Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

George Maior: Văd că există un interes politic să plec din funcție. Nu-mi explic rațiunile

agerpres.ro
george maior victor ponta

George Maior, ambasadorul României în SUA, a declarat marți, înainte de a intra la audierile de la Comisia de Control SRI, că există un interes politic pentru a pleca din această funcție, determinat de rațiuni pe care nu și le explică, scrie Mediafax.

”Respect Comisia și am răspuns invitației, care are legătură cu activitatea de director, nu cu declarații diplomatice sau cu activitățile mele diplomatice.În ceea ce privește declarația pe care am făcut-o mi-o mențin. Ea este concordantă cu realitatea, cu ceea ce a declarat și guvernul american. Consider că am spus un adevăr și consider că am lucrat în interesul național. Nu înțeleg cum poate cineva să afirme că am interferat cumva în politica americană, când este vorba de o persoană privată. Nu am văzut nici cel mai mic gest, atitudine sau declarație din partea americană care să confirme acest lucru. Dacă există un interes politic pentru a pleca din această funcție, și văd că există, acesta este determinat de rațiuni politice carere trebuie explicate. Eu nu mi le explic, nu are legătură cu diplomația și cu faptul că mi-am făcut datoria în interesul național românesc”, a declarat George Maior la intrarea la audieri.

El a mai spus că nu a avut discuții cu președintele Klaus Iohannis, ci doar cu ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, luni, în timpul căreia a explicat foarte detaliat ”argumentele care reprezintă un punct de vedere valid, românesc”.

Audierea a născut și scandal în comisia parlamentară. Deputatul USR, Lucian Stanciu-Viziteu, spune că va face plângere împotriva lui Claudiu Manda, pe care îl acuză de încălcarea regulamentului comisiei.

“Ca şi în trecut, membrii comisiei de control a SRI au aflat din presă despre faptul că marţi îl vor audia pe ambasadorul României la Washington, domnul George Maior, într-o speţă care nu are nicio legătură cu atribuţiile comisiei. Pur şi simplu domnul Manda vrea să îl audieze pe Maior pentru comentariul făcut de acesta despre scrisoarea trimisă de avocatul american Rudolf Giuliani”, arată deputatul USR.

Lucian Stanciu-Viziteu mai spune că un astfel de subiect nu intră în atribuţiile forului.

Ambasadorul României în SUA este audiat pentru a doua oară în comisia parlamentară de control a SRI, după discuțiile de peste 6 ore din luna februarie atunci când a fost solicitat să dea detalii despre activitatea Serviciului Român de Informații din vremea mandatului său.

Chemarea vine ca urmare a reacției ambasadorului României în SUA la scrisoarea lui Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump, fost procuror federal şi fost primar al New York. Acesta s-a adresat preşedintelui Klaus Iohannis şi altor oficiali români cărora le-a cerut verificarea protocoalelor PG-SRI şi stoparea presiunilor asupra judecătorilor. George Maior este nominalizat de Giuliani ca fiind unul dintre semnatarii protocoalelor care au permis abuzuri în România.

"Un personaj spumos şi extrem de combativ în discuţiile din Statele Unite, nu ştiu dacă mai e avocatul lui Donald Trump. În orice caz, ea (scrisoarea-n.r.) este expresia unui lobby, iniţiat de anumite forţe care sunt interesate de apărarea unor personaje de la noi care au avut probleme cu justiţia, asta vă spun clar" a fost replica lui Maior.

Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat sâmbătă, după ședința social democraților, că i s-a cerut premierului ca ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, să pornească procedura de rechemare în țară a ambasadorului României în SUA, George Maior.

Și Călin Popescu Tăriceanu a declarat luni că George Maior nu mai poate reprezenta România în plan extern.

"Atâta vreme cât intră în aceste jocuri și angrenează România, mi se pare că el nu mai poate să reprezinte România în capitala SUA, pentru că este inadmisibil ca un ambasador să se ralieze adversarilor președintelui care reprezintă puterea legitimă aleasă de cetățenii americani. Asemenea comportamente ies din regulile diplomației", a spus Tăriceanu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.