DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Claudiu Năsui trimite corpul de control la IPROCHIM în scandalul iscat de interlopi

Twitter
Claudiu Nasui

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a dispus trimiterea corpului de control la compania IPROCHIM, în urma unor suspiciuni de nereguli privind contractele de închiriere încheiate de companie, arată News.ro.

”În urma semnalelor apărute în public în ultima vreme în legătură cu unele suspiciuni de nereguli privind contractele de închiriere încheiate de compania IPROCHIM, din subordinea Ministerului Economiei, ministrul Claudiu Năsui a dispus trimiterea corpului de control la companie pentru evaluarea situaţiei”, a informat ministerul.

IPROCHIM a fost înfiinţată în anul 1948 ca institut de inginerie chimică specializat în elaborarea documentaţiilor tehnice şi economice necesare pentru dezvoltarea industriei chimice şi petrochimice din România.

Informaţii despre spaţiul închiriat de IPROCHIM unei clinici private, care apoi ar fi amenajat şi o parcare în curtea instititutului, fără acordul acestuia, au apărut în contextul unui dosar instrumentat de DIICOT.

Potrivit procurorilor DIICOT, la data de 25 martie 2021, directorul general adjunct al IPROCHIM a depus o plângere la Poliţie, în care a reclamat o infracţiune de şantaj, comisă de un grup de interlopi, asupra angajaţilor institutului, a relatat Gândul. Anchetatorii au arătat că administratorul clinicii Romgermed, care funcţionează în incinta IPROCHIM, într-un spaţiu închiriat, ar fi apelat la serviciile unei grupări de interlopi pentru a dărâma, în mod abuziv, un gard exterior. Reprezentanţii Romgermed ar fi făcut în curtea IPROCHIM o parcare cu plată, considerată ilegală de către proprietar, şi aveau nevoie de demolarea gardului exterior pentru a putea permite accesul autoturismelor, conform Gândul.

Citește și: Claudiu Năsui vinde combinatul construit de Nicolae Ceaușescu în Ucraina .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.