Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Florian (Inwtitutul Elie Wiesel): În România, deși există toate derapajele discursului incitator, nu avem violențe

alexandru florian

Directorul general al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel", Alexandru Florian, a declarat luni că în România, "deși există toate derapajele privind discursul incitator la ură, nu avem violențe în stradă, confruntări între indivizi" motivate de acest tip de discurs.

El a vorbit în cadrul unui eveniment care a avut ca temă "discursul urii" și amenințarea pe care acesta o prezintă în Europa. Florian a detaliat situația politică din țările vecine României, în contextul în care, a spus el, "discursul urii este un mesaj care străbate astăzi Europa de la Nord la Sud și de la Est la Vest". "Ce avem în jurul nostru? Avem câteva țări cu guverne conservatoare extrem de puternice și care promovează sau încurajează discursul urii — mă refer la Ungaria, mă refer la Polonia, avem Austria, unde partidul de extremă dreapta a luat locul trei la alegerile legislative și are toate șansele să fie parte activă în guvern, mă refer la Germania, unde, pentru prima dată după Război, extremiștii de dreapta au intrat în Parlament", a detaliat Florian.

Totuși, în contextul acesta, a evidențiat el, în România nu au existat gesturi extreme care să fi fost motivate de discursul incitator. "În România, deși există toate derapajele privind discursul incitator la ură, nu avem, cel puțin deocamdată, violențe în stradă, confruntări între indivizi motivate de discursul incitator la ură — de ura etnică, de ura rasială, de ura religioasă sau ura de gen", a punctat directorul institutului "Elie Wiesel".

În schimb, acesta a vorbit de sprijinul acordat de Biserica Ortodoxă unor mesaje "legate de simbolistica mișcării legionare". "Suntem o țară eminamente ortodoxă, însă în ultima perioadă Biserica Ortodoxă Română, prin promovarea sau susținerea unor mesaje legate de promovarea unor mesaje legate de simbolistica mișcării legionare, nu face altceva decât să susțină organizații extremiste, să le dea apă la moară și în mod implicit să se îndepărteze de valorile democrației (...) valorile respectării celuilalt", a afirmat Florian.

Mai mult, el a vorbit despre recentele rezultate ale unui sondaj de opinie realizat de institutul pe care îl conduce, sondaj "reprezentativ la nivel național", ce vizează percepția cetățenilor României despre minorități etnice și despre Holocaust. Florian a spus că, potrivit respectivului sondaj, 14% dintre cei chestionați "consideră că evreii reprezintă pentru România o amenințare"—cifra fiind cu 3 procente mai mare decât în sondajul similar din 2015. De asemenea, conform aceleiași surse, 33% din respondenți consideră că maghiarii care trăiesc în România sunt o "amenințare", în timp ce romii sunt o amenințare pentru 54 % dintre cei chestionați.

Potrivit aceluiași sondaj, a arătat Florian, 10% dintre cei chestionați "consideră că evreii au prea multe drepturi", 19% — că maghiarii au "prea multe drepturi" iar 25% — că romii au "prea multe drepturi". La rândul său, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a spus că discursul urii se propagă online pentru că acest mediu "permite o oarecare invizibilitate". "În fața urii singura soluție este să promovăm un mesaj de solidaritate (...) Singura manieră prin care putem combate ura este să o identificăm", a mai afirmat Negrescu.

Șefa reprezentanței Comisiei Europene în România, Angela Cristea, a vorbit despre necesitatea ca legislația națională să fie aplicată corect, înainte ca reprezentanții statelor comunitare să se adreseze Comisiei. "Înainte de a vorbi despre o nouă legislație, este important să ne uităm la legislația națională care deja există și în ce măsură e aplicată", a spus ea.

În context, Angela Cristea a vorbit despre discursul urii, dar și despre știrile false. "Pentru mine, de exemplu, este de neînțeles lipsa de reacție a Consiliului Național al Audiovizualului la discursul care incită la ură împotriva unor membri ai societății sau a unor grupuri, lipsa de reacție la știrile false care sunt date seară de seară, pe anumite posturi de televiziune din România, fără nicio sancțiune, deși avem legi în această privință", a punctat aceasta, conform Agerpres.

Dezbaterea "Discursul urii, o amenințare pentru Europa astăzi?" a fost organizată la Biblioteca Centrală Universitară din Capitală, de către Ministerul Afacerilor de Externe, Institutul "Elie Wiesel" și Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.