Disney a început să notifice platforma online Etsy privind producătorii de obiecte handmade care comercializează jucării Baby Yoda, un personaj popular din noul serial al companiei de divertisment, "The Mandalorian", din franciza "Star Wars", potrivit theverge.com, anunță MEDIAFAX.
Disney a refuzat să lanseze produse promoționale pentru acest serial înainte de premiera de pe 12 noiembrie 2019, pentru a nu dezvălui prea multe informații.
În schimb, pe platforma online Etsy, dedicată producătorilor de obiecte handmade, au apărut numeroase jucării Baby Yoda.
Disney a început să notifice producătorii, pentru ca aceștia să elimine jucăriile din ofertă.
Mai mulți producători s-au trezit cu listele de produse eliminate, înregistrând scăderi ale vânzărilor. Proprietara unui astfel de magazin, Tanya, a declarat pentru The Verge că a primit un mesaj de la Etsy care i-a dezactivat lista de vânzări după ce platforma a primit o plângere de la Disney privind faptul că a utilizat cuvintele "Star Wars", "mandalorian" și "Yoda", pentru a-și vinde jucăriile.
Magazinele care s-au confruntat cu acest lucru, în cursul ultimei săptămâni, erau extrem de populare pe Etsy, unele din aceste produse având mii de vizualizări.
În schimb, Disney a început în cele din urmă să vândă propriile jucării Baby Yoda, pentru care deține licență.
Etsy a refuzat să comenteze situația, dar a arătat spre politica de proprietate intelectuală a platformei. Potrivit acesteia, "Etsy își rezervă dreptul de a dezactiva orice liste, magazine sau conturi", în urma unor reclamații privind proprietatea intelectuală.
Disney nu a comentat informațiile.
Acţiunea serialului "The Mandalorian" are loc la cinci ani după povestea din "Războiul stelelor - Episodul VI: Întoarcerea lui Jedi/ Star Wars: Episode VI - Return of the Jedi", film lansat în 1983. Filmul prezintă aventurile unui vânător de recompense mandalorian, dincolo de zona de influenţă a Noii Republici. Serialul este foarte îndrăgit de fanii francizei "Star Wars" și nu numai, datorită personajului Copilul/ The Child, pe care aceştia l-au numit Baby Yoda. Porecla a apărut în mediul online pentru că personajul seamănă izbitor cu Yoda din seria originală "Star Wars". Acțiunea serialului "The Mandalorian" are loc însă după cea din trilogia originală, deci acesta pare a fi un personaj nou.
Citește și: Ar fi mutarea anului 2020! Frații ‘Dedeman’ ar putea provoca un real cutremur
Numeroase scenarii, clipuri video scurte și alte aşa-zise cugetări ale creaturii minuscule au devenit virale. Știrile în care este menționat Baby Yoda au avut 2,28 de milioane de interacțiuni doar pe platformele Facebook și Twitter în primele două săptămâni de la debutul serialului, al cărui al doilea sezon va fi difuzat în toamnă.