Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Accident la metroul din New York: Cel puțin 24 de persoane rănite într-o coliziune

metrou New York

Cel puţin 24 de oameni au fost răniţi joi într-o coliziune la metroul din New York, relatează dpa.

Accidentul s-a produs după-amiaza în apropierea unei staţii din cartierul Manhattan, a menţionat poliţia. Un tren de pe linia 1 a intrat în coliziune cu o garnitură fără pasageri, potrivit Agerpres.

Potrivit primelor informaţii, trenurile, care s-au ciocnit la viteză mică, nu aveau defecţiuni şi eroarea umană este o primă ipoteză.

Nimeni nu a fost rănit grav. Circulaţia metrourilor în zonă a fost temporar suspendată şi mai multe garnituri cu 300 până la 500 de călători au fost evacuate.

Autoritatea pentru transporturi din New York a menţionat că unul dintre trenuri a deraiat ca urmare a coliziunii din tunel şi că a fost lansată o anchetă.

Metroul din New York este considerat vital pentru metropolă. Acoperind o distanţă totală de peste 1000 de kilometri, cu cele 36 de linii ale sale şi peste 470 de staţii, este nu doar una din cele mai mari reţele de metrou, ci şi una din cele mai vechi. De la inaugurarea sa, în 1904, metroul din New York a devenit o parte indispensabilă a vieţii oraşului, transportând milioane de oameni pe oră.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.