DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Vladimir Putin a făcut o excepție pentru 'țările neprietenoase': Avtovaz poate să achiziţioneze divizia financiară rusă a UniCredit-Renault

nytimes.com
vladimir putin generali

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a emis marţi un decret prin care permite producătorului auto rus Avtovaz să achiziţioneze participaţia de 100% în RN Bank, o societate mixtă între banca italiană UniCredit şi alianţa Renault-Nissan-Mitsubishi, transmite Reuters, conform Agerpres.

Printr-un alt decret, emis în 5 august, era interzis investitorilor din aşa numitele ţări neprietenoase să vândă acţiuni în proiectele energetice cheie şi în bănci, până la finalul anului. Reprezentanţii RN Bank nu au putut fi contactaţi pentru a comenta informaţia, iar cei ai Avtovaz nu au dorit să facă comentarii. RN Bank este a 56-a mare bancă din Rusia în funcţie de valoarea activelor.

După invadarea Ucrainei de către Rusia, producătorii auto globali s-au retras de pe piaţa rusă.

Luna trecută, grupul nipon Nissan informase că va înregistra pierderi de 687 milioane de dolari în urma cedării afacerii din Rusia, contra sumei de un euro, unei entităţi deţinute de stat, după ce, anterior, partenerul de alianţă Renault anunţa vânzarea participaţiei majoritare deţinute la Avtovaz cu o rublă. Atât Nissan, cât şi Renault, au inclus clauze de răscumpărare în termen de şase ani.

Luna trecută, Mitsubishi informase că nu a decis nimic încă în privinţa retragerii din Rusia, după ce publicaţia Nikkei anunţase că firma niponă ia în considerare ieşirea de pe piaţa rusă. Compania oprise producţia în aprilie.

RN Bank este a 56-a mare bancă din Rusia în funcţie de valoarea activelor.

"Zonele prioritare pentru activitatea băncii sunt: credite de consum pentru achiziţionarea de autoturisme Renault-Nissan-Mitsubishi şi furnizarea de servicii financiare clienţilor", informează site-ul RN Bank.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.