DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Un lider PNL a răbufnit la adresa jurnaliștilor: Tupeiști și nesimțiți

Inquam Photos/ Octav Ganea
Parlament

Deputatul PNL Ben-Oni Ardelean i-a făcut, miercuri dimineață, "nesimțiți" si "tupeiști" pe jurnaliștii care au vrut să asiste la discuțiile din comisiile reunite de politică externă. Ba chiar i-a amenințat ca le ridică acreditarea de la Parlament, informează digi24.ro.

”Tupeul jurnaliștilor” nu a fost nici mai mult nici mai puțin decât solicitarea de a fi prezenți în comisie în momentul în care aleşii discutau despre declarația comună a Parlamentului privind situația din Republica Moldova. Adevărata problemă, pe care trebuia sa o sesizeze liberalul, a fost dată de absențele nemotivate ale colegilor săi de la PNL dar și de la Putere, ședința neputând să aibă loc din lipsă de cvorum. Ben Oni Ardelean, împreună cu președintele comisiei, senatorul PSD Cristian Dumitrescu, s-au opus prezenței jurnaliștilor la lucrările comisiei, pe motiv că aceasta nu este publică.

Comisia a fost suspendată din cauza absenteismului, iar primvicepreședintele PNL a ținut să îi amenințe pe jurnaliști că va vorbi la conducerea Camerei Deputaților să li se ridice acreditările, după ce i-a făcut ”nesimțiți” și ”tupeiști”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.