O pensie speciala pentru Ionut. 21 lei vs 1500 lei

Spre deosebire de copiii cu autism - care se pot recupera semnificativ - tinerii cu sindromul Down isi duc toata viata povara. Sunt legati ombilical de parinti pana la batranete - care la ei apare pe la 40 de ani.

Un astfel de tanar, Ionut, a ales totusi sa-si sfideze constrangerile genetice. Si, incurajat de parinti, avand sansa unui angajator intelept intr-un hipermarket, a primit o slujba: trebuia sa preambaleze paine.

Pentru a intelege efortul lui Ionut, trebuie sa stiti ca sindromul Down e de multe ori asociat cu alte afectiuni sau limitari partiale. Totusi, cu mainile tramurande, cu degete rebele si indoite, cu accese de febra, Ionut a muncit patru ani, zi de zi, impachetand paine.

Dupa patru ani, cand starea de sanatate i s-a complicat, a cerut sa-i fie calculata pensia: 21 de lei. La atat avea dreptul, conform calculului de baza (ulterior s-a ajuns la nivelul pensiei minime).

Un parlamentar lucreaza - exact ca Ionut - patru ani de zile pentru o pensie de 1500 de lei. Munceste - cu cateva exceptii notabile - mult mai putin decat el. Iar efortul si incordarea - in termeni relativi la propria conditie - sunt de necomparat.

Asa stand lucrurile, daca tot ne dorim cu orice pret sa oferim pensii speciale, eu cred ca trebuie sa incepem cu Ionut. Stiti, de pilda, ca dupa 18 ani copiii cu sindrom Down isi pierd automat dreptul de handicap? Ca sunt, cumva, considerati tocmai buni de integrat in societate - desi parintii sunt practic blocati 24 de ore pe zi langa ei? Ca, dupa ce parintii dispar, nimeni nu are grija de un copil cu sindrom Down? Stiti ca au existat cazuri in care mama unui copil cu sindrom Down care a suferit o operatie foarte complicata a fost nevoita sa isi lase copilul la spitalul Obregia - medicii fiind obligati sa recurga la sedative si la alte metode de limitare a libertatii?

Scriu toate aceste lucruri pentru ca, in curand, vom avea o lege speciala pentru copiii cu sindrom Down. O lege care ne va aduce in randul statelor civilizate. Si mi-as dori mult ca la comisii sau in plen sa nu aud vreun coleg (care tocmai si-a votat o pensie speciala de zeci de ori mai mare decat pensia lui Ionut) spunand ca "sumele sunt prea mari si nu pot fi suportate de bugetul de stat" sau alte clisee cinice pe care le folosim cu aere de tehnocrati atunci cand e vorba de suferinta altora si nu de drepturile noastre.