Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

A murit o legendă a cinematografiei franceze

www.gazetadenavodari.ro
doliu, lumânare

Producătoarea franceză Mag Bodard, o legendă a cinematografiei, a murit marţi la vârsta de 103 ani, a anunţat joi unul dintre asociaţii ei, Alain Bessaudou, citat de AFP, potrivit Agerpres.

Personalitate marcantă a producţiei de film din Franţa, Mag Bodard a lucrat cu Jacques Demy ("Peau d'ane"), Jean-Luc Godard ("La Chinoise"), Maurice Pialat ("L'enfance nue") şi Robert Bresson ("Au hasard Balthazar") pe parcursul unei bogate cariere în cinematografie, apoi în televiziune, unde a produs lungmetrajele şi serialele TV regizate de Nina Companeez, inclusiv celebra producţie "Les dames de la cote".

Multe dintre zecile de filme produse de Mag Bodard se regăsesc în prezent în panteonul celei de-a şaptea arte.

Anunţul referitor la decesul ei a generat numeroase reacţii în mediile cultural-artistice franceze.

"Mag Bodard, regina producţiilor franceze, era o persoană minionă, avea o blândeţe pronunţată şi avea 103 ani", a scris pe Twitter fostul preşedinte al Festivalului de la Cannes, Gilles Jacob.

"Bun gust şi instinct - farmec şi inteligenţă. O femeie de excepţie", a declarat la rândul lui scriitorul, cineastul şi jurnalistul Philippe Labro.

content-imageNăscută în 1916 în Italia, Mag (diminutiv de la Marguerite), s-a mutat cu părinţii ei în Franţa în perioada copilăriei.

În tinereţe, pe când forma un cuplu cu jurnalistul Lucien Bodard, a plecat cu el în Indochina, unde a rămas mai mulţi ani şi s-a remarcat mai întâi în industria presei scrise.

A lucrat pentru revista Elle şi l-a cunoscut pe patronul de presă Pierre Lazareff, care i-a devenit partener de viaţă.

"Întrucât voiam să lucrez cu imagini, am decis să devin producătoare de film. Am regizat un prim film, care a fost un eşec total, apoi mi-am spus aşa: 'de acum înainte nu voi mai face decât ceea ce vreau'. Apoi am văzut 'Lola', de Jacques Demy", relata într-un interviu Mag Bodard, care a produs apoi filmul "Les parapluies de Cherbourg", recompensat cu trofeul Palme d'Or la Cannes în 1964.

Pe parcursul carierei sale, Mag Bodard, o femeie elegantă, a colaborat cu nume mari ale cinematografiei franceze din anii 1960 şi 1970, înainte de a se orienta spre televiziune. Şi-a încheiat activităţile profesionale în urmă cu un deceniu, la vârsta de 93 de ani, potrivit prietenilor ei apropiaţi.

Funeraliile renumitei producătoare franceze vor avea loc marţi dimineaţă la biserica Saint Jean-Baptiste din Neuilly, oraşul în care locuia de mai mulţi ani.

Citește și: Veste cumplită pentru Celine Dion: Riscă să-și piardă întreaga avere

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.