Festivalul de film poliţist Reims Polar, organizat în Franţa, a recompensat sâmbătă seara un film kazah despre o luare de ostatici, în cadrul celei de-a doua ediţii la care au fost premiate, de asemenea, pelicule din Rusia şi China, au anunţat organizatorii, informează AFP, citat de Agerpres.
Marele premiu al festivalului ("Grand Prix") a fost acordat filmului "Assault", al regizorului Adikhan Yerzhanov (Kazahstan), ales de juriul prezidat de actorul francez Niels Arestrup, distins cu premii Cesar pentru rolurile din "Un Prophete" şi "De battre mon coeur s'est arreté", două filme din genul denumit "polar".
Filmul "Assault", care relatează într-o manieră absurdă o luare de ostatici într-o şcoală de către persoane mascate şi în care adulţii se organizează pentru a veni în ajutorul elevilor captivi, a fost distins cu premiul criticilor, "Prix de la Critique", acordat de către un juriu format din cinci jurnalişti.
Premiul juriului ("Prix du Jury") a revenit peliculei "Are you lonesome tonight?" în regia lui Wen Shipei din China, precum şi producţiei "The Execution" a regizorului Lado Kvataniya din Rusia - de asemenea câştigător al trofeului "Prix Spécial Police" - despre arestarea unui criminal în serie, căutat timp de peste zece ani de poliţiştii ruşi şi a cărui vinovăţie nimeni nu o poate dovedi.
Printre cele zece filme aflate în competiţie s-au numărat şi "Rhino", despre ascensiunea unui tânăr delincvent, realizat de cineastul ucrainean Oleg Sentsov, aflat în prezent pe front, precum şi "Entre la vie et la mort", o producţie franceză cu Antonio de la Torre şi Marine Vacth, semnat de Giordano Gederlini.
Trofeul "Prix du Public" a fost decernat filmului "The Generation of evil" al regizorului Emilis Velyvis din Lituania.
În total, 50 de filme realizate de cineaşti din 20 de ţări au fost prezentate în cadrul festivalului care se desfăşoară la Reims, în nord-estul Franţei, fiind prezidat de Bruno Barde, aflat de asemenea la conducerea festivalului de film american de la Deauville (vestul Franţei) şi a celui de film fantastic de la Gérardmer (est).
Festivalul, a cărui primă ediţie s-a desfăşurat online anul trecut pe fondul crizei sanitare, a omagiat mai multe personalităţi, printre care regizorul american Walter Hill ("48 Hrs.", "The Warriors") şi actorul francez Vincent Lindon.
A doua ediţie a festivalului de film Reims Polar s-a desfăşurat în perioada 5-10 aprilie.
Festivalul de film poliţist Reims Polar, organizat în Franţa, a recompensat sâmbătă seara un film kazah despre o luare de ostatici
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

7
Katy Perry a pierdut procesul împotriva unei creatoare de modă cu acelaşi nume
7

9
Festivalul ICon Arts Transilvania are loc în perioada 25 iulie-10 august, în sate şi oraşe din Transilvania
9

33
Colaborare româno-chineză de succes: Lucrare dedicată ceramicii pictate specifice Culturii Cucuteni de pe teritoriul României, lansată la Beijing
33

11
Program dedicat sănătăţii vocii derulat de Biblioteca Metropolitană - Are loc vineri la sediul central "Mihail Sadoveanu"
11

24
Student din Buzău, mentorat cu Romeo Castellucci la Scala din Milano: „În România, oportunitățile sunt limitate”
24

42
Motivul pentru care fișierele PDF sunt o problemă pentru inteligența artificială
42

20
La Teatrul Naţional "Marin Sorescu" din Craiova se va deschide Târgul de Carte Gaudeamus
20

580
Ce acuzații î se aduc persoanei care a tras focuri de armă la locuința Rihannei
580

1.680
VIDEO Record incredibil: 14 ore pe zi timp de 70 de zile. Cum a ajuns o tânără în Cartea Recordurilor Guinness
1.680

12
IntMin Predoiu, Hungarian counterpart Pinter discuss protecting shared border as a priority objective
12

12
Întârzierile acumulate în dezvoltarea rachetei Starship a companiei SpaceX periclitează calendarul prevăzut de NASA pentru aselenizare
12

18
Unul dintre protagoniştii serialului de succes "Heated Rivalry" denunţă comentariile pline de ură de pe reţelele de socializare
18

10
Scriitorul peruan Alfredo Bryce Echenique a murit la vârsta de 87 de ani
10

















Comentează