Premium
Curtea Constituţională a constatat, pe 3 octombrie, cu majoritate de voturi, obligaţia şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, de a se prezenta în faţa Comisiei specială de anchetă pentru alegerile din 2009. Au existat şi trei opinii separate, una dintre ele aparţinându-i judecătoarei Simona-Maya Teodoroiu.
Într-o perioadă în care multe persoane acuză Curtea Constituţională că ar fi politizată, judecătoarea Simona-Maya Teodoroiu, propusă de PSD în locul judecătorului Toni Greblă în 2015, i-a luat apărarea şefei DNA. Potrivit lui Teodoroiu, Laura Codruţa Kovesi nu a încălcat Constituţia prin refuzul de a se prezenta la audieri în Comisie de anchetă privind alegerile din 2009. Judecătoarea a apreciat că şefa DNA nu era obligată să se prezinte fizic în faţa comisiei, răspunsul scris fiind suficient. Mai mult, potrivit Simonei-Maya Teodoroiu, Kovesi are dreptul la apărare, implicit dreptul de a nu face declaraţii care i-ar putea dăuna.
Vezi şi: Livia Stanciu atestă prezenţa lui Kovesi acasă la Oprea. Actuala şefă a DNA era 'între prieteni'
Mai jos, opinia separată formulată de judecătoarea Simona-Maya Teodoroiu:
"1. În conformitate cu prevederile art.146 lit.e) din Constituţia României, Curtea Constituţională „soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a Preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii”.
2. În cauză, prin cererile adresate Curţii Constituţionale de preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, s-a solicitat constatarea unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Ministerul Public, parte a autorităţii judecătoreşti, pe de altă parte, conflict determinat, între altele, de „refuzul Procurorului Şef al DNA de a se prezenta în faţa Comisiei de anchetă a Parlamentului României”, instituite prin Hotărârea nr.39/2017 a Plenului celor două camere parlamentare.
3. Consider că aceste cereri trebuiau respinse în principal ca inadmisibile şi în subsidiar ca neîntemeiate, din următoarele considerente:
3.1. Curtea Constituţională s-a pronunţat deja cu privire la existenţa sau inexistenţa unei obligaţii de a răspunde solicitărilor unei comisii de anchetă a Parlamentului României, arătând că trebuie realizată o „evidentă distincţie între persoanele care trebuie să se prezinte în faţa comisiilor de anchetă în considerarea faptului că activitatea instituţiilor/autorităţilor din care fac parte sunt sub control parlamentar, şi care sunt citate în acest sens şi, pe de altă parte, persoanele care sunt invitate, respectiv cele care reprezintă, în virtutea funcţiei lor de conducere autorităţi/instituţii publice ce nu se află sub control parlamentar, care, în considerarea principiului colaborării loiale între instituţiile/autorităţile statului, au obligaţia să ia parte la lucrările comisiei, în toate cazurile şi indiferent de obiectul anchetei parlamentare sau alte persoane care, spre exemplu, pot să nu aibă nicio tangenţă cu instituţiile statului, caz în care participarea acestora este la latitudinea lor” (par.43 al Deciziei nr.430 din 21 iunie 2017, publicate în Monitorul Oficial nr.655 din 09.08.2017).
3.2. Considerentele mai-sus citate ale Deciziei CCR nr.430 din 21 iunie 2017, trebuie interpretate în coroborare cu art.9 pct.(5) al Legii nr.195 din 24 iulie 2017 pentru completarea art.9 din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor (publicate în Monitorul Oficial nr.598 din 25 iulie 2017), care arată că persoana invitată „poate răspunde şi în scris comisiei de anchetă parlamentară, furnizând informaţiile solicitate, sau poate transmite prin poştă documente sau celelalte mijloace de probă pe care le deţine, şi care sunt utile comisiei de anchetă”. Prin urmare, „obligaţia de a lua parte la lucrările comisiei de anchetă parlamentară” consacrată exclusiv pe calea unei ample şi generoase dezvoltări jurisprudenţiale a principiului colaborării loiale între instituţii şi/sau autorităţi publice, nu trebuie şi nu poate fi înţeleasă ca fiind obligarea persoanei respective de a participa în mod fizic, respectiv prezenţă fizică la lucrările comisiei, câtă vreme nu se află într-una din situaţiile în raport cu care prezenţa în faţa comisiei este obligatorie, în condiţiile legii (persoanele care lucrează în cadrul Guvernului sau în cadrul autorităţilor administraţiei publice).
