Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scandal în Parlament între ”șeful pieței Zgonea” și ”ardeii grași” din bănci

zgonea
 

'Vă rog frumos să îmi acceptaţi scuzele pentru limbajul un pic neprincipial pe care l-am dat ieri în intervenţia mea. Îmi cer scuze şi vă rog să le acceptaţi din partea mea. Nu sunt în cea mai bună situaţie din viaţa mea în aşa fel încât câteodată fac şi eu câteva glume care nu sunt de bun augur în funcţia pe care o am de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Îmi cer scuze şi îmi pare foarte rău pentru intervenţia mea de ieri', a spus marţi Valeriu Zgonea.

Deputatul PNL Mihăiţă Calimente i-a solicitat preşedintelui Camerei Deputaţilor să respecte Regulamentul acestui for prin începerea şedinţelor de plen la ora stabilită.

'Nu uitaţi că sunteţi primus inter pares şi nu Stăpânul inelelor. Eu am crezut că începe o nouă sesiune a Parlamentului şi iată că avem de fapt o deschidere a pieţei de legume. Ieri, într-o comunicare în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, ne-aţi făcut morcovi, ardei graşi şi dvs. eraţi şeful pieţei care veţi lua un impozit mai mare', a afirmat Calimente.

Zgonea a precizat că declaraţiile politice încep marţi la ora 8,00 şi a întrerupt microfonul colegului său.

'De orice mă puteţi acuza, dar de încălcarea Regulamentului nu prea. Să ştiţi că sunt unul dintre puţinii oameni din acest Parlament care cunosc foarte bine Regulamentul', a adăugat Zgonea. 

De asemenea, liderul grupului PDL din Camera Deputaţilor, Tinel Gheorghe, şi-a exprimat nemulţumirea pentru faptul că şedinţele de plen de luni şi marţi au început cu întârziere.

'Activitatea noastră a început cu stângul şi din cauza noastră a liderilor de grup, dar în special a majorităţii şi a celor care conduc destinele Camerei Deputaţilor. Ieri am început cu o întârziere de 45 de minute şi azi de aproape 40 de minute. (...) V-aş ruga în continuare cât veţi decide dvs. ca lucrările acestui for să aibă loc în baza Regulamentului Camerei Deputaţilor', a spus Tinel Gheorghe. 

Zgonea a precizat că şedinţele încep o dată cu întrunirea cvorumului.

Într-o declaraţie de luni a preşedintelui Camerei Deputaţilor referitoare la schimbarea ponderii grupului parlamentar liberal-conservator, nou constituit, Valeriu Zgonea a explicat, după suspendarea şedinţei de plen, că în aceeaşi situaţie a fost şi UNPR în legislatura 2008-2012, dar că în prezent UNPR aparţine grupului parlamentar PSD.

'În curtea mea există un vagon în plus de morcovi, morcovii respectivi sunt la mine în curte, sunt în curtea mea social-democrată. Deci UNPR aparţine grupului parlamentar PSD, din ponderea noastră o cotă parte, aşa cum a fost negociată, o primesc cei de la UNPR. În grupul conservator a apărut un nou vagon de ardei, ardei gras, că acum este toamnă, şi ardeiul acesta gras aduce beneficii grupului conservator. Pe cale de consecinţă, noi trebuie să vedem care este ponderea noului Birou Permanent în această sesiune şi să dăm PC mai multe funcţii. Ardeiul gras înseamnă mai mulţi bani pentru PC. (...) Ca şef al pieţei, constat că s-au schimbat ponderile în piaţă şi trebuie să iau noi taxe, ca să fac mai mulţi bani la bugetul de stat astfel încât i-am trimis pe liderii grupurilor parlamentare să stabilească ce au produs fiecare în această vară, astfel încât să vedem care sunt preţurile şi să cumpere şi cetăţeanul, să fie şi ei mulţumiţi'', a afirmat preşedintele Camerei Deputaţilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.