Fabrica Bosch din Blaj îşi reduce cu aproximativ 10 procente consumul de energie generat de operaţiunile sale, prin implementarea mai multor proiecte de eficienţă energetică, conform unui comunicat remis, luni, AGERPRES.
Anul trecut, locaţia din Blaj făcea primul pas către producerea propriei energii verzi prin instalarea de panouri fotovoltaice, pavând astfel calea către o activitate de producţie mai sustenabilă. În plus, compania încurajează tranziţia către electromobilitate, instalând, la finalul anului 2021, două staţii de încărcare pentru vehicule electrice destinate angajaţilor fabricii din Blaj.
"Toate proiectele demarate anul trecut reprezintă începutul unei investiţii pe termen lung pe care compania o alocă atât pentru a proteja mediul înconjurător, cât şi pentru a-l transforma într-un loc mai sigur şi mai sănătos pentru generaţiile viitoare", a spus Andreas Theis, directorul tehnic al Fabricii Bosch din Blaj.
Panourile fotovoltaice amplasate în locaţia din Blaj în aprilie 2021 generează energie verde echivalentă cu consumul de energie electrică pe care îl au 50 de gospodării. În plus, începând cu luna decembrie, compania a instalat panouri adiţionale pe clădirea de birouri a fabricii, care este alimentată în prezent doar pe baza energiei regenerabile produse de către acestea.
"De la implementarea primelor proiecte de producţie a propriei energii verzi, Bosch a investit în Blaj peste 200.000 de euro în acest sens", a adăugat Theis.
În plus, surplusul de energie este direcţionat către hala de producţie din proximitate.
În prezent, în cadrul fabricii, 385 MWh/an sunt produşi exclusiv din surse regenerabile - echivalentul a 165 de tone de CO2, dacă energia s-ar fi produs prin arderea combustibililor fosili, iar compania îşi propune să producă la Blaj, în acest an, alţi 3200 MWh/an. De asemenea, unitatea de producţie a devenit mai eficientă din punct de vedere energetic şi pe segmentul de echipamente prin utilizarea de compresoare, chillere şi unităţi de ventilaţie de înaltă performanţă. În cadrul liniilor de producţie sunt utilizare sisteme electrice care funcţionează pe baza unui consum redus de energie, întreaga activitate fiind monitorizată activ.
În linie cu strategia globală a organizaţiei, Fabrica Bosch din Blaj face un pas înainte către un viitor mai verde prin instalarea a două staţii de încărcare de mare capacitate pentru vehicule electrice, pretabile atât pentru autoturisme, cât şi pentru scootere şi biciclete, alimentate exclusiv de energia verde produsă în locaţie. Astfel, compania îşi încurajează angajaţii să contribuie activ la diminuarea amprentei de carbon, oferindu-le ca beneficiu posibilitatea de a utiliza gratuit staţiile din perimetru, pe parcursul zilei de lucru.
În primăvara anului 2020, Bosch a obţinut statutul de neutralitate din punct de vedere climatic al celor peste 400 de locaţii ale sale din întreaga lume. Acest lucru a fost deja confirmat prin teste independente. Drept urmare, Bosch este prima companie industrială globală cu locaţii fără amprentă de carbon, iar acest lucru include şi unităţile din România. De asemenea, Bosch îşi propune ca până în 2030 să reducă cu 15 procente faţă de nivelul din 2018 emisiile de CO2 în cadrul întregului său lanţ valoric, de la furnizori la clienţi, ceea ce reprezintă o reducere de 67 de milioane de tone a emisiilor de dioxid de carbon.
Fabrica Bosch din Blaj şi-a început activitatea în anul 2007, deservind sectorul tehnologiei industriale. La Blaj, Bosch produce componente pentru industria auto: o gamă largă de senzori precum şi componente electronice pentru grupul motopropulsor. Tot la Blaj, compania implementează soluţii de industrie 4.0, precum şi sisteme de monitorizare a producţiei şi soluţii inteligente pentru sudura cu laser. Unitatea s-a dezvoltat într-un ritm accelerat în decursul anilor. Fabrica Bosch din Blaj este una dintre cele două fabrici Bosch din Europa unde se produc senzori de noxe, o componentă esenţială a inovaţiei revoluţionare aduse de companie în sfera tehnologiei diesel, şi una dintre cele două locaţii Bosch de pe continent în care se fabrică module electronice pentru cutia de viteze automată.
Grupul Bosch este prezent în România de 27 de ani şi are peste 8.160 de angajaţi în cinci entităţi. În 2020, Bosch a înregistrat vânzări de 448 milioane de euro pe piaţa din România. Pe lângă centrul de cercetare - dezvoltare din Cluj şi unităţile sale de producţie pentru Soluţii de mobilitate din Cluj şi din Blaj, Bosch mai operează şi o unitate de producţie de tehnologie industrială, localizată de asemenea în Blaj, precum şi un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) în Timişoara. În Bucureşti, Bosch operează un birou de vânzări pentru produsele sectoarelor Soluţii de mobilitate, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. În plus, o filială a BSH Hausgerate GmbH, activă pe piaţa electrocasnicelor, are sediul, de asemenea, în capitala ţării.
Fabrica Bosch din Blaj investește în proiecte de eficienţă energetică, pentru a reduce consumul de energie cu 10%
Explorează subiectul
București
21°C
Articole Similare

9
Bursa de la Bucureşti a închis mixt prima şedinţă de tranzacţionare a acestei săptămâni
9

15
ANPIS: Alocaţiile pentru copii, indemnizaţiile pentru creşterea copiilor şi stimulentele de inserţie, plătite în această săptămână
15

550
Ministrul Economiei intervine după concedierea a mii de oameni de la Damen în prag de Paște: Plata salariilor este prioritară
550

1.529
Președinția României, mesaj de ultimă oră în criza combustibililor, după întâlnirea lui Nicușor Dan cu Guvernul și cu industria petrolieră
1.529

1.468
Avertisment dur privind reducerea accizei la motorină: România ar putea pierde 1 milion de euro pe zi
1.468

41
Emiterea rovinierei şi a peajului, întreruptă temporar pe 8 aprilie
41

6.135
Haos salarial în România: 9 din 10 firme nu pot explica diferențele de salarii - vine valul de sancțiuni UE?
6.135

4.368
Absurdistan în Timișoara: Cafenea amendată că are flori artificiale, iepure din iarbă artificială, plătit din bani publici, la Târgul de Paște
4.368

3.011
Adrian Negrescu explodează după anunțul scumpirii biletelor la metrou: 'Fără precedent' / Acuză Ministerul Transporturilor că închide ochii
3.011

68
Măsură de criză în Thailanda: Agenţiile guvernamentale trec la telemuncă
68

42
Ministerul Finanţelor a împrumutat 873,6 milioane lei de la bănci
42

3.968
România calcă maxim pedala în criza carburanților: Rafinăria Petromidia și-a reluat activitatea la capacitate maximă
3.968

76
Piața muncii se schimbă în Germania: Numărul liber profesioniştilor a crescut
76
















Comentează