O istorioară pe care am citit-o undeva ne povestește despre o femeie care se întoarce acasă, noaptea, la o oră târzie. Ea este văzută în timp ce merge pe drum de un bețiv, de o femeie adulterină și de un profesor cu frică de Dumnezeu. Bețivul se gândește: sigur femeia aceasta o fi stat prin vreo cârciumă, din moment ce vine acasă așa de târziu. Femeia care își înșela bărbatul se gândește: sigur este prostituată și a avut vreun client; sau are un amant și își înșală soțul, dacă se întoarce la ora asta și merge singură noaptea pe străzi. Iar profesorul se gândește: aceasta este o femeie săracă și muncește noaptea, probabil că are două joburi, poate mai face curățenie pe undeva sau spală niște scări ca să își poată hrăni copiii. Cel care avea dreptate era cel de-al treilea privitor. Ceilalți doi o priveau pe această femeie săracă și muncitoare prin prisma propriilor vicii și nu se puteau ridica deasupra acestei logici strâmbe, a neîncrederii și suspiciunii.
O ilustrare foarte bună a celor de mai sus am văzut-o prin comentariile pline de ură și venin negru la adresa ÎPS Pimen revărsate de la aflarea veștii că ierarhul s-a îmbolnăvit de coronavirus și până la deznodământul tragic al bolii, când ÎPS Pimen a trecut la cele veșnice.
Selectez la întâmplare câteva exemple dintr-o „ofertă” care e, din păcate, mult prea bogată. Din jenă și pentru a reduce poluarea, limitez selecția și nu le aleg pe cele mai scabroase.
„Pimen, securist și înalt prea ierarh, e dus rapid cu elicopterul la Balș, deși ni se spune că nu e în stare gravă” (un fost consilier al USR)
„Ohoo să vezi de-acum distracție, de nu s-or plimba popii cu elicopterul din două în două zile.”
„Dacă îl ratează corona sau stafilococu ăla auriu de la Balș, o sa rateze și el ocazia de a intra în Rai mai curînd! (comentatori pe un portal mainstream de știri)
„Probabil fiind bătrân, nu s-a mai putut ruga destul de intens și astfel virusu’ a găsit o breșă” (comentator pe un alt portal mainstream)
„Stați liniștiți, omul nu a murit, doar a fost avansat în grad, anul viitor îl găsiți la divizia Moaște”
„O grămadă de resurse epuizate doar pentru a amâna inevitabilul”
„Îl așteptăm și pe infectul ăla de la Constanța... mama lor de farisei...” (comentatori pe Facebook)
Și pot continua, lista de exemple este foarte lungă, dar nu vreau să realizez aici o antologie a răutății gratuite și a urii. Încă o dată, colecția de mai sus e departe de a le reflecta pe cele mai abjecte – fierea e chiar mai neagră decât reiese din această selecție.
Desigur, nici unul dintre acești comentatori nu și-a amintit de momentul când ÎPS Pimen l-a primit pe Regele Mihai la Putna, pe 26 aprilie 1992, la prima sa vizită în țară după ce regele a fost „fugărit” pe autostrada București-Pitești în decembrie 1990.
Sau de faptul că, sub îndrumarea și cu binecuvântara lui ÎPS Pimen, în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor s-au înfiinţat 11 centre permanente pentru bătrâni şi trei pentru copii.
Sau că, la două luni înainte de moartea ierarhului, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților păstorită de ÎPS Pimen a donat Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava două aparate de testare pentru Covid-19 cu kiturile necesare, în valoare de 100.000 de euro (link aici către Monitorul de Suceava).
Sau să țină cont măcar de un elementar bun-simț – este pur și simplu monstruos să spui că îi dorești moartea unui bătrân de 90 de ani, care este bolnav și suferind. Sau că te bucuri de moartea unui bătrân de 90 de ani care a trecut printr-o asemenea suferință.
Se tot insistă că a fost transportat cu elicopterul – de parcă nu sunt transferați zilnic cu elicopterul pacienți în stare gravă; că a beneficiat de plasmă –- de parcă nu se face transfuzie de sânge ori de plasmă atâtor pacienți atunci când e nevoie. Poate ar fi vrut haterii noștri să fie omorât din prima? Sau lăsat să moară fără a se încerca tratarea? Nu spun ei că „fiecare viață contează"? Sau „fiecare viață contează, cu excepția vieții preoților"?
Aceste comentarii nu sunt altceva decât ură în stare pură și incitare la ură. Și reflectă diverse vicii și boli: a ignoranței, a ipocriziei, a mândriei. O stare deplorabilă, în care acești oameni vrednici de milă fierb în iadul neîncrederii totale și al opacității desăvârșite. Ei nu pot vedea în ceilalți, cum arăta cândva un mare gânditor, decât cele mai josnice dintre patimile care îi stăpânesc chiar pe ei; pot vedea doar propriile slăbiciuni și defecte de temperament şi de caracter. O opacitate și o suspiciune nealterate care nu produc altceva decât mult zgomot, multă furie și o revărsare neîncetată de ură.
„Nimeni nu poate vedea deasupra sa”, scria un mare gânditor, descriind o limitare a omului mic, stăpânit de propriile vicii și patimi.
Filosoful german continuă: „Cu aceasta vreau să spun: fiecare vede la celălalt numai atât cât este el însuşi: căci el îl poate cuprinde şi înţelege numai în măsura propriei sale inteligenţe. Dacă aceasta este de calitatea cea mai umilă, atunci toate darurile spirituale, chiar şi cele mai mari, nu-şi vor produce efectul asupra lui şi el nu va observa la posesorul lor nimic, decât numai ceea ce-i mai josnic în individualitatea sa, deci numai slăbiciunile şi defectele sale de temperament şi de caracter.”
Comentariu de Cătălin Sturza, invitat