Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Percheziţii DNA în Bucureşti şi 3 judeţe. Consiliul Judeţean Suceava, vizat/ UPDATE

DNA

Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție comise în perioada 2003-2015.

Vezi şi: Un nou baron PSD în Dosarul lui Hrebenciuc, Adam şi Sîrbu

În cursul zilei de 07 mai 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 12 locații situate în municipiul București și județele Suceava, Botoșani și Iași, din care patru sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale.

Vezi şi: Preşedintele PSD de consiliu judeţean, vizat de DNA

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

UPDATE 1: Potrivit unor surse judiciare, una dintre instituţiile vizate este Consiliul Judeţean Suceava. Sunt vizate mai multe birouri, inclusiv cel al preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, care nu s-ar afla în instituţie. Procurorii verifică unele contracte de achiziţii. Conform primelor informaţii, sunt verificate şi actele legate de groapa de gunoi de la Moara.

UPDATE 2: Potrivit unor surse judiciare, sunt percheziţii şi la Primăria Fălticeni, Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Suceava şi SC Drumuri şi Poduri Suceava.

UPDATE 3: Vizat de DNA este şi senatorul PSD Ovidiu Donţu. Vezi AICI detalii!

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.