Justiţia a dat o nouă lovitură sub centură edililor locali. Un primar a fost condamnat definitiv pentru abuz în serviciu.
Citeşte şi: Senatorii au înghițit bomba lui Dragnea. Ex-lider PNL: ‘Legea e bună, corectă’
Primarul din Ţuglui, Paulică Neagoe, a fost încarcerat pe baza unui mandat de executare a pedepsei de trei ani de închisoare pentru abuz în serviciu. Acesta a fost condamnat definitiv joi, 11 februarie, printr-o hotărâre a Curţii de Apel Craiova. Polițiștii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Bucovăţ au pus în executare mandatul de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Craiova pe numele lui Paulică Neagoe, de 60 de ani, din comuna Ţuglui, Dolj, fiind condamnat 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu. În perioada mai 2008 – octombrie 2012 în calitate de primar şi ordonator principal de credite, prin folosirea procedurii de achiziţii directe de produse şi servicii, Paulică Neagoe a întocmit note justificative şi alte acte necesare în procesul de angajare, lichidare şi ordonanţare a cheltuielilor reglementat de legea 273/2006. Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Craiova, spun cei de la gds.
Vezi şi: PNL a pornit atacul. Plangere, depusa la Guvern pe tema organizarii alegerilor