Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Carmen Dan, raport în fața premierului Mihai Tudose

Inquam Photos / Octav Ganea
carmen dan

Premierul Mihai Tudose i-a solicitat ministrului de Interne, Carmen Dan, un raport cu măsurile avute în vedere după tragicul incident petrecut la Suceva, când un agent de poliţie a fost înjunghiat mortal de un tânăr, au precizat surse oficiale pentru AGERPRES

În paralel, luni, de la ora 10.30, conducerea MAI va avea o întrevedere la sediul ministerului cu reprezentanţi ai tuturor structurilor sindicale din Poliţie, iar premierul va discuta la Palatul Victoria, începând cu ora 11.00, cu o delegaţie a Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie din România. 

Discuţia prim-ministrului cu sindicaliştii vizează drepturile şi obligaţiile poliţiştilor în vederea luării unor măsuri care să conducă la evitarea situaţiilor de genul celei petrecute la Suceava.

Liviu Dragnea, în corzi: Situația filialei Timiș, în atenția liderilor PSD


Prim-ministrul a declarat, sâmbătă, că niciun poliţist nu va mai patrula singur, echipa urmând să fie formată din patru oameni. 

"Din punctul meu de vedere, nu mai vreau patrule de unul singur. Atunci când ai un singur poliţist, care trebuie să patruleze într-o zonă - se subînţelege că acea zonă are un potenţial infracţional sau negativ - el îşi pune gratuit viaţa în pericol. Nu poţi să îl trimiţi de unul singur. Se vor trimite echipe, chiar dacă este vorba de echipe mixte alcătuite din poliţişti şi jandarmi", a declarat Tudose pentru AGERPRES. 

Poliţistul Sorin Vezeteu a fost înjunghiat mortal joi seară, în timp ce era de serviciu în Postul de Poliţie Transporturi Feroviare din Gara Burdujeni (Suceava). Autorul, Ioan Beşa, a fost arestat pentru 30 de zile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.