Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Corina Crețu, apel către autorități după eșecul Rovanei Plumb: 'Din păcate, cetățenii sunt cei care au de suferit'

corina cretu

Simplificarea regulilor de accesare a banilor europeni a fost prioritară în timpul mandatului meu de Comisar European, susține europarlamentarul Corina Crețu, care face un apel către autoritățile române să faciliteze constituirea cât mai rapidă a Comisiei Europene, pentru a putea fi reluate negocierile pentru exercițiul financial viitor. Reacția ei vine după ce Comisia JURI a PE nu le-a dat undă verde, joi, celor doi candidaţi la posturi de comisari europeni ai României, Rovana Plumb, şi Ungariei, Laszlo Trocsanyi, să participe la următoarea etapă a procedurii de audiere, care urma să aibă loc săptămâna viitoare, din cauza unor conflicte de interese, potrivit unui comunicat al Grupului Verzi/ALE.

DNA pe urmele lui George Maior și Gabriel Oprea - Magistrații decid soarta dosarului în care sunt vizați

„Simplificarea regulilor de accesare a banilor europeni a fost prioritară în timpul mandatului meu de Comisar European.
În acest scop, un grup de experți special creat a oferit o serie de recomandări, care azi se regăsesc în propunerea Comisiei Europene pentru Bugetul 2021-2027.
Sper ca dialogul dintre co-legislatorii europeni (Parlamentul European și Consiliul European) pe marginea acestui Buget să fie reluat cât mai repede posibil. Reamintesc că în propunerea de Buget pentru 2021-2027, pe care am prezentat-o la data de 2 mai 2018, alături de colegul meu Günther Oettinger, România - alături de Bulgaria, Grecia, Spania și Italia - beneficiază de o creștere față de suma alocată în perioada 2014-2020.
Suntem în al 12-lea ceas. În opinia mea, dacă Bugetul 2021-2027 nu va fi adoptat până la finalul acestui an, peste 100 de mii de proiecte vor fi afectate în toate statele membre, ca și alte programe precum Erasmus, Cosme, Horizon, de care beneficiază studenți, cercetători, mediul academic din întreaga Uniune Europeană.
Pentru România, pentru satul românesc și pentru fermierii români este de asemenea vital să beneficieze de banii europeni din Bugetul 2021-2027 încă din prima zi a implementării acestuia, 1 ianuarie 2021.
Din această perspectivă, fac apel către autoritățile române să faciliteze constituirea cât mai rapidă a Comisiei Europene, pentru a putea fi reluate negocierile pentru exercițiul financial viitor. Din păcate, cetățenii sunt cei care au de suferit în eventualitatea unei amânări a constituirii noii Comisii”, scrie Crețu pe Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.