Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Euroscepticii prezinta cele sapte plagi ale Uniunii Europene

UE Uniunea europeana
În opinia lui Erik Wesselius, candidat al Partidului Socialist olandez, bugetul actual al Uniunii Europene (UE) este prea mare, cheltuielile sunt prost administrate, iar banii sunt risipiți. Povara financiară nu este bine împărțită între țări, iar de ajutoarele financiare acordate Greciei și altor țări au beneficiat în special bănci germane sau franceze, fără a rezolva problema îndatorării. Potrivit lui Wesselius, este necesar ca parlamentele naționale să exercite mai mult control asupra politicii. Pe termen lung, deficitele și datoriile trebuie să fie acoperite, însă respectarea strictă a normei celor 3% privează statele de necesara flexibilitate a reacțiilor la evenimente economice. Statele trebuie de asemenea să-și mențină competențele în ceea ce privește sănătatea, sistemul de pensii, locurile de muncă, transporturile publice etc. Europa actuală este în primul rând cea a multinaționalelor, a marilor întreprinderi și bănci. Ea trebuie să fie redesenată, modernizată, flexibilizată și mai puțin centralizată, conchide candidatul Partidului Socialist din Olanda. Potrivit lui Nicolas Dopont-Aignan, deputat de Essonne (departament din zona de centru-nord a Franței) și președinte al partidului 'Sus Republica', 'contrasensul Uniunii Europene este acela că este o uniune construită împotriva popoarelor și națiunilor'. Atunci când sunt transferate la Bruxelles cele patru elemente ale suveranității — legislația, bugetul, moneda, frontierele — sunt transferate și cele patru elemente structurale ale democrației, nu mai există democrație posibilă. Națiunile au fost transformate în nave dezorientate, țările au devenit neguvernabile din cauza UE. Pentru că nu există democrație europeană, popor european, s-a creat o gaură neagră, un vid democratic. Pentru că democrația europeană nu există, nu există popor european, mass-media europene, o limbă comună, o viață politică europeană, o conștiință comună. După convingerea lui Dopont-Aignan, o Europă (unită) poate fi creată doar cu sprijinul popoarelor, națiunilor. Singura Europă posibilă este o Europă a popoarelor, Europa gaullistă, punctează deputatul francez. 'În 1945, țările Europei au fost abandonate în jugul sovietic. Am dorit să ne răscumpărăm greșeala, acceptând aderarea grabnică a acestor țări la UE, însă rezultatul l-a constituit metamorfozarea și alterarea UE', consideră Laurent Wauquiez, deputat al Uniunii pentru o Mișcare Populară (UMP) în Haute-Loire (departament din zona de centru-sud a Franței). În 1957, au fost 6 membri, în 1986 — 12. Apoi totul s-a accelerat într-o cursă scăpată din frâu. S-a ajuns la o Europă în care țările membre au din ce în ce mai puține lucruri în comun. Diferențele de salarii variază pe o scară de la 1 la 6 între România și Germania, ajutoarele sociale sunt de trei ori mai mari în Franța decât în Polonia. Schemele economice ale țărilor nu au nicio legătura una cu cealaltă. Capacitatea UE de a lansa subiecte pe marginea cărora se poate ajunge la o înțelegere, pentru a defini politicile comunitare, s-a redus precum o piele șagrinată. 'Când sunteți 28 în jurul mesei, nimeni nu vrea să vexeze pe nimeni, iar ca rezultat nu se obține nimic', conchide Wauquiez. Hans-Werner Sinn, președinte al IFO, institut de cercetare economică cu sediul la Munchen, subliniază că 'Europa nu a respectat Constituția germană, pe când Germania — da'. Berlinul ar putea fi constrâns la rândul său, de Curtea Constituțională, să organizeze un referendum pe marginea problemelor europene. Acest lucru este prevăzut să se întâmple, în cazul în care Curtea Europeană de Justiție nu va onora solicitarea Curții din Karlsruhe