Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un spion francez spune totul despre războiul împotriva ISIS: Cum pot fi anihilaţi teroriştii

isis

Un spion francez spune totul despre războiul împotriva ISIS. "Alain Touareg" scoate la iveală secrete incredibile. "Este cu atât mai curios cu cât am putea crede că francezii sunt ușor de „mobilizat”. Este suficient să ne amintim de manifestațiile care au avut loc aici pentru sau împotriva „căsătoriei pentru toți”, nu doar la Paris, ci și în majoritatea orașelor din Hexagon. Sindicatele organizează sistematic mari demonstrații. Francezul este mereu gata „să se enerveze”. Elevi și liceeni coboară în stradă cu regularitate pentru a cere demisia ministrului actual al Educației.

Citește și: Prințul Paul este TERMINAT: Iată ce anunț a făcut DNA și ce probe au procurorii

Însă, toate acestea, într-un fel, sunt gesturi tradiționale, am putea vorbi chiar de „revolte instituționale”, în sensul că ele sunt obișnuite și că se înscriu într-un peisaj politic și public cunoscut. Atentatele din 13 noiembrie au șocat francezii într-un fel pe care cu greu ni-l putem imagina, poate tot atât cât au paralizat atentatele din 11 septembrie Statele Unite. În acea epocă, și chiar și atunci când versiunea oficială a atentatelor din New York recunoștea că serviciile speciale și guvernul american nu făcuseră tot ce-ar fi putut pentru a proteja populația, americanii au ales să fie solidari. Era momentul pentru a apăra „America și valorile ei”", spune francezul.

Citeşte şi: Cioloş face curăţenie în ministere: A mai dat afară doi oameni şi a făcut alte trei numiri

Ce spune spionul despre alertele teroriste de la Bruxelles în condiţiile în care acest oraş era considerat unul dintre cele mai sigure din lume? " Este una din marile ambiguități ale Occidentului, care nu încetează să se angajeze în războaie externe, afirmând în același timp că este un tărâm al ospitalității și toleranței. Prinse în capcana dublului lor discurs, guvernele – este valabil mai ales pentru Franța și Marea Britanie, dar și pentru Bruxelles, Uniunea Europeană și NATO – se regăsesc într-o situație complexă pentru care sunt în mare măsură vinovate: deschid frontierele, permit intrarea a zeci de mii de imigranți, ușor de radicalizat, le permit instalarea oriunde și în orice condiții, le permit să se „ghetoizeze” fără un veritabil program de integrare, impunând populațiilor locale acceptarea lor fără nicio condiție.

Citește și: Remus Truică spune tot! A rupt tăcerea după ce a fost reținut: ”Am făcut ce trebuia să facem”

În același timp, bombardează țări îndepărtate sub pretextul, mai mult sau mai puțin justificat, de a proteja „popoarele împotriva regimurilor asasine”. Argument invocat pentru a distruge pur și simplu Libia lui Gaddafi, dictatură, sigur, dar stabilă, și pentru a determina, fără mare succes, replicarea unui scenariu asemănător cu Assad în Siria. Cu rezultatul pe care îl cunoaștem și cu consecințele pe care le plătim azi. Ceea ce se întâmplă în Belgia – dincolo de faptul că poate este vorba doar de o enormă acțiune de comunicare pentru a arăta cum procedează guvernele în fața amenințării teroriste – este un exemplu perfect al contradicțiilor de care vorbeam", crede francezul.

Citeşte şi: Ministrul acuzat de plagiat iese la atac: 'Doar calomnii'

Spionul vorbeşte şi despre forţa Statului Islamic. " Ne țin în șah pentru că purtăm cu ei un război de tip «Occidental». Din punct de vedere teoretic, teroristul care s-a angajat într-un război asimetric nu are «Stat», «armată», obiectiv fix. Un terorist este un dușman infiltrat, amenințarea pe care o reprezintă este tulbure, nu poate fi cuantificată. În cazul Daesh, ne aflăm în fața unei vaste regiuni controlate, efectiv, de 30.000 de teroriști, cu linii de front, ofensive lansate pentru a stăpâni orașe, mișcări de trupe, o economie de război, oricât de puțin fluidă ar fi ea.

Citeşte şi: Semnal de alarmă tras de Germania: Uniunea Europeană se destramă

În realitate, din partea acelor teroriști, este o eroare care i-ar putea costa foarte scump, deoarece se expun astfel. Forțele occidentale i-ar putea zdrobi în câteva luni. Acest lucru, însă, nu se va întâmpla din două motive. În primul rând, statele occidentale au un anumit pattern, procedând mereu la fel: lovituri aeriene la mare altitudine și câteva unități de elită pe teren. Această metodă produce pagube, însă ea nu permite deloc preluarea controlului pe teren. Deci, odată trecut șocul bombelor, teroriștii se dezlănțuie din nou și se folosesc, în plus, de bombardamente, pentru a-și alimenta propaganda. Occidentul refuză să trimită trupe la sol pentru că se teme de pierderi, mereu nefaste pentru politicieni, în ceea ce privește imaginea, și de frică pentru costurile exorbitante pe care le implică asemenea acţiuni terestre. Singura soluție ar fi deci să cerem forțelor armate kurde să preia controlul pe acest teren. Războiul împotriva Daesh riscă să mai dureze ceva timp, când de fapt s-ar putea termina foarte repede", a încheiat spionul pentru qmagazine.

Citeşte şi: Traian Băsescu îi face praf pe jurnalişti: Pe cine a luat în colimator

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.