Premium
Producția de alimente mai mare decât creșterea demografică arată că există suficientă hrană, dar puțină voință politică. În urmă cu trei secole, economistul englez Thomas Malthus prezicea că, în lipsa controlului natalităţii, lumea va fi sortită foametei. "Populația, când nu este ţinută sub control, crește în progresie geometrică. Subzistența crește doar în progresie aritmetică. o oarecare cunoaştere în domeniul matematicii va arăta imensitatea primei puteri în comparație cu a doua", scrie el în celebrul său "Eseu asupra Principiul Populației", în 1798, relatează Folha Online citat de Rador.
Teza are ecou și astăzi - când populația mondială atinge pragul de 8 miliarde, de zece ori mai mare decât pe vremea părintelui demografiei - și a influențat mișcarea ecologistă către sectoare conservatoare, care și-au însușit argumentul pentru a susţine agende anti-imigrație, de exemplu. .Predicția lui Malthus era greșită – cel puțin din anii '60, producția de alimente, ajutată de inovațiile tehnologice, a depășit creșterea populației globale an de an.
Chiar și așa, foametea nu a abandonat omenirea. Cel mai recent raport al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) indică faptul că procentul persoanelor care suferă de malnutriție în lume a crescut doar în ultimii ani, trecând de la 8% în 2019, la 9,3% în 2020 și la 9,8% în 2021. Asta înseamnă că între 702 milioane și 828 milioane de indivizi nu au acces la caloriile minime necesare pentru o viață activă și sănătoasă.
Problema, arată Carlo Cafiero, economist și statistician FAO, constă în inegalitatea economică, întrucât banii sunt cei care condiționează obținerea hranei. "În principiu, este posibil astăzi să avem o lume lipsită de foame, pentru că există suficientă hrană. Problema este voința politică de a conferi subiectului relevanța pe care o are. Guvernele trebuie să-și schimbe cuvintele în acțiuni eficiente", afirmă acesta.
Cercetătorul adaugă faptul că și impactul evenimentelor extreme asupra unor indicatori precum malnutriția și insecuritatea alimentară au mai multă legătură cu consecințele acestora pentru buzunarul populației și mai puțin cu eventualele obstacole în plantarea sau distribuirea hranei.
Acesta este cazul pandemiei de COVID-19, care, conform FAO, a a făcut ca 150 de milioane de oameni mai mult decât se aștepta să sufere de malnutriție. Chiar și războiul din Ucraina, care îi îngrozeşte pe liderii mondiali de opt luni, are un impact relativ asupra producției de alimente în acest an, deoarece o mare parte a recoltei de grâu din regiune a fost realizată înainte de începerea conflictului. Cafiero sugerează că majorarea facturilor la electricitate în Europa, motivată de suspendarea livrării de gaze naturale rusești, afectează mult mai mult populația de pe continent decât conflictul în sine.
Profesor de sociologie la Universitatea din Heidelberg, Germania, și lider al grupului de cercetare Food for Justice, cercetătoarea Renata Motta afirmă că cele două crize au expus și vulnerabilitatea sistemului alimentar global, al cărui accent pe comerțul liber și pe avantajele comparative ale fiecărei regiuni a determinat sărăcirea dietelor locale și bazate pe puține materii-prime, cum ar fi grâul, porumbul și soia. Aşadar, atunci când un eveniment extrem afectează producția sau distribuția unuia dintre aceste produse, întregul sistem se prăbușește.
Motta menţionează exemplul grâului. Producția cerealei era subvenționată de Statele Unite, care au început să vândă excedentul țărilor în curs de dezvoltare ca ajutor internațional. Acestea, la rândul lor, și-au desfiinţat sistemele alimentare locale prin încorporarea produsului -- tdevenind piețe dependente de acesta. "Astăzi vedem mai multe țări din Africa ce depind de importurile de grâu din Ucraina, iar acest lucru nici măcar nu făcea parte din cultura lor alimentară", afirmă cercetătoarea.
Tot potrivit ei, această dependență contribuie la perpetuarea unei "inegalități de responsabilități" în rândul celor care contribuie cel mai mult la problemele globale și a celor care sunt cei mai afectați de acestea. Africa, care, conform proiecțiilor FAO, va găzdui cel mai mare număr de oameni subnutriți până în 2030, înlocuind Asia, nu are nicio țară în topul celor zece mari emițători de carbon din lume, dar este mult mai vulnerabilă la pierderile de recolte din cauza schimbărilor climatice, de exemplu. .
Nu că țările bogate sunt ferite de foame. Motta observă că, de la adoptarea politicilor neoliberale în anii '80 și, mai puternic, de la criza financiară din 2008, a avut loc un mare regres în procesul de incluziune socială și de reducere a sărăciei care se producea în Nordul global începând cu sfârşitul celui de-al doilea război mondial.
Oricum ar fi, tocmai în reluarea producției locale – în care plantarea de alimente sau creșterea animalelor este aproape de consum, iar relațiile de muncă sunt mai corecte – cercetătoarea vede o soluție pentru foamete. Potrivit ei, datele arată că majoritatea populației este de fapt hrănită de producători familiali mici și mijlocii, iar nu de imensele câmpuri de monoculturi care, pe lângă toate celelalte, au un mare impact ecologic și social.
Motta mai susține că soluțiile care vizează consumatorul individual, precum recomandarea FAO de reducere a impozitelor pe prețul final al alimentelor sau tendințele de consum conștient, nu sunt suficiente pentru a rezolva strangulările din sistemul de producție. Același lucru este valabil și pentru "cărnurile vegetale", dezvoltate din plante. "Nu o tehnologie ne va salva dacă nu schimbăm profund formele de producție și de consum care au condus la situația actuală", afirmă aceasta.
Cafiero, de la FAO, spune că, în acest sens, cel puțin o parte din teoria malthusiană este încă valabilă. Este necesar să se păstreze resursele naturale, deoarece acestea nu sunt întotdeauna regenerabile. "Dacă vom continua să promovăm creșterea cu orice preț, mărind dimensiunea unui tort la care puțini oameni au acces, nu vom dobândi nicio siguranță. Și, în unele cazuri, este posibil ca foametea să renască acolo unde nu ne așteptam" .
