Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rareş Bogdan explică de ce Dan Vîlceanu nu știa cât e salariul minim net: 'Nu suntem la 'Cine ştie câştigă' sau la 'Roata Norocului'

rares bogdan

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, se declară convins că noul ministru al Finanţelor Publice, Dan Vîlceanu, cunoştea care este valoarea salariului minim net pe economie, dar că acesta "s-a încurcat". Rareş Bogdan afirmă, referindu-se la situaţia în care s-a aflat marţi ministru Finanţelor, că "nu suntem la «Cine ştie câştigă» sau la «Roata Norocului»".

"Eu le cer oamenilor puţină răbdare. Iar colegilor mei le spun, am destul de multă experienţă în comunicare, pentru că am lucrat 15 ani în presă (...). Eu le spun aşa: nu suntem la «Cine ştie câştigă» sau la «Roata Norocului». Trebuie să înţeleagă că sunt miniştri şi miniştrii răspund la întrebări, fac, dar nu trebuie să vină să ne spună acuma toate detaliile. Sigur că acolo sunt convins că s-a încurcat, nu e o chestie de rea voinţă, sau că nu ştia cât e salariul minim pe economie", a declarat Rareş Bogdan, marţi seară, într-o emisiune la B1 Tv.

Citește și: Florin Cîţu nu-l iartă pe Vîlceanu: 'A fost o gafă'

Noul ministru de Finanţe, Dan Vîlceanu, a avansat marţi mai multe sume, întrebat cât este salariul minim net. "Cred că este 1.600 lei”, a spus acesta. În realitate, este 1.386 lei.

Şi preşedintele PNL, Ludovic Orban, a reacţionat la situaţia în care s-a aflat noul deţinător al portofoliului Finanţelor Publice.

Citește și: VIDEO Ludovic Orban îl torpilează pe Dan Vîlceanu: 'Ar fi culmea să spun că mi se pare în regulă. Eu am votat împotriva lui'

"Ar fi culmea să vă spun că mi se pare în regulă. Ştiţi foarte bine că eu am votat împotriva desemnării domnului Vîlceanu, mi-am exprimat rezerve serioase şi am spus că există riscuri serioase. Eu am mai făcut o analiză; din punctul meu de vedere trebuie îndeplinite anumite exigenţe care ţin de experienţă, de management în domeniul respectiv, de o anumită cunoaştere. Acuma va trebui să înveţe. Toate cunoştinţele necesare pentru exercitarea acestei funcţii trebuie să le înveţe pe repede înainte”, a declarat Ludovic Orban, marţi seară.

La rândul său, prim-ministrul Florin Cîţu a catalogat drept "o gafă” faptul că noul ministru al Finanţelor Publice, Dan Vîlceanu, a avut ezitări întrebat fiind care este cuantumul salariului minim net. Iniţial, Cîţu a glumit pe acest subiect, afirmând că ministrul Finanţelor "era optimist, vedea în viitor”, atunci când a spus că salariul minim net este de 1600 de lei.

Citește și: VIDEO Dan Vîlceanu face o nouă GAFĂ. Nu știe cât este salariul minim net în România. Săptămâna trecută nu știa cât e inflația .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.