Premierul britanic, Theresa May, a promis că va injecta miliarde de lire sterline suplimentar în serviciul public de sănătate, aflat în criză, în special datorită economiilor realizate odată cu ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, relatează France Presse.
Astfel, până în 2024, serviciul public de sănătate, NHS, va primi câte 20 de miliarde de lire sterline în fiecare an, a anunţat duminică şefa guvernului.
"Părăsind Uniunea Europeană şi încetând plata unor sume importante în fiecare an Bruxellesului, vom avea mai mulţi bani pentru anumite priorităţi, cum ar fi NHS", declară ea într-un editorial pentru publicaţia The Mail on Sunday.
"Dar pentru a oferi NHS finanţarea de care are nevoie pentru viitor, dividendele rezultate din Brexit nu sunt suficiente" şi ţara va trebui să contribuie "un pic mai mult", a adăugat dna May, care urmează să ofere mai multe detalii despre planurile sale luni, când va ţine un discurs cu privire la viitorul NHS, care sărbătoreşte 70 de ani de la înfiinţare relatează agerpres.
Mass-media britanice evocau creşteri de impozite şi împrumuturi.
Aducerea mai multor bani la NHS graţie sumelor economisite prin ieşirea din Uniunea Europeană a fost unul dintre argumentele pro-Brexit, folosite inclusiv de actualul ministru de externe, Boris Johnson, în timpul campaniei pentru referendumul din 2016 .
Susţinătorii Brexitului au postat pe un autobuz roşu sloganul: "Noi trimitem Uniunii Europene 350 de milioane de lire sterline în fiecare săptămână. În loc de asta, să finanţăm NHS".
Cifrele avansate de Theresa May depăşesc aşteptările acestora.
"Ceea ce anunţ înseamnă că în 2023/2024 vor fi 600 de milioane de lire sterline pe săptămână, în numerar, care merg la NHS", a spus ea într-un interviu acordat BBC.
Aceşti bani sunt meniţi să îmbunătăţească timpul de aşteptare pentru îngrijire, dar şi "ratele de vindecare a cancerului" şi "îmbunătăţirea îngrijirii sănătăţii mintale", a declarat Theresa May pentru BBC.
Aceste anunţuri intervin în timp ce o săptămână haotică se anunţă pentru şefa guvernului de la Londra, confruntată cu deputaţi conservatori rebeli care ar putea-o sfida în timpul examinării proiectului de lege privind Brexitul, care revine miercuri în dezbatere la Camera Comunelor.
Ministrul Sănătăţii Jeremy Hunt, care a susţinut rămânerea în UE, a scris în Sunday Telegraph că finanţarea suplimentară a NHS ''poate acum să ne unească pe toţi"
Theresa May promite să finanțeze serviciul public de sănătate, cu banii economissți din Brexit
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

23
Ministrul apărării italian: Războiul din Iran a pus în pericol leadershipul global al SUA
23

4.175
VIDEO Explozie și incendiu de proporții în apropierea Podului Americilor, peste Canalul Panama
4.175

113
O majoritate a canadienilor consideră că aderarea ţării la Uniunea Europeană este o idee bună
113

6.484
Declarația care șochează Europa. Rusia ar putea ataca România pentru a bloca livrările către Ucraina: 'Bombardați și distrugeți'
6.484

3.710
Un fost director al CIA vorbește despre un concept cu totul nou de război: Se modifică tot ceea ce cunoșteam până în prezent
3.710

4.135
Liderul suprem al Iranului nu poate conduce țara: S-ar afla în stare de inconștiență, tratat în secret pentru o afecţiune „gravă”
4.135

2.307
Iranul vrea să-și protejeze centralele cu „lanțuri umane” după amenințarea lui Donald Trump
2.307

65
India face un pas important în programul nuclear civil
65

7.578
Cutremur politic la Washington! Democrații cer demisia șefului Pentagonului după acuzații grave legate de războiul din Iran
7.578

2.870
Mai mult companii aeriene se pregătesc pentru raționalizarea combustibilului: Zborurile vor fi anulate/ Oamenii rămân fără vacanțe
2.870

84
Trei oameni au murit într-un atac cu drone în regiunea Vladimir, Rusia
84

132
Armata israeliană le-a comunicat iranienilor să evite folosirea trenurilor până marţi seară
132

112
Secretarul general al ONU le cere Statelor Unite şi Israelului să se abțină de la atacarea infrastructurii civile din Iran
112
















Comentează