Premium
Un cititor al articolului precedent imi atragea atentia ca Banca centrala a Chinei vrea sa puna la dispozitia sistemului bancar 32,6 miliarde de dolari, deoarece masurile luate pentru facilitarea creditarii nu au condus la accelerarea cresterii economice. Corect, cu precizarea ca e vorba despre banci de stat, nu despre un sistem bancar privat. Statul isi da lui insusi bani, in primul rand pentru a evita presiunile sociale care ar aparea in conditiile unui colaps.
Afirmatia conform careia criza din China este daca nu dorita, cel putin controlata/pregatita din timp poate starni uimire, de aceea trebuie explicat contextul actual.
Pe de o parte sunt corporatiile straine. Acestea, desi castiga enorm pe piata chineza, trebuie sa se descurce cu o legislatie extrem de nebuloasa si supusa unor permanente schimbari inopinate. In plus, daca o corporatie nu-si inregistreaza marca si in China, poate avea surpriza sa-si gaseasca brand-ul pe tot felul de alte produse. De exemplu, exista aspiratoare "Carlsberg", aragaze "Iphone" sau o linie de imbracaminte "Chivas Regal". In prezent aceste corporatii nu mai sunt foarte atragatoare pentru China. Nu mai aduc tehnologie noua sau know-how, iar piata este supra-saturata de produsele lor. China doreste sa-si incurajeze acum propriile corporatii si sa scape de "laoay", cum ii numesc chinezii pe cei din strainatate.
Pe de alta parte este mentalitatea cetatenilor chinezi si a firmelor autohtone. Intrebat de un strain in cine cred chinezii (in sens religios), un sofer de taxi a spus : "noi credem in Mao". Surprins de acest raspuns, strainul l-a intrebat pe sofer cum de Mao Tzedong, initiatorul revolutiei culturale, este atat de iubit si in prezent. Taximetristul a ras, a bagat mana in buzunar, a scos o bancnota de 100 de yuani pe care era chipul primului presedinte al Chinei si a spus : "asta este Mao in care credem !".
Comertul a ajuns deja sufocat de sirul nesfarsit de intermediari, firmele se calca pe picioare, iar afaceristul chinez recurge la tot felul de artificii pentru a atrage clienti/parteneri de afaceri. Stand de vorba cu un amic chinez, acesta s-a aratat foarte uimit ca in Romania intai se incheie afacerea si apoi se serbeaza. In China se recurge la un intreg ceremonial : potentialul investitor/partener de afaceri este dus la restaurant, impresionat cu masini luxoase (chiar daca posesorul doarme intr-o camaruta insalubra) sau e invitat la mese stropite din belsug cu maotai - in perioada presedintelui Hu Jintao - sau mai nou cu wuliangye, bautura promovata in periada lui Xi Jinping. La aceste intalniri separeurile gem de generali sau oameni importanti, adesea platiti pentru prezenta, acestia avand rolul de a arata strainului naiv ce relatii/putere are cel care a facut invitatia. Totul este de fapt o piesa de teatru, bine regizata, care are ca scop adormirea simturilor afaceristului strain.
Pe fonful acestei mentalitati, actuala criza - sau mai bine zis "inchidere" - controlata va lasa pe piata doar firmele conduse din umbra de partid, de armata sau de alte servicii. Vor disparea intermediarii si firmele care nu fac fata concurentei cu afacerile sistemului si care nu vor putea oferi suficienta "unsoare" (asa cum se numeste in China mita) pentru ca rotile afacerilor lor sa nu se blocheze. Toate astea cu costuri cat mai mici pentru clasa politica, speriata doar de eventualele inflamari ale populatiei.
Interesant va fi daca decalajul dintre vestul sarac si estul bogat va mai scadea, sau daca politicieni mai putin corupti, eventual din vestul si centrul Chinei, vor accede la putere.
De asemenea, ramane de vazut si daca acesta criza care va pune pe fuga corporatiile occidentale va aduce avantaje Chinei, care mizeaza acum pe pietele si relatia cu statele BRICS (Brazilia, Rusia, India si Africa de Sud). E greu de crezut ca tari precum Rusia, India sau Brazilia isi vor reloca industria in China, asa cum au facut-o partenerii economici occidentali, care astfel au contribuit foarte mult la dezvoltarea Chinei si la calificarea fortei de munca.
