existente în școlile românești’

Germania analizează, la rândul său, o reducere drastică a traficului aerian cu ţări pe care le consideră cel mai afectate de noi variante ale noului cornavirus, între care se află şi Portugalia.

Comisarul european al Justiţiei, belgianul Didier Reynders, a răspuns vineri, când a fost întrebat despre măsura adoptată de către ţara sa, că faptul că se aplică în mod general - fără să ţină cont de situaţia sanitară din zona de provenienţă sau de destinaţie - ”nu este conformă” recomandărilor.

Citește și: George Simion intră la rupere! Solicită demisia de urgență a lui Raed Arafat, Vlad Voiculescu și a Mariei Nițescu, managerul interimar de la Matei Balș

”Ne-ar plăcea ca (această măsură) să nu fie prelungită şi mai ales ca, dacă se iau măsuri, să se integreze mai bine în recomandări”, a declarat el postul La Première (RTBF).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.