Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Decizie interesantă a lui Florentin Pandele, după ce FC Voluntari a rămas în Liga I: Îl dă afară pe Ioan Andone și îl pune președinte le Gabi Tamaș

Florin Pandele

Primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, a declarat, joi, după ce echipa de lângă Bucureşti s-a salvat de la retrogradare în urma barajului cu Dunărea Călăraşi, că îl doreşte pe fundaşul Gabriel Tamaş preşedinte executiv, funcţie deţinută acum de Ioan Andone.

"În momentul în care am auzit că-l aduc pe Gabi Tamaş la echipă, vă dau cuvântul meu de onoare că m-am speriat, pentru că aveam o imagine deformată despre Gabi Tamaş, prin ceea ce a fost prezentat la televizor, anumite întâmplări nefaste pentru el. În schimb, în aceste luni de când este la FC Voluntari, am descoperit un om extraordinar, un om care a reuşit să fie un liant şi să stabilească un echilibru în echipă şi în urmă cu 2-3 săptămâni am avut o discuţie şi i-am spus că voi ruga consiliul de administraţie să analizeze din punct de vedere legal dacă se poate să facă o propunere pentru o funcţie în conducerea FC Voluntari. Eu voi propune consiliului de administraţie şi consiliului local ca Ioan Andone să devină preşedinte al consiliului consultativ al întregului sport din Voluntari, funcţia supremă în sportul din oraşul nostru, în care avem peste 2.000 de copii legitimaţi. Lui Gabi Tamaş i-am spus că dacă ne vom salva îl voi ruga să accepte, dacă va fi de acord consiliul de administraţie, funcţia de preşedinte executiv al FC Voluntari. Eu dau credibilitate maximă oamenilor, pornesc de la prezumţia de nevinovăţie sută la sută chiar dacă unul a ieşit din detenţie şi şi-a ispăşit pedeapsa, eu îi acord încredere", a declarat Pandele, la Digi Sport.

Citește și: FC Voluntari rămâne în Liga I, după 4-0 cu Dunărea Călăraşi în retur

După meciul cu Dunărea Călăraşi, Tamaş a spus că încă nu a decis dacă se va retrage din activitatea de jucător.

"Este problema mea pe care o voi discuta cu clubul. Vom discuta zilele acestea ce se va întâmpla cu mine, dacă voi pleca, dacă voi rămâne, nu ştiu.(n.r.- Urmează) Petrecere, bineînţeles! Păi s-a terminat acum, gata!. Eu nu am bonus de salvare, eu am venit să pun osul la bătaie şi să-i ajut cât pot de bine. La anul, FC Voluntari va avea altă faţă", a afirmat el.

FC Voluntari a rămas în Liga I, după ce a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 4-0 (2-0), pe Dunărea Călăraşi, locul 4 în liga a II-a, în returul barajului. Oaspeţii au jucat în zece jucători din minutul 54. Ilfovenii s-au impus şi în tur, cu 2-1.

Citește și: Cristian Pustai îşi caută echipă după ratarea promovării

Au marcat: Droppa '7, Betancor '18, Armaş '79, Achim '86 (p).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.