3.3. Dreptul constituţional la apărare, garantat de art.24 al Constituţiei României, funcţionează şi în raporturile cu toate instituţiile şi/sau autorităţile publice, nu numai cu cele ale autorităţii judecătoreşti. De aceea, nu se poate pretinde unei persoane să facă declaraţii pe care nu le doreşte, chiar numai pentru că i-ar putea afecta drepturile, interesele sau propria imagine, în caz contrar respectiva instituţie publică situându-se în afara exerciţiului competenţei sale legitime, în raporturile cu persoana respectivă.
3.4. Analizând succesiunea împrejurărilor, din anul 2009 până în prezent, constatăm că d-na Laura Codruţa Kovesi nu deţinea în anul 2009 funcţia de Procuror Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), ci o altă funcţie publică – cea de Procuror General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie(PÎCCJ), fiind, la momentul actual, o terţă persoană faţă de raporturile constituţionale dintre Parlament şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indiferent dacă în prezent persoana respectivă funcţionează în cadrul unei structuri a PÎCCJ.
3.5. Prin urmare, nu este relevantă calitatea actuală, de Procuror Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în raport cu aspectele care fac obiectul comisiei parlamentare de anchetă, anume alegerile prezidenţiale din 2009. Incident în cauză este doar al.(5) al art.9 maisus citat, potrivit căruia persoana respectivă putea fi invitată la comisia parlamentară de anchetă în calitate de „persoană care poate avea cunoştinţă despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul comisiei şi care acceptă să fie audiată” sau care „poate răspunde şi în scris comisiei parlamentare de anchetă”. Din analiza documentelor aflate la dosarul cauzei se constată că au fost trimise d-nei Kovesi, în calitatea sa de Procuror Şef al DNA, mai multe adrese, în perioada 07.06.2017 – 27.07.2017. La fiecare dintre aceste adrese a fost formulat un răspuns scris, fiind exclusiv de competenţa comisiei parlamentare de anchetă să aprecieze conţinutul răspunsului, respectiv dacă acesta este edificator şi suficient pentru a formula concluzii - singur sau împreună cu alte documente aflate la dispoziţia comisiei, ori este nevoie să adreseze întrebări suplimentare persoanei respective.
3.6. Având în vedere cele mai-sus precizate, nu poate fi acceptată întemeierea sau „translatarea” în prezent a unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi o instituţie publică – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, exclusiv pe baza conduitei prezente, în raport cu comisia parlamentară de anchetă, a unei persoane care în trecut a ocupat funcţia de Procuror General al PÎCCJ. În mod evident, nu s-ar putea susţine nici existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între o autoritate publică – Parlamentul şi o persoană fizică – d-na Kovesi, acesta fiind posibil doar între instituţii şi/sau autorităţi, potrivit prevederilor constituţionale cuprinse în art.146 lit.e) şi deciziilor CCR în materie.
4. În orice caz, motivele pentru care comisia de anchetă consideră răspunsul formulat de persoana respectivă ca fiind edificator sau nu, trebuie să fie suficient de clare şi transparente, dacă avem în vedere că Parlamentul exercită un control politic (nu unul jurisdicţional, care are temeiuri legale de strictă aplicare şi interpretare), în scopul de a obţine informaţii necesare activităţii sale (de legiferare). Prin urmare, această activitate trebuie să fie pe deplin transparentă şi în totală concordanţă cu interesele generale ale statului. Transparenţa este necesară şi pentru a distinge mai bine conţinutul politic al anchetei parlamentare de conţinutul judiciar al anchetei pe care o desfăşoară doar autorităţile judiciare. În acest sens, chiar Decizia nr.611/2017, faţă de care este formulată prezenta opinie separată, citează, în paragraful 108, un Aviz al Comisiei de la Veneţia, care precizează: „Chiar dacă o instituţie este într-o situaţie de putere, atunci când este în măsură să influenţeze alte instituţii ale statului, trebuie să facă acest lucru având în vedere interesul statului ca un întreg, inclusiv, ca o consecinţă, interesele celorlalte instituţii (ale statului n.n.) şi cele ale minorităţii parlamentare.”
5. În consecinţă, principiul colaborării loiale anterior menţionat presupune participarea cu bună credinţă şi în mod transparent a instituţiilor publice în activităţile etatice, fără exercitarea vreunei presiuni ori crearea unor dezechilibre între puterile statului."
