Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un festival plin de filme, spectacole, concerte şi expoziţii are loc în decembrie

targul de craciun timisoara

Luna decembrie aduce în Timişoara un festival de film, spectacole, concerte şi expoziţii, care pun în lumina reflectoarelor diversitatea şi creativitatea ce au caracterizat întregul an, evenimentul central al sfârşitului de an fiind "Timişoara 2023 la nesfârşit", care va marca încheierea programului Timişoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii printr-un show care va dura trei zile.

Piaţa Unirii va fi inima acestei sărbători, unde un line-up impresionant de artişti apreciaţi pe plan mondial precum Jessie J, Katie Melua, Delia sau Roisin Murphy vor încânta publicul cu cele mai îndrăgite hituri iar spectacolul de acrobaţie "Roza Vânturilor" va atrage un numeros public, anunţă organizatorii TM2023, potrivit Agerpres.

Gala de închidere va avea loc la Palatul Culturii şi va aduce o retrospectivă plină de emoţie asupra acestui an, încărcat cu momente unice care vor rămâne în inimile tuturor.

Jose Gonzalez, unul dintre cei mai aşteptaţi artişti, va susţine un concert pe scena de la Cinema Timiş, iar MX - Muzeul de Transport Public "Corneliu Mikloşi" va găzdui programul de performance "ZONA &".

Pe lângă aceste evenimente, Timişoara va prinde viaţă în fiecare colţ, cu o diversitate de activităţi culturale, expoziţii şi spectacole.

Începutul lunii este marcat de festivalul de film Dracula TiMes. Două dintre cele mai apreciate proiecţii din cadrul festivalului vor fi documentarul "Bela Lugosi: Vampirul căzut" (România, 2007) ce va putea fi văzut sâmbătă, 2 decembrie, începând cu ora 20.00 la FABER şi avanpremiera filmului "Sărmane creaturi / Poor Things" (Marea Britanie / SUA, 2023) , duminică, 3 decembrie, la Cinema Timiş, de la ora 19.30.

Teatrul Maghiar de Stat "Csiky Gergely" va avea, pe 7 decembrie, premiera spectacolului "1978", în regia lui Tomi Janezic, care spune povestea evenimentelor locale şi globale ce conectează Timişoara cu Nova Gorica (Slovenia), situată la graniţa cu Italia. Cele două oraşe au fost cândva parte din aceeaşi ţară - Imperiul Austro-Ungar.

În aceeaşi zi, vor urca pe scena din Iulius Town cele mai cunoscute voci ale rockului românesc, Phoenix, Cargo, Mircea Baniciu şi Implant pentru Refuz, în cadrul concertului "Rock for Life".

Pe data de 8 decembrie va fi deschisă expoziţia "Istorii din ˜89 în benzi desenate", în incinta Bibliotecii Centrale a Universităţii Politehnica Timişoara, care cuprinde o selecţie din lucrările ce se regăsesc în primul album de benzi desenate, reunind lucrările a 32 de autori, dedicat evenimentelor din decembrie 1989, publicat în România.

În aceeaşi zi, va avea loc şi deschiderea expoziţiei "Moulding Nature - Provocări conceptuale asupra mediului în Timişoara". Studenţii Universităţii Politehnica din Timişoara, alături de Centrul de artă contemporană Fargfabriken din Stockholm şi studenţii Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism UPT, invită publicul, prin intermediul acestei expoziţii, la o reflecţie asupra mediului urban influenţat de om, în care natura deseori devine limitată.

Premiera filmului documentar "The Tale of Four Cities", va avea loc pe 14 decembrie, de la ora 18.00, la Muzeul Apei. Prin proiectul Common Heritage - The Tale of Four Cities se unesc patru oraşe europene, legate prin aceeaşi moştenire arhitecturală comună.

Performance-ul "Poetry Jazz Suite" aduce o experienţă sonoră inedită în inima Banatului. Pe 16 decembrie, la Nemesis Art Club, publicul este invitat să descopere lirica profundă a acestei regiuni în 8 tablouri sonore. Spectacolul itinerant combină spoken word cu muzică improvizată de jazz, oferind o panoramă sonoră ce omagiază operele celor mai importanţi poeţi dispăruţi ai Banatului.

Anul TM2023 va fi celebrat prin spectacolul impresionant din data de 31 decembrie oferit de Festival of Lights la Bastionul Maria Theresia, când o seară strălucitoare va dezvălui frumuseţea Timişoarei şi un final de poveste pentru anul care a adus atât de multe experienţe.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.