DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Touroperatorii cred că românii vor ocoli vacanțele cu avionul anul acesta

Facebook
ATR Tarom avion

Spre deosebire de anii trecuți, când turiștii puneau accentul pe bugetul de călătorie, în acest an românii sunt mai preocupați de siguranță. Anul acesta, vor fi la mai mare căutare unitățile de cazare de patru și cinci stele, cu plaje generoase, susține un touroperator, Mediafax.

Conform unui comunicat transmis de agenția Travel Planner, specializată în vacanța de litoral în Bulgaria și Grecia, oficiali ai autorităților de turism tratează modul de traversare a granițelor vizând atât confortul turiștilor, dar mai ales sănătatea acestora.

„Informații neoficiale arată că se caută o cale de a se traversa granițele din regiune - România, Bulgaria, Serbia, Grecia - fără ca turiștii să aibă nevoie de un pașaport de sănătate așa cum se discuta inițial, păstrând în același timp un protocol care să minimizeze riscul de răspândire al SARS - COV-2. După cum deja știm, granițele sunt deschise de pe acum, doar că până pe 15 iunie, oamenii intră în carantină timp de 14 zile la revenirea în țară, iar după 15 iunie totul va reveni la normal”, se arată în comunicat.

„Românii s-au relaxat în fața pandemiei. Acum sunt mai mult preocupați de aspecte financiare și de măsuri de siguranță luate de hoteluri. Dar cu siguranță își doresc să călătorească în 2020. Aceasta ne arată numărul de telefoane pe care îl primim la agenție și turiștii care au ales să-și amâne vacanța tot în 2020”, a declarat Sebastian Constantinescu, administratorul agenției.

Potrivit acestuia, românii vor pune mare accent pe calitatea serviciilor și pe distanțarea pe plajă și în unitățile de cazare. Spre deosebire de anii trecuți în care turiștii puneau accentul pe bugetul de călătorie, în acest an românii sunt mai preocupați siguranță și de maniera în care hotelierii au amenajat hotelurile pentru siguranța turiștilor. Pornind de la această premisă, anul acesta vor fi la mai mare căutare unitățile de cazare de patru și cinci stele, cu plaje generoase și amenajări care să păstreze condițiile de securitate dictate de contextul actual.

Un local din Cluj a impresionat presa din întreaga lume: Netflix vrea să filmeze aici un serial / VIDEO

În acest an, românii vor evita vacanțele cu avionul, chiar dacă se deschide traficul aerian. Turiștii români vor prefera vacanțe pe litoral, cât mai aproape de casă pentru a ajunge cât mai repede la cei dragi în caz de urgență. Se vor lega mai degrabă turismul individual și destinații care să le ofere flexibilitatea transportului pe cont propriu. Astfel, anul acesta se vor alege mai degrabă stațiunile din nordul Bulgariei, insulele din nordul Greciei și plaja din Turcia cu ieșire la Marea Egee.

Litoralul bulgăresc a fost în ultimii ani prima opțiune externă de concediu a românilor, pentru că stațiunile bulgărești oferă condiții de vacanță la un raport calitate preț foarte bun. Faptul că industria ospitalității este dezvoltată în Bulgaria o arată inclusiv ponderea turismului din PIB-ul țării vecine, de 11%.

Sebastian Constantinescu recomandă anul acesta românilor să meargă în stațiuni precum Obzor, Albena, Balcic, Varna sau Sunny Beach. Acestea sunt la o distanță de maxim 3 ore de condus față de București, iar hotelurile de pe plajă sunt bine amenajate în contextul actual.

Pe de altă parte, hotelierii din Bulgaria au luat deja măsuri pentru a răsplăti turiștii cu vacanțe relaxante, implementând în același timp măsurile de protecție împotriva răspândirii virusului SARS-COV-2: renumitul meniu de bufet suedez specific conceptului all inclusive în Bulgaria este înlocuit de un meniu a la carte sau pe bază de precomandă, conceput astfel încât turistul să aibă minimă interacțiune cu personalul de servire. Accesul în săli va fi diferit organizat, dar din considerație pentru turiști astfel încât aceștia să nu simtă restricțiile. Turiștii vor fi organizați în mai multe serii. Turistul va fi servit și va avea suficient spațiu personal, revenind spre conceptul tradițional de relaxare.

Grecia este una dintre țările care are acționat foarte bine în contextul medical actual, având mai puțin de 3.000 de cazuri confirmate și sub 200 de decese. Procedura implementată în Grecia pentru siguranța populației a fost chiar un model de bune practici pe durata „lock down”, arată touroperatorul.

În plus, anul acesta este unul dificil atât pentru turiști, dar mai ales pentru hotelieri, motiv pentru care, dacă în anii precedenți turiștii se bucurau de oferte last minutes, în acest an reducerile la ofertele de cazare vor fi rare și nesemnificative.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.