VIDEO - Încă un incident marca Boeing: Un avion care a aparținut TAROM a ratat decolarea la Dakar

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 09-05-2024

Actualizat: 09-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Aviation Today

Seria incidentelor negre pare să nu mai ia sfârşit pentru marca Boeing. Un avion al constructorului american a fost implicat în noaptea de miercuri spre joi într-un accident pe aeroportul din Dakar, capitala Senegalului, 11 oameni fiind răniţi, între care 4 grav iar aeroportul fiind închis, relatează AFP, potrivit news.ro.

Avionul, un Boeing 737-300, cu 78 de pasageri la bord, a depăşit violent pista în timpul decolării de pe aeroportul internaţional Blaise Diagne din Dakar, Senegal.

Potrivit unor surse citate de Antena 3 CNN, aeronava a aparținut TAROM până acum câteva luni. Mai mult, unul dintre copiloți, grav rănit, este român.

Într-un comunicat de presă, autorităţile locale au anunţat că unsprezece persoane au fost rănite. Patru dintre acestea se află în stare gravă.

Într-o înregistrare video postată pe reţelele sociale, fuselajul Boeing-ului aparţinând companiei aeriene senegaleze TransAir pare să fie grav avariat.

Conducerea aeroportului Blaise Diagne a anunţat că a fost deschisă o anchetă pentru a determina cauzele accidentului.

"Redeschiderea aeroportului este aşteptată în următoarele ore", a adăugat conducerea aeroportului.

Miercuri, un avion aparţinând producătorului american a fost nevoit să aterizeze la Istanbul fără roţile din faţă, după ce trenul de aterizare nu s-a deschis. În aceeaşi zi, un Boeing 787-900 aparţinând companiei aeriene franceze Air France a fost nevoit să se devieze ruta şi să aterizeze de urgenţă la Iqaliuit, în nordul îndepărtat al Canadei, după ce a fost detectat un miros de ars în cabină.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri