ASA Tg. Mureș și Dinamo au terminat la egalitate, 0-0, în ultimul meci al etapei. Deși pornea ca favorită, după ce ASA a pierdut 4 titulari etapa trecută, Dinamo nu a putut trece de formația mureșeană. Prima repriză a fost una lipsită de spectaculozitate și de ocazii. Cea mai mare șansă de gol a avut-o Rotariu, care a șutat în bara transversală, din mijlocul careului. În a doua parte a meciului, cele două formații s-au anihilat reciproc, iar singurele ocazii au apărut în ultimele minute. Rotariu a trimis din nou în bară, în minutul 80, cu o lovitură de cap de la 10 metri. Cinci minute mai târziu, Buș a avut cea mai mare o cazie a mureșenilor. Șutul său excelent de la 20 de metri, în diagonală, a lovit bara, iar scorul a rămas 0-0.
După acest egal, Dinamo se află pe locul 4, cu 25 de puncte, la trei de liderul Astra. ASA se menține pe locul 6, cu 20 de puncte.