Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Autoritatea Electorală permanentă a făcut publică valoarea contribuţiilor pentru campania electorală

AEP

Autoritatea Electorală Permanentă informează că, până la data de 29 mai, mandatarii financiari ai competitorilor electorali la alegerile locale din data de 5 iunie au înregistrat la sediul central al Autorităţii contribuţii pentru campania electorală în valoare de 43.853.724 lei.

 

Potrivit normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, contribuţiile candidaţilor pentru campania electorală pot fi folosite numai după data declarării acestora la Autoritatea Electorală Permanentă de către mandatarul financiar coordonator şi numai pentru campania electorală, se precizează într-un comunicat AEP transmis luni Agerpres.

 

Astfel, printre partidele cu contribuţiile cele mai mari se numără PNL cu 16.625.302 lei, urmat de PSD - 13.749.676 lei, ALDE - 4.228.759 lei, PMP - 2.358.653 lei, UDMR - 1.164.222 lei, UNPR - 1.660.512. Restul formaţiunilor politice au înregistrat sume sub un milion de lei. Pentru alegerile locale, 51 de formaţiuni politice şi-au desemnat mandatari şi şi-au înregistrat contribuţiile pentru campania electorală.

 

Suma cea mai mare înregistrată de candidaţii independenţi este cea a lui Ştefan Florescu - 105.000 lei, urmat de Florin Pandele - 7.350 de lei, Florin Cecate - 7.000 de lei, Cerasela Bechir - 5.520, Laurenţiu Condu - 2.400, Gigel Dascălu - 2.000, Ioan Berenghi - 1.000, Dragoş Mărăşoiu - 400.

 

AEP precizează că în perioada următoare va face publice contribuţiile pentru campania electorală pe care mandatarii financiari ai candidaţilor independenţi le-au declarat şi înregistrat la structurile teritoriale ale instituţiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.