Alianţa USR PLUS solicită preşedintelui Klaus Iohannis şi PNL ca alegerile locale în două tururi să devină realitate, a declarat, vineri, preşedintele USR Dan Barna, precizând că va avea săptămâna viitoare o întâlnire cu premierul Ludovic Orban pe această temă.
"Miza este una foarte clară, alegerile locale sunt prioritatea pe care o avem în vedere. Cerem preşedintelui Iohannis şi PNL ca alegerile în două tururi să devină realitate. Există acum suport politic, există rezultatul acesta care ne îndreptăţeşte să revenim la normalitate şi în democraţia locală. Trebuie să ieşim din logica absurdă în care avem primari de localităţi aleşi cu 8% sau 12%. Revenim la primari în două tururi şi aceasta este solicitarea pe care Alianţa o face expres şi PNL şi preşedintelui Iohannis, să folosească toată forţa politică de care dispun în acest moment pentru a ajunge la primari în două tururi. Noi vom fi şi în Parlament susţinători ai acestui lucru şi solicităm ca acest lucru să se întâmple", a afirmat Barna, după şedinţa Comitetului de coordonare a Alianţei.
El a spus că va avea marţi sau miercuri o întâlnire cu premierul Orban pe această temă.
"La începutul săptămânii viitoare, probabil marţi sau miercuri, o să am o întâlnire cu premierul Orban în care vom discuta alternativele şi poziţia sa pe acest subiect, dat fiind că cerinţa efectivă era cuprinsă în acordul politic semnat în Parlament şi întărit acum de decizia de astăzi luată în unanimitate de Alianţă de a solicita PNL atingerea acestui obiectiv.(...)Acest mecanism cu alegerea primarilor într-un singur tur este precum un spray fixativ la frizerie sau la coafor, fixează primarii actuali pentru tot restul vieţii în poziţiile pe care le au. Lucrul acesta nu e corect, este nociv pentru democraţie", a mai spus Barna.
Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, a spus că acest obiectiv este trecut în protocolul politic semnat cu PNL. "Nu ar trebui să fie nevoie de prea multe negocieri pentru că am înţeles din mesajele transmise că amândoi susţin", a adăugat Cioloş.
Alianţa USR PLUS cere preşedintelui Iohannis şi PNL ca alegerea primarilor în două tururi să devină realitate
Explorează subiectul
Articole Similare

2.095
Dana Budeanu îl face praf pe Robert Negoiță și îi cere lui Grindeanu să-l excludă din partid: 'D-aia v-ați nenorocit!'
2.095

853
Bogdan Ivan, ultimele precizări după scandalul cu tichetele de masă ale angajaților CE Oltenia: Decizia e la Ilie Bolojan
853

1.576
Zamfir îl face „epavă politică” pe Băsescu, după apelul la FMI: „Să tăiem iar salariile? Nu ți-ar fi rușine?”
1.576

2.118
Traian Băsescu arată cu degetul spre social-democrați după ce România a intrat în recesiunea tehnică: 'Dacă vă uitaţi la PSD, ei parcă nu ar fi fost la guvernare când s-a produs dezastrul'
2.118

876
Petrișor Peiu îi atacă pe Ciolacu și Bolojan după intrarea în recesiune: Este catastrofal pentru România
876

1.043
Ghimpețeanu „mai adaugă o floare la buchetul vieții” - Aniversarea șefului, marcată cu osanale pe Facebook
1.043

1.507
Ministrul Dragoş Pîslaru ia apărarea premierului: "Nu Bolojan a dus România în gard. România a fost dusă în gard ca rezultat al strategiei economice geniale a guvernelor conduse de economistul nostru minune de la Buzău"
1.507

76
Ludovic Orban: Recesiunea tehnică nu trebuie să panicheze pe nimeni; e rezultatul a 4 ani de trend descendent al economiei
76

3.135
Economistul Cristian Păun a tradus cifrele INS: Ce înseamnă recesiunea tehnică, care sunt implicațiile, cum și când se poate ieși?
3.135

2.384
Grindeanu contraatacă: „Nu ne-am băgat la bine în poză!” / PSD a stat „strângând din dinți” lângă Bolojan, dar „nu mai poate înghiţi la nesfârşit măsuri unilaterale”
2.384

2.902
Președintele PSD București, replică acidă pentru Bolojan: „Îmi cer scuze că mi-am permis să construiesc stații de metrou, spitale, stații de pompieri, școli”
2.902

65
Ministrul Radu Miruţă, întrevederi cu reprezentanţi ai industriei europene de Apărare, la München
65

2.116
Un lider PNL vede posibilă plecarea lui Bolojan: „Dacă legea bugetului nu trece de Parlament, probabil aceasta va fi urmarea”
2.116

















Comentează