Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a salutat, joi, desemnarea lui Cătălin Cîrstoiu drept candidat al PNL şi PSD la Primăria Capitalei, considerând că acesta are "prima şansă".
"Sigur că da (are şanse să obţină un mandat la PMB - n.r.). Experienţa pe care o are, anvergura intelectuală, prezenţa de spirit, cunoştinţele de management acumulate pe o perioadă lungă de timp, echipa din spatele domniei sale... Cu siguranţă că are prima şansă", a arătat edilul, în cadrul unei conferinţe de presă, conform AGERPRES.
El a menţionat că Sectorul 6 doreşte să construiască un nou spital, iar o colaborare cu medicul Cătălin Cîrstoiu, în calitate de primar general, va fi utilă în vederea relocării unităţilor sanitare care prezintă risc seismic.
"Mă bucură foarte mult această desemnare. Mie îmi va fi foarte uşor să fac campanie electorală cu domnul Cîrstoiu în Sectorul 6, pentru că Spitalul Universitar serveşte în special Sectorul 6, iar noi avem un spital pe care îl vom construi. Avem deja banii obţinuţi şi cu un primar general care este medic şi care ştie problemele pe care spitalele din Bucureşti le au - şi aici sunt probleme foarte importante: (...) câteva dintre ele se află în risc seismic - spitalul din Sectorul 6 poate prelua o parte din aceste unităţi. Şi unde să găseşti un candidat mai bun şi un om mai bun cu care să faci un astfel de proiect, un spital nou în Bucureşti, primul de nu mai ştiu când, cred că de pe vremea comuniştilor sau de la începutul anilor '90, şi să relochezi spitale?", a completat Ciucu.
Primarul Sectorului 6 a menţionat că nu este interesat de conflicte, iar pentru el este important să poate pune în aplicare proiectele administraţiei locale. În acest sens, el a menţionat că realizarea Parcului Liniei nu ar fi fost posibilă fără susţinerea ministrului Transporturilor. Totodată, edilul a declarat că este "extraordinar de important" să aibă susţinerea majorităţii în Consiliul local, astfel încât să poată realiza proiecte menite să îmbunătăţească viaţa oamenilor.
"Politica înseamnă a face lucrurile posibile. Competitorii noştri câteodată sunt aliaţii noştri, iar câteodată aliaţii noştri sunt competitorii noştri. Astfel de permutări politice se întâmplă tot timpul şi în istorie şi în alte contexte şi în alte societăţi. Acesta este adevărul. Se fac în funcţie de oamenii care conduc partidele politice la un moment dat, se fac în funcţie de scorurile electorale. Pentru mine este important să îmi pot face proiectele şi nimic altceva. Dacă am un Guvern PNL şi PSD, pe mine mă interesează foarte mult să am acces la miniştri. Una este când vorbeşti cu un ministru să rezolve o problemă. Uite am făcut acum o grădiniţă nouă, am nevoie de personal. Pentru mine este important să am o uşă deschisă, să ştie problema, să mă poată ajuta", a explicat Ciprian Ciucu.
Ciucu salută candidatura lui Cîrstoiu la PMB: Cu siguranţă că are prima şansă
Explorează subiectul
Articole Similare

247
Încurcat de vreme, Nicușor Dan schimbă avionul de deplasare în SUA: renunță la cel militar și îl alege pe unul închiriat
247

1.771
Întâlnire la sediul FBI: Cătălin Predoiu și conducerea agenției americane discută extinderea cooperării împotriva crimei organizate
1.771

1.974
George Simion salută prezența României la Consiliul Păcii, dar desființează decizia luată Nicușor Dan: 'O hotărâre a unui om mic'
1.974

3.260
CCR poate trimite legea pensiilor magistraților la CJUE înainte de promulgare: de ce nu există niciun obstacol juridic real
3.260

2.358
VIDEO Scântei în PNL pe tema bugetului: Ilie Bolojan transmite că va impune criteriul performanței în partid
2.358

1.450
VIDEO Război în coaliție pe buget! Bolojan răspunde PSD: 'Este un joc incorect'
1.450

3.584
SURSE Nicușor Dan a ajuns la o înțelegere cu Ilie Bolojan, în urma întâlnirii de la Cotroceni: Primăria Capitalei va avea puteri uriașe
3.584

103
Vicepremierul și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit, la Washington, cu directorul FBI
103

3.300
Traian Băsescu știe clar momentul în care Donald Trump se va întâlni cu Nicușor Dan: 'Când se vor coace condițiile'
3.300

1.061
VIDEO Ilie Bolojan, despre amânările în lanț de la CCR pe pensiile speciale: 'Eu sper ca în al 12-lea ceas să ia o decizie' / Avertismentul lansat
1.061

8.693
Traian Băsescu știe motivul pentru care Nicușor Dan i-a chemat pe liderii coaliției la Cotroceni: Asta a vrut să le transmită
8.693

1.783
VIDEO Ilie Bolojan iese la atac și lansează săgeți către Sorin Grindeanu: Distanțarea și fuga de responsabilitate înseamnă că n-am înțeles votul
1.783

4.196
VIDEO Bolojan anunță schimbarea regulilor jocului: Care sunt 'sectoarele' unde crește vârsta de pensionare în plină criză demografică
4.196

















Comentează