Doliu în politica românească! Unul din cei mai tineri politicieni a incetat astazi din viata. La nici 38 de ani impliniti, inima lui Vlad Hogea a cedat in urma unui infarct.
In ultima vreme, Vlad Hogea se implicase, la Iași, in proiectul Partidului Romania Unita, insa nu a mai apucat sa-si vada visul dus pana la capat. Hogea a fost unul din cei mai tineri si promitatori politicieni ai Iasului. A fost ales deputat pe listele PRM la numai 23 de ani si era considerat un politician cu idei inovatoare.
Citeste si: Ultimele cuvinte scrise de Vlad Hogea
In urma sa, Vlad Hogea lasa o familie indurerata și un copil de numai cateva luni. Pe 9 ianuarie 2015 si-ar fi serbat ziua de nastere.
”A fost unul din promotorii Partidului România Unită, fiind alături de mine în acest sens încă din 2012. A muncit până în ultima clipă pentru renașterea naționalismului românesc și pentru unificarea forțelor în această direcție.
Între anii 2000 și 2008 a fost deputat în Parlamentul României, iar în 2005 a fost euroobservator la Parlamentul European. A avut o intensă activitate publicistică, și-a luat doctoratul în istorie și a luptat mereu pentru respectarea României și a valorilor acestui popor. A realizat și o emisiune de neuitat la Antena 2, intitulată ”Filmul sau viața”, pe care mulți dintre noi și-o aminteau cu drag, dar, de azi înainte, ne-o vom aminti cu durere în suflet.
Alături de toată echipa Partidului România Unită transmit condoleanțe familiei sale lovite de o asemenea tragedie! Fetița sa are numai câteva luni, dar într-o bună zi va înțelege moștenirea lăsată de Vlad Hogea și va fi mândră de cel care a fost tatăl său... Îl plângem cu toții pe cel care a plecat atât de tânăr dintre noi în a treia zi de Crăciun. Dumnezeu să-l odihnească!”, e anunțul făcut de Bogdan Diaconu, liderul PRU.