Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Educația de acasă vs 'datul din gă**ză' la UNTOLD (Opinie)

  • "Nu spune niciodată: 'Cum se face că zilele cele de altădată au fost mai bune decât acestea?' Căci nu din înţelepciune întrebi una ca aceasta." (Ecclesiastul 7:10)

Noi, cei animați mai degrabă de o perspectivă conservatoare asupra lumii, suntem predispuși la "golden age thinking". Odată cu vârsta, nici măcar nu trebuie să te identifici printre conservatori ca să începi să crezi că, "pe vremea ta", tinerii erau mai respectuoși, politicienii erau mai onești și prețurile erau decente. Dar - ne spune cel mai înțelept om care a trăit vreodată - suntem în eroare. Asta nu înseamnă că binele și răul sunt relative de la o generație la alta. Relativă poate fi perspectiva noastră limitată în timp și spațiu.

Îi înțeleg și pe cei care, referindu-se la prestația unui anume "Gheboasă" de la UNTOLD, îi acuză de ipocrizie pe critici, pentru că versuri obscene au existat întotdeauna și peste tot, de la muzica populară până la hip-hop-ul anilor '90. Fiecare generație cu propria revoltă subculturală, chiar dacă (mă scuzați, acestea sunt versurile redate de pe scena din Cluj) "O, ce țigancă frumoasă/ Cum dă din găoază" pare a fi un pas prea departe, mai ales din perspectiva noastră, a celor care avem copii. Sau, cel puțin, pare că un element care în alte vremuri era doar o periferie pestilențială s-a instalat azi prea confortabil în centru. Dar poate începe din nou să-și facă simțită prezența o perspectivă romantică asupra altor perioade istorice, nu pot să contest.

Și atunci care ar fi atitudinea corectă, istoric și moral, față de un fenomen precum "Gheboasă"? Mai ales când ambele tabere - revoltații și anti-revoltații - par să fie totuși de acord că "muzica" produsă pe scena UNTOLD nu e tocmai ceva de admirat. Eu nu știu, nu pretind că am soluții general valabile. Pot doar să îmi doresc și să sper că nu îmi voi vedea vreodată fiica fredonând în fața unei scene versuri despre o femeie care "dă din găoază". Iar asta presupun că ține de responsabilitatea individuală a educației de acasă. Închei așadar cu un citat din același autor cu care am început: "Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea."

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.