Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Zelenski a dat marele semnal, după doi ani de război: 'Vrem să-i punem capăt cât mai curând!'

stiri.md
zelenski putin

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis vineri un mesaj despre posibile negocieri de pace. Ucraina depune „toate eforturile” pentru a pune capăt războiului în „condiții echitabile”, a spus Zelenski.

Mesajul interpretabil a fost publicat de președintele Ucrainei pe platforma X înainte de Conferința de Securitate de la München la care va participa și Zelenski. Conferința începe vineri.

„Încep două zile importante. Întâlniri cu parteneri din Germania și Franța, noi acorduri și Conferința de securitate de la München. O nouă arhitectură de securitate pentru Ucraina, precum și noi oportunități. Facem toate eforturile pentru a pune capăt războiului cât mai curând posibil în condiții echitabile ucrainene și pentru a asigura o pace durabilă”, scrie în mesajul lui Zelenski.

Anterior, președintele Zelenski a repetat că războiul nu se va termina decât după ce forțele Rusiei vor fi împinse peste granițele Ucrainei, recunoscute în plan internațional. Noul mesaj ar putea reprezenta un semn că ucrainenii sunt dispuși să negocieze un acord cu rușii, relatează Mediafax.

 

Pierderile ruse au depăşit 400.000 de militari ucişi şi răniţi, estimează armata ucraineană

Statul Major al armatei ucrainene anunţă vineri pe facebook că armata rusă a pierdut de la începutul invaziei Ucrainei, 400.300 de oameni, ucişi şi răniţi, fără să ofere alte detalii, relatează Le Monde.

Acest bilanţ nu poate fi verificat, în contextul în care nici armata rusă şi nici armata ucraineană nu-şi comunică pierderile.

Rusia suferă pierderi ”uriaşe” de oameni şi de material în Războiul din Ucraina, iar aramata rusă va ieşi ”slăbită” din conflict, declara în decembrie cotidianului Süddeutsche Zeitung generalul german Christian Freuding, care supervizează susţinerea Kievului în armata germană (Bundeswehr), relatează News.ro.

El evoca atunci un bilanţ de 300.000 de militari ruşi ucişi sau grav răniţi, care nu mai pot fi mobilizaţi la război.

Spionajul american estima, la 12 decembrie, că pierderile ruse se ridicau la 312.000 de militari, răniţi sau ucişi, de la începutul invaziei Ucrainei.

Cotidianul american The New York Times scria în august, citând oficiali americani, că bierderile ucrainene se apropiau de 70.000 de oameni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.