Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ariana Grande, "Incredibles 2", "Avengers: Infinity War", câştigători la Kids' Choice Awards 2019

Facebook.com
Ariana Grande

Artiștii Ariana Grande, Chris Pratt, Zendaya, Shawn Mendes și lungmetrajele "Incredibles 2" și "Avengers: Infinity War" s-au numărat printre marii câştigători la gala Kids' Choice Awards 2019, care a avut loc sâmbătă seară, la USC's Galen Center din Los Angeles, California, informează variety.com, citat de Mediafax.

Citește și: Niculae Bădălău a EXPLODAT după ce a fost atacat în plină stradă: 'Nu putem accepta să fie folosite asemenea 'injective'

Organizată de postul de televiziune Nickelodeon, gala, care a fost prezentată de DJ Khaled, celebrează artiștii preferați din filme, muzică, televiziune și social media ai copiilor.

Deşi este în turneu, Ariana Grande a transmis o înregistrare video prin care a mulţumit fanilor pentru trofeul pentru cel mai bun cântec pe care l-a primit - pentru "thank u, next" -, dar şi pentru premiul acordat celei mai bune cântăreţe.

Starul filmului "Jurassic World: Fallen Kingdom" Chris Pratt a primit trofeul pentru cel mai bun bătăuş, iar Adam Sandler, cel pentru cea mai bună voce dintr-o animaţie ((Dracula, din "Hotel Transylvania 3: Summer Vacation"), iar ambii au fost "recompensaţi" şi cu o porţie bună de "slime", o gelatină verde, care le-a fost turnată pe cap, potrivit tradiţiei din timpul galei.

"Avengers: Infinity War" a fost desemnat filmul preferat, "Incredibles 2", cel mai bun lungmetraj animat, Noah Centineo, cel mai bun actor, pentru rolul din "To All the Boys I've Loved Before", iar Joey King, cea mai bună actriţă, pentru interpretarea din "The Kissing Booth".

Supereroul favorit al copiilor anul acesta a fost Tony Stark/Iron Man, interpretat de Robert Downey Jr. în "Avengers: Infinity War", iar cel mai bun serial dramă a fost desemnat "Riverdale".

În categoriile dedicate muzicii, Shawn Mendes a primit premiul pentru cel mai bun cântăreţ, în timp ce Maroon 5 şi-a adjudecat trofeul Kids' Choice pentru grupul preferat.

Câștigătorii Kids' Choice Awards sunt aleși în urma voturilor copiilor, pe platformele online Nickelodeon - Nick.com, aplicaţiile de pe iPad, iPhone, Kindle şi dispozitive Android.

Lista completă a câștigătorilor se găsește pe kidschoiceawards.com.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.