Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dacian Cioloș: Mai mulți lideri europeni continuă presiunile politice asupra lui Victor Orban

Parlamentul European
Dacian Cioloș

Premierul Ungariei, Victor Orban, este singurul lider din Consiliul European care se opune începerii negocierilor de aderare cu Ucraina. O spune fostul prim-ministru al României, Dacian Cioloș, potrivit căruia liderul de la Budapesta șantajează Uniunea Europeană pentru a obține deblocarea unor fonduri europene, înghețate anterior pentru nerespectarea statului de drept. Dacian Cioloș spune că mai mulți lideri politici europeni poartă negocieri cu Victor Orban pentru a-l determina să accepte lansarea negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova, notează IPN preluat de stiripesurse.md

Ex-premierul României, liderul Renew Europe din Parlamentul European, Dacian Cioloș, spune că în timpul Reuniunii Consiliului European din această săptămână premierul ungar și-ar putea aplica dreptul de veto în privința lansării negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova. Dacian Cioloș spune că Victor Orban speră, pe seama votului său din Consiliul European, să obțină fonduri din partea Uniunii Europene pentru țara sa.

„Încă de la început a fost o abordare unitară cu referire la acest subiect, în afară de premierul Ungariei, Victor Orban, care a făcut un joc separat și care încearcă să-și negocieze și anumite avantaje interne. S-ar putea să fie și legătura privilegiată pe care o are Victor Orban cu Moscova. Sunt și niște fonduri blocate pentru Ungaria pentru că nu respectă condițiile privind buna funcționare a statului de drept și a justiției și atunci Victor Orban încearcă prin orice mijloc să mai obțină niște bani, niște facilități, pe care nu le poate avea de la Comisia Europeană pentru că nu respectă regulile interne. El acum se folosește de Ucraina. Are niște argumente ce vizează problemele legate de corupție din Ucraina, însă tocmai prin faptul că ar începe negocierile de aderare am avea mai multe pârghii de a determina reforme în Ucraina”, a spus Dacian Cioloș în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.

Dacian Cioloș spune că până la Reuniunea Consiliului European mai au loc negocieri politice cu liderul de la Budapesta, pentru a-l determina să nu blocheze începerea negocierilor de aderare. Potrivit lui Dacian Cioloș o eventuală lansare a negocierilor va însemna accelerarea reformelor atât în Ucraina, cât și în Republica Moldova.

„În prezent, doar Victor Orban se opune în Consiliul European. Este o presiune asupra lui. Ați văzut că în concluziile Consiliului European, deocamdată, textul este unul favorabil deschiderii negocierilor. Sunt mai mulți lideri politici europeni care continuă presiunile asupra lui Victor Orban, pentru ca acesta să revină la o abordare normală și firească și să abandoneze acest veto și șantajul pe care-l face. Deschiderea negocierilor de aderare este cel mai bun mijloc de a susține și mai intens reformele atât în Moldova, cât și Ucraina”, a mai spus liderul Renew Europe din Parlamentul European.

Decizia de a lansa negocierile de aderare cu Ucraina și Republica Moldova ar putea fi luată în timpul Reuniunii Consiliului European care va avea loc în perioada 14-15 decembrie, la Bruxelles. În cadrul Consiliului European deciziile sunt luate cu unanimitate de voturi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.