privind modificarea programului de răscumpărare a datoriilor suverane de către Banca Centrală Europeană (BCE), pentru a-l face compatibil cu legislația UE. Curtea Constituțională acuză BCE de 'uzurpare a puterii', de nerespectarea Tratatului de la Lisabona, care interzice finanțarea statelor pe cale monetară. În cazul în care Curtea Europeană va considera programul BCE compatibil cu tratatele europene, Curtea din Karlsruhe va cere ca Legea de Bază a Germaniei să fie modificată. Dacă referendumul este respins de germani, guvernul va trebui să renegocieze tratatele europene, subliniază expertul. După părerea lui Mark Pritchard, deputat conservator britanic, principala problemă a Europei este deficitul de democrație. Referendumul din Marea Britanie (privind aderarea la UE) datează din 1975, iar o bună parte a populației europene de astăzi nu avea pe atunci vârsta de vot. Chiar și cei care au votat credeau că vor intra într-o zonă de liber-schimb, nu într-o uniune politică. De aceea, este timpul să fie organizat un referendum, în care să se decidă dacă Marea Britanie să rămână sau să iasă din UE. UE și Regatul Unit au ales drumuri opuse. Pentru a putea fi concurențiale în cursa economică mondială, în fața Chinei, Indiei, Braziliei, Indoneziei, britanicii trebuie să fie mai eficienți, să-și reducă structura costurilor, însă UE produce poveri administrative. În ceea ce privește problemele sociale, de mediu, privind durata de lucru — totul este mai împovărător. Europa frânează economia britanică. Ea limitează posibilitățile Marii Britanii de a avea mai mult succes economic, conchide Pritchard. Potrivit Renei Dourou, deputată a partidului Syriza (stânga radicală) din Grecia, criza a dezvăluit impunerea unei 'Europe germane', cum o spune și sociologul Urlich Beck, care critică politica 'merkiavelică' a Germaniei. 'Regula de aur' bugetară a înlocuit valori fundamentale precum locul de muncă, solidaritatea, coeziunea socială. UE s-a transformat în rău: mecanismele sale se întorc împotriva societăților, nu le protejează. Din acest motiv se constată o întoarcere spre extrema dreaptă, spre xenofobie. Nu mai există Europă în general. Există o elită conducătoare, departe de controlul cetățenilor, care nu consultă societatea și care impune într-un mod antidemocratic politici ce ruinează acquis-urile sociale și nivelul de viață al păturilor largi ale societății. Poporul grec a fost sacrificat în numele echilibrului bugetar. Este timpul ca acest lucru să se schimbe, spune Rena Dourou, care-l parafrazează pe Andrei Malraux și conchide: 'Europa de mâine va fi democratică sau nu va fi deloc!'. Pentru alegerile europene nu există nicăieri o ofertă politică federală, nicio propoziție nu caută o 'uniune neîncetat mai strânsă', pentru a relua limbajul fondator al tratatelor europene, subliniază Francois Heisbourg, consilier al Fundației pentru Cercetare Strategică din Paris. De ce? După cum explică Heisbourg, după criză, niciun responsabil politic nu poate pretinde la mai multe voturi prin conferirea unor puteri mai mari Bruxellesului. Din păcate, oferta federală nu mai este prezentabilă, chiar dacă este una necesară. Lipsa federalismului provoacă o stare economică de divizare, de stagnare, centrată pe o monedă unică ce nu produce nici prosperitate, nici stabilitate. Dacă se dorește ca Europa să funcționeze ca o putere, este nevoie de instituții: de o (singură) diplomație, de o (singură) apărare, de (o singură monedă) euro. Pentru a juca în mod solitar, trebuie să fii mic. Franța nu este Singapore. Ea nu este un pește mic și agil: prin urmare, trebuie să mizeze pe dimensiunea europeană. Acest proiect este acum în pană, conchide Francois Heisbourg pentru Le Monde. Agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.