Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO - Văduva fostului spion Litvinenko, otrăvit cu poloniu, cere Occidentului să 'treacă la fapte' după moartea lui Navalnîi

newsweek.com
Marina Litvinenko

Moartea principalului opozant rus Aleksei Navalnîi trebuie să determine ţările occidentale să treacă "de la cuvinte la fapte" împotriva regimului lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă pentru AFP văduva fostului spion rus Aleksandr Litvinenko, otrăvit cu poloniu radioactiv în 2006, conform Agerpres.

Aleksandr Litvinenko, agent al KGB, iar apoi al FSB, exilat în Marea Britanie după dezvăluiri incendiare - şi adeseori neverificabile - a decedat la 43 de ani în 23 noiembrie 2006, la 20 de zile după ce fusese otrăvit cu Poloniu-210, o substanţă radioactivă extrem de toxică.

"Înţeleg foarte bine ce poate simţi Iulia (Navalnaia) după ceea ce s-a petrecut cu soţul ei", a declarat Marina Litvinenko, cu mânie, sâmbătă, în capitala britanică.

"Este o zi foarte tristă, nu doar pentru familia lui Aleksei Navalnîi - soţia, fiul şi fiica - ci şi pentru numeroşi ruşi care visează un viitor mai bun pentru ţara lor", a subliniat ea.

Îndemn pentru guvernele vestice

Marina Litvinenko, care s-a luptat mult timp pentru ca circumstanţele din jurul morţii soţului său să fie clarificate, a cerut văduvei opozantului să facă astfel încât comunitatea internaţională "să nu uite niciodată" moartea soţului său.

"Nu este suficient să vorbim despre asta ieri, astăzi şi poate încă câteva zile. Va trebui să vorbim atât timp cât va fi necesar până când Iulia va obţine dreptatea", a spus ea.

Ancheta publică britanică a conchis în 2016 că Vladimir Putin a "aprobat probabil" uciderea lui Aleksandr Litvinenko, executat - potrivit ei-de omul de afaceri Dmitri Kovtun şi fostul agent secret devenit deputat Andrei Lugovoi, împreună cu care Litvinenko băuse un ceai la 1 noiembrie 2006.

La fel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a considerat Rusia ca fiind "responsabilă" de acest asasinat în 2021, ceea ce Kremlinul a negat întotdeauna.

Potrivit soţiei fostului spion, moartea lui Aleksei Navalnîi trebuie să determine comunitatea internaţională şi în special ţările occidentale să treacă "de la cuvinte la fapte" faţă de preşedintele rus, singurul candidat la realegerea sa în luna martie.

Rolul Ucrainei

"Este important ca liderii să spună cât de mult regretă şi compătimesc, dar asta nu este destul", a susţinut ea. Potrivit ei, aceste "fapte" trec înainte de toate prin susţinerea Ucrainei împotriva Rusiei după aproape doi ani de la invazia declanşată de Moscova.

"Singurul mod de a ajuta opoziţia rusă să răstoarne regimul lui Putin este de a susţine Ucraina", a afirmat ea, apreciind că doar o victorie ucraineană ar putea "să incite cetăţenii ruşi să ceară schimbarea".

Marina Litvinenko a pledat de asemenea pentru ca ţările occidentale să înceteze să cumpere petrol şi gaz ruseşti, ceea ce finanţează efortul de război al Moscovei.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.