Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Phenianul răspunde la ultimele acuzaţii venite de la Washington

Otto Warmbier

Phenianul a dezminţit vineri că studentul american Otto Warmbier, decedat în SUA după ce a fost eliberat în comă în urma a 18 luni de detenţie în Coreea de Nord, a fost torturat sau maltratat în închisoare în Coreea de Nord, informează AFP, conform agerpres.

Aceasta este prima reacţie a Phenianului după anunţarea decesului, luni, în SUA, al studentului de 22 de ani care a fost repatriat în 13 iunie în comă.

Citeşte şi: Atac DEVASTATOR al Rusiei în Siria. Poziţiile SI au fost luate în colimator - VIDEO

El fusese condamnat în Coreea de Nord la 15 ani de muncă silnică pentru furtul unui afiş de propagandă.

'Agenţiile noastre competente îi tratează pe toţi criminalii (...) în respectul legilor naţionale şi al standardelor internaţionale', afirmă Consiliul pentru reconciliere naţională, citat de agenţia oficială nord-coreeană KCNA.

Preşedintele sud-coreean Moon Jae-In, aşteptat săptămâna viitoare în SUA, a declarat marţi că de moartea lui Warmbier se face vinovat regimul 'iraţional' de la Phenian, iar preşedintele american Donald Trump a văzut în acest deces 'un scandal absolut'.

La rândul său, un purtător de cuvânt nord-coreean a acuzat Coreea de Sud că încearcă să se folosească de decesul lui Otto Warmbier pentru a obţine eliberarea a şase deţinuţi sud-coreeni.

Citeşte şi: Turcii au venit în Qatar şi nu mai vor să plece. Baza militară va avea regim de permanenţă

'Ei nu au absolut nicio idee despre cât de bine a fost tratat Warmbier (...), dar îndrăznesc să pronunţe cuvintele 'rele tratamente' şi 'tortură'', a spus acesta, potrivit KCNA. 'Faptul că Warmbier a murit subit în mai puţin de o săptămână de la revenirea sa în SUA, în condiţiile în care indicatorii săi de sănătate erau într-o stare normală, este un mister şi pentru noi', a continuat purtătorul de cuvânt al MAE nord-coreean, care a apreciat totodată că Warmbier a fost 'victima politicii de aşteptare strategică' a fostului preşedinte american Barack Obama, a cărui administraţie nu a cerut niciodată eliberarea sa.

Otto Warmbier a fost înhumat joi în Ohio, în SUA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.